Falub cere întăriri și unitate: „Cu toții trebuie să facem sacrificii”

22 Aug. 2012, 12:38 Seria 2
Falub cere întăriri și unitate:** „Cu toții trebuie să facem sacrificii

Pentru UTA debutul sezonului coincide cu cel mai important meci al anului. Cel puțin în viziunea suporterilor, dar și al jucătorilor și antenorilor, derby-ul cu ACS Poli înseamnă foarte mult, iar Adrian Falub a ținut să sublinieze acest lucru. Cu zece zile rămase până la deplasarea pe „Dan Păltinișanu”, antrenorul utist trage un semnal de alarmă cu privire la problemele de lot și atitudinea orașului față de echipa emblemă a orașului.

– Domnule Falub, mai e puțin timp până la primul meci pe puncte, care e tocmai marele derby cu Poli. Să nu uităm nici meciul de Cupă cu Sebișul, pe care, în mod normal, UTA ar trebui să-l câștige…

– Federația ne-a anunțat doar luni că vom juca în Cupă săptămâna viitoare, ceea ce nu este norma să se întâmple. Ne-am și amânat amicalul cu FC Bihor, căci trebuie să ne calculăm bine pașii până la meciul cu timișorenii. Trebuie să vedem cu cine vom juca și cu Sebișul, căci avem jucătorii numărați și nu am dori să avem accidentați după partida de Cupă. Ne interesează foarte mult prima etapă și mai puțin partida de marția viitoare.

– Revenind puțin la înfrângerea grea cu Luceafărul Oradea, ce ar mai fi de spus acum, la rece?
– Panicat nu sunt, fiindcă știu pe ce fond a apărut acest rezultat de 0-4. S-a călătorit două ore în dimineața jocului, am întâmpinat și acel moment neplăcut cu echipamentul, fotbaliștilor le-a fost greu să se adune. M-a deranjat doar atitudinea jucătorilor, care nu aveau voie să se comporte chiar așa. Le-am spus și luni că trebuie să fie puternici și să treacă peste orice. Nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat, indiferent de ceea ce s-a întâmplat. Amicalul l-am pierdut și golurile le-am luat pe prostiile noastre, nu pe fondul unui joc deosebit al adversarului.

– În ultimii ani, la UTA s-a mai întâmplat ca doleanțele antrenorilor privind unii jucătorii să nu fie îndeplinite. Nu vă e teamă că se va întâmpla la fel și acum?
– Nu moare lumea și clubul fără Falub, asta e clar.

– Să înțelegem că intenționați să plecați de la echipă dacă nu primiți întăririle solicitate?
– Nu pun presiuni, nu pun condiții, cu spun doar atât. Fotbalul se face cu fotbaliști buni. Fotbalul se face cu fotbaliști buni, iar o echipă care vrea să promoveze trebuie să aibă un lot competitiv. Am pierdut niște jucători importanți, în total vreo 10-11. Bine, la unii am dorit să renunțăm, dar au fost alții pe care nu i-am putut ține. Și aici mă refer la Ignea, Purece, Mara, Pocuca, Galanis, adică cinci jucători, cât o jumătate de echipă. Și încă nu am reușit să aducem fotbaliști la nivelul lor. Practic, i-am transferat doar pe Bîrză, un jucătotr intersant, doi tineri de perspectivă, Ene și Alex Neagu, Mărginean, care încă nu a evolaut în amicale cu noi și un fundaș cu experiență, Dan Matei. Cam ăștia sunt cei care au venit deocamdată și nu e destul.

– Să înțelegem că lui Predrag Pocuca i-ați închis defintiv ușile…
– Cine vrea să joace la UTA trebuie să o facă și cu sufletul, iar Predrag a făcut o alegere pe care nici măcar nu ne-a comunicat-o în față, ci așa, de la distanță. Ne-a bazat pe el, l-am antrenat o lună și el a plecat fără să se uite înapoi. Pentru mine e un capitol închis.

– Dar Bogdan Mara?
– El are o altă situație. Vorbesc cu el în fiecare zi, el se pregătește de unul singur și ar veni mâine dacă ar primi garanțiile cerute în legătură cu aspirațiile clubului promovării.

– Ați avut câțiva atacanți în probe, dar nu i-ați reținut în lot. Ultimii refuzați sunt italianul zenga și slovacul Smetana…
– Am văzut foarte mulți jucători și niciunul nu a fost peste Galanis. Pe atacantul grec noi l-am vrut în continuare, dar nu ne-am înțeles asupra contractului. Președintele și-a făcut un anumit buget, a stabilit un fond de salarii, pe care nu dorește să-l depășească pentru a nu ajunge în situația de a nu-și putea plăti jucătorii. Cert este că în acest moment avem nevoie de un atacant competitiv și pregătit.

– Timișoreanul Zăgrean nu e pe placul dumneavoatră, de exemplu?
– Nu s-a pus niciun moment problema venirii lui Zăgrean la UTA, iar pe supoziții nu discut. Eu doar sper ca în cel mai scurt timp să putem transfera jucătorii doriți. Nu de alta, dar până nu ne defintivăm lotul nu putem fixa un obiectiv.

– Italianul Buono corespunde pretențiilor dumneavoastră?
– E un fotbalist sub 21 de ani intersant. O să-l mai vedem la lucru și în zilele următoare. Are o cultură fotbalistică importantă, a fost crescut la una dintre cele mai bune școli fotbalistice din Italia (n.a. AS Roma), a evoluat un an la seniori, să vedem dacă ne poate ajuta. Și el, ca și brazilianul Hiago, au venit puțin nepregătiți, dar, treptat, își revin și arată ce pot.

– Din câte vedem la antrenamente și jocurile de pregătire, o să folosiți tot un sistem cu trei atacanți…
– Dacă o să am două vârfuri bune, o să joc și altfel. Dar, deocamdată, avem jucători pentru sistemul cu trei atacanți. În România, în general, e greu să-ți faci un sistem de joc după bunul tău plac, te orientezi în funcție de ce jucători ai la dispoziție.

– Privind înapoi, nu vă pare rău că nu ați acceptat oferta de a o antrena din nou pe Universitatea Cluj?
– Nu mă gândesc la U. Cluj, ci sunt concentrat pe ce am de făcut la UTA. Atâta timp cât mă puteam întoarce acasă și activam la echipa la care am crescut și încă în Divizia A, recunosc că am făcut un sacrificiu. Sper să nu fiu singurul care fac asta. Conducerea, suporterii și toată lumea din oraș trebuie să fie mai aproape de noi, căci altfel nu putem reuși. Sper să nu fim acuzați la prima nereușită, avem nevoie de susținerea și încrederea tuturor. Fără sacrificiile tuturor nu putem face nimic. E nevoie de unitate la Arad.

Sursa: Sport Arad

22 Aug. 2012, 12:38 Seria 2
Pe aceeași temă