Gloria Bistrița a început foarte bine noul campionat, cu un egal la CSU Craiova și o victorie acasă, cu Minerul Motru. Patru puncte din două meciuri grele. O remiză în pe terenul unei echipe puternic susținută din toate părțile și o victorie cu o formație bine clădită, agresivă, bine motivată, pe care n-o s-o bată mulți în acest campionat. Hai să vedem care ar fi bilele albe și care sunt cele negre după aceste două jocuri, între care s-a strecurat o rușine de meci în Cupa României, 2-3 cu Bârsana, de liga a 4-a:
Bile albe
– A apărut un schelet de echipă cu care cei doi antrenori se pot gândi la promovare
– Titularii sub 21 de ani joacă foarte bine, atât Budăcan, cât și Antonache, ambii din propria pepinieră
– Se vede muncă pe banca tehnică, preocupare, seriozitate, inspirație, știință
– Apărare foarte bună, cu un Dan Matei la a doua tinerețe, cu Hlinca bine lipit lângă el, cu o surpriză plăcută pe stânga, Polgar și cu Țârcă susținut excelent de Budăcan.
– Avem una dintre cele mai bune suprafețe de joc din țară, plus terenul 2 care arată foarte bine
– Echilibru sănătos între localnici și cei veniți din alte părți, dar și între tineri și „bătrâni”
– Echipament nou, frumos
– Condiție fizică bună, semn că preparatorul își face bine treaba
Bile negre
– Cupa tratată cu superficialitate a adus un minus mare la imagine
– Mijlocul terenului e în suferință. Dacă Mărginean își face bine treaba în fața apărării, construcția lasă de dorit. Noroc cu părțile laterale, care salvează jocul ofensiv.
– Prea multe mingi la bătaie, pentru un Curtuiuș de la care încă mai avem foarte multe așteptări
– Bancă de rezerve bogată, dar neclară, cu jucători care au arătat în cupă că mai au de muncă
– Tabelă de marcaj și sonorizare de cel mai înalt nivel, nefolosite sau utilizate foarte prost
– Marketing zero! Lipsesc chiar și clasicele afișe de pe stradă. În continuare, clubul nu știe cum să atragă bistrițenii la stadion
Sursa: Sportul bistrițean