Venit la UTA ca variantă de număr 10, Alexandru Sorian nu a confirmat deloc așteptările. Fostul bihorean a prins rar echipa și asta chiar în condițiile în care arădenilor le lipsește un mijlocaș central de creație. Fotbalistul nu a intrat pe teren nici măcar în meciul de Cupă cu Pandurii, de pe bancă apărând în schimb Dumitru Copil, care a reluat de abia la finalul lunii august pregătirile în „alb-roșu”.
În numele staffului tehnic al „Bătrânei Doamne”, Cristian Todea recunoaște că: „Poate am greșit și noi cu Sorian, nu l-am motivat îndeajuns, în sensul de a da totul din el. Îl vedem zilnic la antrenamente, ne gândim tot timpul ce ar trebui să facem pentru a-l revitaliza puțin. Calități de fotbalist are, ne interesează foarte mult să putem conta 100 la sută pe un jucător de profilul său, doar că încă nu este la nivelul pe care ni-l dorim noi. Poate mai are nevoie de timp de adaptare, sperăm ca lucrurile să evolueze spre bine în ceea ce-l privește”, a spus „secundul” lui Nagy.
Acesta mai crede și că Szabolcs Szekely va regăsi în curând cea mai bună formă și implicit golul ce-i lipsește atât de mult: „Știm că pentru un atacant e important să marcheze, dar Szekely își dovedește utilitatea ori de câte ori apelăm la el. Și cu Pandurii a ținut destul de bine mingea în față, a obținut câteva faze fixe, iar când va marca cred că se va debloca total”.
Întrebat dacă după însănătoșirea lui Alin Gligor, există varianta urcării lui Alex Manea, un fotbalist foarte util echipei, cu trei goluri stagionale în șase partide oficiale, „Dulăul” a adăugat: „Important este să avem variante, să se creeze o concurență reală pe posturi. Știu că Manea poate evolua și la închidere, dar la fel de adevărat este că deocamdată Alin e încă în proces de refacere. Vom vedea când va fi cazul, ce și pe cine vom alege, căci soluții avem destule din partea tuturor fotbaliștilor din lot”.
La rândul său, Alex Manea spune că e pregătit să evolueze și ca mijlocaș, dacă antrenorii îi vor cere asta. „Am mai jucat acolo, sunt familiarizat cu postul, eu sunt obișnuit să dau totul indiferent de locul din teren. Deocamdată, mă bucur că pot să-mi ajut echipa, nu mi-am propus să marchez atâtea goluri, dar dacă jocul mă duce acolo…”, a spus puternicul fotbalist, care, pe de altă parte, a recunoscut că poartă o parte din vina golului marcat de Pandurii în Cupă. „Chiar dacă ne apărăm în zonă la fazele fixe ale adversarilor, e adevărat că Săpunaru a venit în zona mea. Am sărit și eu la cap, am și atins puțin mingea, dar nu am mai putut evita golul”, a adăugat fundașul de 25 de ani.
Sursa: Sport Arad