Bara sare în ajutorul utiștilor: „Pentru jucători, nu pentru oraș”

Marius ANGHEL 27 Nov. 2013, 15:01 Seria 2
Bara sare în ajutorul utiștilor:**

Mai în glumă, mai în serios, Eugen Trică spunea că în această săptămână treaba lui Bogdan Apostu este să facă rost de banii necesari cheltuielilor stringente de la club. Experimentatul atacant este suspendat pentru meciul de sâmbătă, care ar putea fi ultimul din acest an pentru „Bătrâna Doamnă” și ar avea disponibilitate și pentru munca de „oficial”.

Și, utistul a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Nicolae Bara, fostul său patron din sezonul 2006-2007 de la UTA. Apostu i-a expus omului de afaceri problemele din Calea Aurel Vlaicu și nu a primit un refuz atunci când i-a cerut sprijin financiar. „Bineînțeles, că o să ajut cu ce pot, nici nu am întrebat și nu mă interesează ce cheltuieli urgente sunt la club. Cuvintele lui Bogdan m-au impresionat, dar și mai important este ceea ce simt eu pentru UTA. O să trimit ceva bani pentru jucători, ei îi merită. Orașul mai puțin, iar cei care cunosc motivele plecării mele de la Arad știu de ce spun acest lucru. Nu mi-a picat deloc bine ca din cauza unor persoane, de care nu mai vreau să vorbesc căci le-aș face reclamă, să ratez un proiect atât de important după ce am băgat milioane de euro. Acum e totul istorie, dar orgoliul meu profesional a avut de suferit. Când văd, spre exemplu, ce se întâmplă la Ploiești, regret și eu că nu am avut sprijinul cuvenit din partea orașului. Cine știe unde era UTA în momentul de față…”, ne-a mărturisit Bara.

Probabil, banii vor intra în contul Suporter Club UTA (al cărui membru este și Nicolae Bara cu cotizație plătită pe următorii 30 de ani) miercuri dimineața, din ei urmând a se achita noaptea de cazare în plus de la Târgu Mureș (3000 de lei), iar restul ar trebui să intre în buzunarele fotbaliștilor ca primă de joc pentru punctul cu ASA-ul și eventualul succes contra celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. „Îi mulțumim din suflet domnului Bara pentru ajutor, este un om sufletist, care ține foarte mult la acest club. Încă ne mai zbatem pentru niște sponzorizări pentru a cârpi lipsurile de la club, dar trebuie să se știe că vom face asta doar până la pauza competițională. În iarnă trebuie să se întâmple ceva pozitiv, altfel UTA va avea mari probleme de la anul”, a punctat Apostu, care, împreună cu Eugen Trică s-a întâlnit aseară și cu prefectul Cosmin Pribac pentru a-i cere ajutorul pentru gruparea emblemă a orașului.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 27 Nov. 2013, 15:01 Seria 2
Pe aceeași temă