Dorinel Munteanu:”Promovăm în Liga 1!”

27 Aug. 2008, 22:40 Seria 2

Munteanu a semnat ieri pe doi ani cu „U” și va ocupa funcția de antrenor-jucător. Aceasta este promisiunea „Neamțului” către suporterii „șepcilor roșii”. Deși echipa este la șase puncte de o poziție care asigură prezența în Liga I și jocul „studenților“ a fost sub așteptări, Munteanu este încrezător că va putea să redreseze situația.

Ce v-a convins să veniți la „U“?
Vasile Onacă (patronul echipei – n.r.) m-a determinat să antrenez aici după ce mi-a prezentat un plan concret, în care încep deja să se vadă lucruri bune. Discut cu cei de la Cluj de două luni și sunt la curent cu problemele echipei.

Vă îngrijorează startul slab al echipei?
Am urmărit ambele meciuri și pot să spun că echipa nu a jucat strălucitor. Nu mă îngrijorează neapărat acest lucru și garantez că din acest moment veți vedea o altă față a Universității Cluj.

Veți transfera jucători în următoarea perioadă?
Preiau echipa așa cum este, cu puncte slabe, dar și bune și nu mă gândesc la transferuri în acest moment. Peste tot unde am lucrat am dat credit lotului pe care l-am găsit. Am un lot valoros, pe care mă bazez cel puțin până în iarnă.

Anticipați unele divergențe cu suporterii, ținând cont că ați antrenat-o pe CFR Cluj?

Nu am avut niciodată probleme cu suporterii clujeni. Acum mă identific sută la sută cu „U”! Avem mare nevoie de fani și fac un apel către ei să fie alături de noi în aceste momente grele.

Va juca, deși are 40 de ani
Dorinel Munteanu a mai declarat că este dispus să mai joace cel puțin un an pentru „șepcile roșii”. „Probabil voi apărea în curând și pe terenul de joc, însă până atunci trebuie să mă pun la punct cu condiția fizică. În ultima vreme am alergat doar prin parc, dar dacă va fi nevoie de mine, voi intra să joc”, a zis Munteanu. Acesta va privi primele trei meciuri din tribună, deoarece este suspendat în urma incidentelor de la meciul din returul sezonului trecut, Universitatea Craiova – FC Vaslui, când l-a stropit cu apă pe arbitrul Victor Berbecaru.

5 luni au trecut de când Munteanu a antrenat ultima dată pe FC Vaslui

170 de mii de euro pe an va primi „Neamțul“ la Universitatea

134 de meciuri în tricoul echipei naționale are Dorinel Munteanu

 

 

 

 

Cristi JACODI

27 Aug. 2008, 22:40 Seria 2
Pe aceeași temă