Viitorul Șelimbăr a dat start pregătirii participării în premieră în Liga 2. Echipa sibiană va merge în cantonament în Turcia, și-a stabilit patru amicale și a făcut primul transfer. Florin Maxim: ”Numeric nu stăm bine”

Marius ANGHEL 16 Jun. 2021, 16:20 Liga 2

Nou-promovata în Liga 2 Viitorul Șelimbăr s-a reunit marți după-amiază, 15 iunie 2021, pentru a începe pregătirea participării în premieră în eșalonul secund.

Trupa sibiană se va antrena pe plan local, dar va merge și într-un stagiu în Turcia, singura absență față de lotul cu care a reușit promovarea a fost Sebastian Ignat, iar prima achiziție este Alexandru Luca de la Măgura Cisnădie. Totodată, echipa și-a numit și un director sportiv, pe Septimiu Boancăș, iar în scut timp va disputa deja primul meci amical.

Alexandru Luca, prima achiziție a Viitorului Șelimbăr. Clubul comunică și că l-a adus pe Septimiu Boancăș ca director sportiv

Antrenorul Florin Maxim a condus primul antrenament de după promovarea în Liga 2 la Sibiu, pe terenul de rugby al orașului, ”Bebe Boboc”. Din comunicatul succint al clubului aflăm doar prima achiziție, faptul că echipa și-a numit un director sportiv și că sâmbătă va disputa un meci amical cu Gaz Metan Mediaș.

În schimb, ne este comunicată extrem de importanta informație că jucătorii s-au reunit cu zâmbetul pe buze. Lotul de jucători, datele privind pregătirea, cantonamentul, amicalele sau alte lucruri importante activității unei echipe de fotbal și care cu siguranță interesează suporterii lipsesc cu desăvârșire.

”Reunirea cu zambetul pe buze la Viitorul Selimbar
Dupa o scurta dar meritata vacanta, elevii lui Florin Maxim s-au intors la pregatire. Campionii din Șelimbar s-au reunit in efectiv complet, singura noutate din punct de vedere al lotului fiind venirea lui Alexandru Luca de la Măgura Cisnădie!
Tot la capitolul noutăți figurează și numele lui Septimiu Boancăș, acesta va ocupa funcția de director sportiv al nou-promovatei în eșalonul secund.
Sâmbătă echipa noastră va juca prima partidă amicală contra celor de la Gaz Metan Mediaș”, sună comunicatul care ba are, ba nu are diacritice al clubului nou-promovat în Liga 2, originar din Șelimbăr, care se antrenează la Sibiu și va juca la Avrig.

  • Septimiu Boancăș s-a despărțit în această vară, după opt ani, de echipa județeană din Alba CIL Blaj, unde ultima sa funcție a fost de antrenor.
  • Prima achiziție a Viitorului Șelimbăr este Alexandru Luca de la Măgura Cisnădie, echipă care i-a fost rivală în campionat și la barajul decisiv de promovare în Liga 2 trupei antrenate de Florin Maxim.

Viitorul Șelimbăr merge în cantonament în Turcia, iar până acum are patru meciuri amicale stabilite

De pe site-ul sibian Tribuna aflăm că Viitorul Șelimbăr se vor pregăti la Sibiu, la terenul de rugby ”Bebe Boboc”, până la data de 9 iulie, când este programată plecarea într-un cantonament de două săptămâni în Turcia, locația nefiind însă stabilită exact, urmând a se alege între două destinații.

Până la cantonamentul din afara țării, Viitorul va susține patru meciuri de verificare, cu Gaz Metan Mediaș (19 iunie, ora 11:00, la Mediaș), UTA Arad (25 iunie, la Arad), FCSB (29 iunie, la baza echipei bucureștene) și ”U” Cluj.

”I-am găsit pe băieți așa cum i-am lăsat, cu poftă de muncă. De-abia aștept să începem și meciurile amicale”, a spus, citat de Tribuna, antrenorul Florin Maxim.

Acesta nu s-a bazat, față de lotul cu care a încheiat sezonul trecut de Liga 3, pe fundașul Sebastian Ignat, întors la FC Voluntari, de unde fusese împrumutat. Maxim și l-ar dori înapoi pe Ignat, un jucător eligibil regulii U21, însă spune că ”nu depinde numai de noi”.

”E normal să ne mai vină niște jucători, pentru că noi, numeric, nu am stat bine, avem acum 20 de jucători de câmp și trei portari. E clar că, dacă va rămâne competiția la fel, vom avea 19 meciuri doar în tur. Sunt multe meciuri de disputat și trebuie să ai jucători”, a spus Maxim despre dorința sa privind lotul de jucători.

Din această declarație reiese că Viitorul Șelimbăr a avut la reunire 23 de jucători, dintre care trei portari. Cei mai cunoscuți jucători sunt portarul Cosmin Vâtcă, fundașul Daniel Tătar și mijlocașii Alexandru Curtean și Alexandru Necșa.

  • Următorii 21 jucători apar în lot, pe site-ul oficial, de când echipa activa în Liga 3: Cosmin Vâtcă, Tiberiu Matenciuc, Dragoș Ciorgovean (portari), Alexandru Badea, George Monea, Daniel Tătar, Bogdan Vișa, Daniel Groza, Ciprian Natea (fundași), Patrick Peter, Raul Drugă, Ruben Vecerdea, Robert Moga, Andrei Roșu, Cătălin Tineiu, Alexandru Neacșa, Andrei Câmpean, Claudiu Giura, Alexandru Curtea (mijlocași), Adrian Cîrstean și Ioan Cîrloanță (atacanți). Un al 22-lea este Andrei Pasca.
  • Stafful tehnic ar trebui să fie format, dacă nu s-au produs schimbări, fiindcă nici acesta nu a fost anunțat, din Florin Maxim (antrenor principal), Cristian Preda (antrenor portari), Cătălin Ojiga (preparator fizic), Marius Suciu (masor) și Aurelian Rusu (delegat / organizator competiții). Acestora li s-a alăturat Septimiu Boancăș, ca director sportiv.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/liga-3/alexandru-curtean-vrea-sa-puna-viitorul-selimbar-pe-harta-fotbalului-romanesc-fostul-mijlocas-de-la-dinamo-gata-de-returul-barajului-de-promovare-in-liga-2-cu-magura-cisnadie-19187124

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-care-au-drept-de-joc-in-noul-sezon-al-ligii-2-editia-2021-2022-cum-se-va-desfasura-campionatul-si-modul-in-care-se-promoveaza-si-retrogradeaza-19188314

Marius ANGHEL 16 Jun. 2021, 16:20 Liga 2
Pe aceeași temă