Viorel Lică și Marius Chindriș, primii doi jucători de care Petrolul se desparte după promovarea în Liga 1. Campioana din 2022 a Ligii 2 se reunește și și-a stabilit o parte din program

Marius ANGHEL 05 Jun. 2022, 21:23 Liga 2

Petrolul începe pregătirea sezonului de Liga 1, ediția 2022-2023, iar primii doi jucători din lotul cu care a reușit promovarea din Liga 2 de care se desparte au fost anunțați oficial cu o zi înainte de reunire. Clubul ploieștean a renunțat la fundașul central Viorel Lică și la mijlocașul central Marius Chindriș.

Campioana Ligii 2 în ediția 2021-2022 sună adunarea luni, 6 iunie 2022, de la ora 19:00, pe stadionul ”Ilie Oană”, iar prima ședință de pregătire este deschisă publicului.

Viorel Lică și Marius Chindriș nu mai continuă cu Petrolul și în Liga 1

Viorel Lică (27 de ani) a semnat cu Petrolul în ianuarie 2021, iar în acest sezon de Liga 2 recent încheiat a prins doar 8 meciuri (502 minute) după ce o lungă perioadă de timp a fost accidentat. În partea a doua a campionatului trecut evoluase în 7 jocuri pentru trupa ploieșteană.

Marius Chindriș (31 de ani) a revenit la Petrolul pe finalul lunii august a anului 2021, după ce sezonul începuse și nu fusese utilizat la CS Mioveni, echipă cu care reușise în vara trecută să promoveze în Liga 1. În acest campionat a fost utilizat în 18 jocuri, în doar patru dintre ele ca titular, totalizând 550 minute pe teren.

Chindriș a mai evoluat pentru Petrolul între iulie 2017 și august 2019, atât în Liga 3, cât și în Liga 2 și a purtat în unele jocuri banderola de căpitan. În ediția 2018/2019 de Liga 2 evoluase în 27 de jocuri și marcase un gol.

”Mijlocașul Marius Chindriș și fundașul central Viorel Lică, doi dintre fotbaliștii care ne-au fost alături în lupta pentru promovare, nu vor mai continua cu formația noastră și în stagiunea următoare.

Marius Chindriș își va încheia, astfel, cea de-a doua perioadă petrecută în tricoul “galben-albastru”. Cu Petrolul, Marius a bifat o promovare in Liga 2, la capătul sezonului 2017-2018, și, după revenirea la Ploiești în toamna trecută, a contribuit la accederea în primul eșalon. Pentru echipa noastră, mijlocașul central a totalizat 47 de apariții oficiale, în ultimul sezon având 18 meciuri jucate în Liga 2 și Cupa României.

La rândul său, venit la Petrolul la începutul anului 2021, Viorel Lică a bifat 19 apariții pentru “lupi”, în campionat și în Cupa României, pe parcursul unui sezon și jumătate.

Clubul nostru le mulțumește ambilor pentru munca depusă la Petrolul și le urează mult succes în carieră viitoare!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.

Marius Coman și Silviu Pană n-au acceptat condițiile de despărțire

Trecuți pe lista neagră la Petrolul chiar înainte de finalul sezonului sunt și Marius Coman și Silviu Pană.

Coman s-a accidentat grav încă de la primele antrenamentele după ce semna cu clubul, în vara trecută, și după revenire a fost utilizat doar 39 de minute în două jocuri. Jucătorul originar din Vișeu de Sus a reclamat Petrolul la CNSL al FRF pentru neplata salariilor și a avut câștig de cauză. Acesta mai are un an de contract și nu e dispus să renunțe așa ușor la acest acord, chiar dacă riscă să stea pe tușă.

Pană s-a accidentat și el grav în campania de pregătire de iarnă și a rămas cu 9 jocuri disputate în acest sezon și cu un gol marcat (393 minute).

Niciunul nu a fost de acord cu condițiile de despărțire propuse de Petrolul și vor relua discuțiile privind rezilierea odată cu revenirea din vacanță.

Petrolul se reunește în data de 6 iunie și va efectua un cantonament în Turkiye

După promovarea din Liga 2, Petrolul își reia antrenament pentru pregătirea sezonului de Liga 1 luni, de la ora 19:00, pe stadionul ”Ilie Oană”. Clubul a anunțat că în perioada 20-30 iunie va efectua un stagiu de pregătire cu patru meciuri amicale în Turkiye.

”Aproape șase săptămâni au mai rămas până la debutul stagiunii 2022-2023 a primului eșalon, iar vacanța petroliștilor se încheie la acest final de săptămână. De mâine, elevii lui Nicolae Constantin se întorc la treabă, primul antrenament din această vară urmând să se desfășoare, de la ora 19.00, pe „Ilie Oană”. Ședința de pregătire va fi deschisă pentru public, astfel încât sperăm să vă avem alături în număr cât mai mare, pentru a marca, așa cum se cuvine, startul unei noi aventuri!

În prima parte, antrenamentele se vor derula la Ploiești, urmând ca intervalul 20 iunie – 30 iunie să fie dedicat unui stagiu centralizat, cu patru meciuri test, cantonament programat a se desfășura în Turcia. Apoi, după revenirea acasă, se intenționează disputare a încă două jocuri de verificare, unul dintre acestea fiind antamat, cu Farul Constanța, pe data de 6 iulie, cel mai probabil la Ploiești. Însă, numele adversarelor pentru ultimele repetiții va depinde și de tragerea la sorți a programului ediției 2022-2023 a Ligii 1, existând discuții cu grupări precum FC Voluntari, Chindia Târgoviște sau CS Mioveni. Prima etapă se va disputa pe data de 16 iulie”, a comunat campioana Ligii 2 din 2022.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-murit-virgil-dridea-o-legenda-a-clubului-petrolul-a-parasit-aceasta-lume-mergand-sa-refaca-echipa-din-ceruri-19233363

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-mutari-pentru-viitor-dupa-promovarea-in-liga-1-campioana-diviziei-a-doua-contracte-de-profesionisti-pentru-tineri-de-perspectiva-19232996

https://liga2.prosport.ro/seria-1/20-de-cluburi-au-primit-licenta-pentru-noul-sezon-de-liga-1-printre-care-si-fc-buzau-participanta-in-play-out-ul-ligii-2-gaz-metan-si-clinceni-nu-sunt-printre-ele-19232952

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-primit-licenta-pentru-liga-1-au-fost-indeplinite-toate-criteriile-nu-am-primit-niciun-fel-de-sanctiuni-19232727

Marius ANGHEL 05 Jun. 2022, 21:23 Liga 2
Pe aceeași temă