Antrenorul echipei ACSMU Poli Iași, Adrian Falub, a declarat,
vineri, că indiferent de problemele cu care se confruntă trebuie să
câștige partida de sâmbătă, de pe teren propriu, cu ACU Arad, din
cadrul etapei a XVI-a a Ligii a II-a.
„Meciul cu ACU Arad este foarte greu, pentru că vom
juca pe un teren desfundat, pentru că nu am prea avut unde să ne
pregătim în ultima perioadă și pentru că avem mai mulți jucători
indisponibili. Primul meci este cel mai important întotdeauna.
Indiferent de probleme, trebuie să începem cu o victorie! Nu
contează cum va fi terenul de joc, nu contează câți jucători
accidentați avem, trebuie să luăm cele trei puncte cu
ACU”, a spus Adrian Falub.
Tehnicianul a adăugat că își dorește să promoveze în acest an:
„În această iarnă, s-au făcut eforturi mari, pași
importanți la nivelul stabilitățiii clubului. Chiar dacă va fi
foarte greu, obiectivul nostru clar este promovarea în Liga I.
Această echipă este pe un drum bun, dar ne așteaptă un campionat
greu. Va trebui să recuperăm o diferență de șapte puncte față de
ultimul loc ce asigură promovarea în Liga I în doar 13 etape, dar
și să construim o echipă de viitor la Iași”.
Partida ACSMU Poli Iași-ACU Arad, din cadrul etapei a XVI-a a
Seriei a II-a, Liga a II-a, se va disputa sâmbătă, de la ora
11.00.
Sursa: Mediafax