După două săptămâni fără joc oficial, „Bătrâna Doamnă” se deplasează la Baia Mare, unde o așteaptă o altă formație în revenire de formă. FC Maramureș a crescut de la meci la meci, iar sâmbăta trecută a încurcat-o pe FC Bihor chiar la Oradea. Adrian Falub pare să conștientizeze importanța și dificultatea confruntării atâta timp cât și-a propus să lucreze și la psihicul elevilor săi în zilele următoare.
„E o situație foarte greu de gestionat. Trei săptămâni fără meciuri oficiale nu prind bine nimănui, cu atât mai mult nouă, care eram într-o formă bună înainte de această pauză forțată. Rămâne de văzut cum vom reacționa la Baia Mare, sper ca jucătorii să conștientizeze cât de important este meciul de sâmbătă”, a precizat Adrian Falub.
Antrenorul „alb-roșiilor” are abundență de „cadre” pe toate posturile, mai puțin unul. Ca atacant de careu, fostul fundaș contează doar pe Cristian Silvășan și asta după ce Sergiu Pop a fost disponibilizat, iar brazilianul Weller a recidivat. „Diagnosticul pare același, ruptură musculară. Cel mai probabil, nu vom mai conta pe el în acest an”, a spus Falub despre atacantul care a adus un punct UTA-ei în meciul cu CS Mioveni.
Totuși, la dispoziția staffului tehnic ca vârf împins ar mai fi și Calvin, fotbalist care a și marcat din această postură la Pitești și a intrat bine în joc și cu FCM Târgu Mureș.
Sursa: Sport Arad