Conducerea arădeană l-a prezentat pe noul director tehnic al echipei, Adrian Falub, într-o conferință de presă.
„Împreună cu Roly am stabilit să aducem un director tehnic, în persoana lui Adrian Falub. Acesta a semnat pe un an și jumătate, cu posibilitatea ca în această vară, ambele părți să putem să decide dacă mai continuăm împreună sau nu. Adrian Falub va colabora cu Roland Nagy și în cele zece etape rămase încercăm să prindem locul trei, care poate fi promovabil.” a declarat președintele arădenilor.
Fostul antrenor al celor de la Politehnica Iași s-a declarat onorat de intenția arădenilor. „Am fost onorat când mi s-a propus să vin la UTA. UTA este o echipă cu un nume în fotbalul românesc, o echipă cu tradiție și performanțe, câștigătoare a șase titluri de campioană. Este o oportunitate foarte bună pentru mine, un antrenor tânăr. Nu vreau să dezamăgesc. Știind problemele Timișoarei, este o oportunitate foarte bună pentru a promova. UTA a avut mereu în ultimii ani jucători valoroși și nu știu ce a făcut să nu poată promova. Îmi doresc să promovăm și sper să colaborez cât mai bine cu Roly. Am vrut să colaborez cu Roland Nagy pentru că el știe foarte bine lotul, orașul, pretențiile de aici și împreună putem face treabă bună, deoarece locul UTA-ei este în Liga 1.” a fost prima declaratie a lui Adrian Falub la UTA.
Acesta își va aduce un antrenor secund cu care a mai colaborat, Marius Suller, dar în staff va mai rămâne și Dan Stupar. Chiar dacă pe hârtie Roland Nagy e trecut antrenor principal, Falub a declarat că el va avea ultimul cuvânt și responsabilități în alcătuirea echipei. „Eu voi avea ultimul cuvânt și responsabilitate în alcătuirea echipei. Nu pot face eu însă mari schimbări la echipă până mâine, dar o să îmi asum și eu rezultatul.”
Articol și foto de Sergiu Daniel GIURGIU