Tehnicianul lui ACS Poli vorbise la modul laudativ de noul manager sportiv înainte ca acesta să fie numit în funcție. Dan Alexa a precizat azi că se așteaptă ca relația cu Daniel Stanciu să fie la fel de bună ca și cea cu Ion Timofte, iar transferurile la echipă vor fi stabilite de comun acord.
„Chirurgul” nu a avut emoții că Reghecampf va fi instalat pe bancă în locul său: „Știam opțiunea domnului primar, domnului Bojin, eram foarte liniștit. Reghecampf e un antrenor de top în Româna, de mare valoare, dar știam opțiunile… Am înțeles că au fost nouă manageri care și-au dorit să vină la Timișoara. Probabil e foarte atractiv clubul. Dacă e adevărat sau nu asta cu Reghe, nu pot să spun”.
Alexa a avut deja experiența de a lucra cu Stanciu, dar din postura de jucător la Poli. Tânărul tehnician se așteaptă ca noul manager sportiv să contribuie la aducerea unor nume importante pe Bega. „De Daniel Stanciu am spus că e un manager bun, are conexiuni, relații, poate să aducă jucători importanți. E un punct bun, are deja experiență și ne poate ajuta. Un manager e important să fie și voce. Să spună lucrurilor pe nume, să ne impunem punctul de vedere, chiar dacă nu le convine altora, așa merg lucrurile la noi. Trebuie să facem o echipă care să pună probleme, ne dorim mai mult decât salvaraea… E importantă valoarea lotului”, a explicat Dan Alexa.
Întrebat dacă el sau Daniel Stanciu va avea întâietate în stabilirea jucătorilor ce trebuie aduși, Alexa a subliniat că deciziile se vor lua de comun acord: „Îmi doresc un număr de jucători, e o listă cu doi-trei pe fiecare post, e important ca între un antrenor și manager să existe o conlucrare perfectă. Așa am avut cu Ion Timofte, cu Daniel cred că va fi la fel, o colaborare bună. Vom lua jucători cu care suntem amândoi de acord, clar”.
ACS Poli va continua în mare parte pe aceeași linie cu privire la buget, generos la salarii în condițiile actuale, dar restrictiv privind vreo sumă rezervată transferurilor. „Nu pot să fie salarii foarte mari, avem buget fix, avem avantaj că plătim la timp. Sunt jucători care își doresc să vină aici”, a adăugat „Chirurgul”. Acesta a spus recent pentru o televiziune națională că i-ar lua pe Daniel Niculae și Săpunaru. „Am fost întrebat ce jucători aș lua de la Rapid… Am spus că i-aș fi luat pe Daniel Niculae și Săpunaru, sunt foarte greu de luat, Săpunaru pleacă în Italia”, a conchis Alexa.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: Sebastian TĂ‚TARU