Zona roșie pune presiune pe Concordia Chiajna. Eugen Trică afirmă că obiectivul e salvarea de la retrogradare și atrage atenția înaintea partidei cu Gloria Buzău: ”Tot timpul a fost o echipă puternică, și pe vremea lui Pustai”. Ilfovenii, fără doi jucători

Andrei PASCU 24 Nov. 2022, 15:33 Liga 2
Zona roșie pune presiune pe Concordia Chiajna. Eugen Trică afirmă că obiectivul e salvarea de la retrogradare și atrage atenția înaintea partidei cu Gloria Buzău: ”Tot timpul a fost o echipă puternică, și pe vremea lui Pustai”. Ilfovenii, fără doi jucători

Concordia Chiajna nu mai crede în șansa calificării în play-off-ul Ligii 2, iar acum are un alt obiectiv, salvarea de la retrogradare. În etapa a 15-a, vineri, de la ora 20:00, în format live-text pe Liga2.ro, ilfovenii evoluează pe terenul Gloriei Buzău, aflată într-o situație diferită, cu șanse foarte mari la calificarea în grupa pentru promovare.

Eugen Trică a prefațat partida Gloria Buzău – Concordia Chiajna, din etapa a 15-a a Ligii 2

Eugen Trică a vorbit pentru Liga2.ro despre situația în care se află echipa sa, înaintea deplasării la Buzău, pe care o va face joi seară. Concordia Chiajna are nevoie de victorie pentru a rămâne peste linia roșie a retrogradării, de care nu o despart prea multe puncte.

Trică a avut cuvinte de laudă pentru Gloria Buzău, pe care o vede o formație solidă și cu șanse foarte, foarte mari să prindă play-off-ul. Cu toate acestea, speră la o surpriză, la un succes de moral pentru formația sa, care se află la penultima confruntare a anului.

Concordia Chiajna, fără doi jucători la partida cu Gloria Buzău

Din fericire, Concordia Chiajna va miza, în mare parte, pe tot lotul. Eugen Trică nu îi va avea la dispoziție pentru jocul de la Buzău doar pe Raul Palmeș și Radu Simion, amândoi suspendați.

E o echipă care se află pe locurile de play-off, o echipă care și-a dorit să fie acolo și o să fie o partidă ca toate celelalte, dificilă. Trecem peste ce s-a întâmplat la meciul cu Steaua, a trecut, ne concentrăm pe acest meci, nu avem ce face, mergem mai departe.

Nu se mai pune problema de play-off acum, trebuie să ne salvăm de la retrogradare, ăsta e obiectivul. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să câștigăm. Însă, toate meciurile sunt echilibrate.

Buzău e o echipă bună, cu pretenții de promovare. Tot timpul, Buzău a fost o echipă puternică, și pe vremea lui Pustai era o echipă interesantă. Noi jucăm să câștigăm!

(N.r. – Despre minusurile Gloriei Buzău) Toate echipele au minusuri, nu s-a născut vreo echipă care nu are minusuri.

Lotul Buzăului e unul cu calitate, acolo sunt jucători care au jucat în Liga 1, care pot face diferența în orice moment.

(N.r. – Despre indisponibili) Situația jucătorilor e bună. Avem doar doi suspendați, Palmeș și Simion. Ceilalți jucători sunt apți”, a spus Eugen Trică pentru Liga2.ro.

Eugen Trică regretă ultimele rezultate din Liga 2, în care Concordia Chiajna a luat un punct

Eugen Trică a trecut peste ce s-a întâmplat în ultimele meciuri din Liga 2, din care Concordia Chiajna a luat doar un punct, după 1-1 cu Unirea Dej, și dublu 0-1 cu FC Brașov și Steaua. E dezamăgit pe faptul că nu s-au acumulat mai multe puncte, dar, după cum a declarat, anumite erori ale jucătorilor săi și nu numai au făcut diferența.

Deși nu a venit de la începutul sezonului la Concordia Chiajna, ci pe parcursul întrecerii, Eugen Trică simte că are o parte de vină pentru contextul în care se află echipa acum.

Jucătorii sunt dezamăgiți după ultimele meciuri, la Dej am făcut egal după o eroare a unui jucător, la meciul cu Brașov, la fel, greșeală personală, la meciul cu Steaua, eroare de arbitraj. Dacă ar fi fost să câștigăm, eram în zona de play-off. Așa, încercăm să ne salvăm. Suntem la patru puncte de zona roșie.

Trebuie să acumulăm cât mai multe puncte, să nu pățim… . Se putea și mai bine, am enumerat trei meciuri în care puteam lua nouă puncte. Am greșit, iar acum suntem în zona roșie

Nu e bine pentru club, pentru jucători, pentru staff unde suntem. Obiectivul era play-off-ul”, a mai spus Eugen Trică.

Concordia Chiajna nu e liniștită nici în privința salvării de la retrogradare

Concordia Chiajna se află la trei meciuri la rând fără victorie în Liga 2. După 2-0 cu Viitorul Pandurii, ilfovenii au mai strâns doar un punct, în urma unui egal, 1-1 cu Unirea Dej, și a două eșecuri, 0-1 cu FC Brașov și 0-1 cu Steaua.

Echipa lui Trică este pe locul 12, cu 17 puncte, iar Gloria Buzău e pe locul 5, cu 25 de puncte.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-calculeaza-fiecare-punct-pentru-a-duce-gloria-buzau-in-play-off-sta-in-garda-pentru-ultimele-meciuri-ma-axez-pe-ce-vreau-sa-facem-vor-fi-echipe-puternice-acolo-19254506

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-de-liga-2-din-2022-incepe-de-ziua-nationala-a-romaniei-in-ghencea-in-vacanta-de-iarna-se-intra-dupa-jocul-de-la-brasov-in-care-evolueaza-dinamo-19254426

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-incheie-prima-parte-a-sezonului-fara-meci-pe-stadionul-principal-din-chiajna-motivul-pentru-care-s-a-preferat-terenul-2-si-cand-s-ar-putea-reveni-pe-noul-gazon-19254343

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frustrare-la-concordia-dupa-inca-un-sezon-de-liga-2-ratat-sansele-la-play-off-sunt-de-1-la-suta-presedintele-cristian-tanase-este-in-depresie-mie-unul-imi-vine-sa-plan-19254024

 

 

Andrei PASCU 24 Nov. 2022, 15:33 Liga 2
Pe aceeași temă