Pentru prima dată în acest sezon, CSM abordează un joc fără stranieri. Din lotul alb-albaștrilor pentru disputa de mâine cu Mioveni nu face parte niciunul din cei trei stranieri. Astfel, Daouda este accidentat și nu a prins niciun meci din retur, Traore are viza expirată, în timp ce Nkongue a fost învoit și pentru câteva zile se află în Franța, unde s-a căsătorit sâmbătă cu iubita sa, Geraldine (foto). Cei doi au împreună o fetiță.
După eșecul drastic din etapa trecută de la Timișoara, vâlcenii speră să reușească mâine un succes care să îi reabiliteze. „La Timișoara a fost un scurtcircuit nefericit, sper să demonstrăm asta mâine, în jocul cu Mioveni, printr-o victorie” a spus antrenorul Alex Pelici.
Partida CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni se va disputa mâine, în Zăvoi, de la ora 16.00.
Articol scris de Adi Georgescu