VIDEO | Suporterii au invadat terenul după ce Poli Iași a învins Oțelul și a promovat matematic în SuperLigă. Cronica partidei care a blocat Copoul

Narcis POHOAȚĂ 02 May. 2023, 22:00 Liga 2

După foarte mulți ani, Copoul a gemut de lume, marți seară, 2 mai 2023.

Impulsionați de iminenta promovare a Politehnicii Iași în SuperLigă, în cazul unui succes, aproape 9.000 de persoane au urcat în Copou la derby-ul moldav cu SC Oțelul Galați, pentru a sărbători revenirea în elită. Și nu au venit degeaba. Chiar dacă fotbalul oferit de cele două rivale din regiune nu s-a ridicat la nivelul unui derby, meciul fiind extrem de modest, elevii lui Leo Grozavu le-a oferit suporterilor ceea ce-și doreau. Un succes clar, 2-0, fără emoții și o promovare în SuperLigă, competiție în care se revine după doi ani.

Alin Roman a deblocat tabela împotriva Oțelului în prelungirile primei reprize

Având în spate un public cum n-au avut în acest sezon, nici în cel trecut, Poli Iași a început meciul în jumătatea adversă, dar fără să-și asume riscuri inutile. Nici SC Oțelul nu a dat semne că s-ar mulțumi cu mai mult de remiza din start, prin urmare spectacolul a lipsit cu desăvârșire.

Robert Ion (minutul 13) a fost primul care i-a mai ridicat pe spectatori de pe scaune, cu un șut alături, iar Cătălin Itu (28) l-a găsit la post pe portarul Dur-Bozoancă, cu un șut de la limita careului. A fost nevoie de o greșeală și de o execuție magistrală a lui Alin Roman pentru ca meciul, unul anost, să fie deblocat.

În prelungirile primei reprize, ”oțelarul” Rus a pierdut o minge în propria jumătate după ce a fost deposedat de Roman, Robert Ion a intrat în posesie și a avansat până în careu, unde a pierdut mingea, dar aceasta a ajuns la Alin Roman, în partea stângă, care a șutat puternic sub transversală, la colțul scurt, aruncând tribunele în aer. 1-0 la pauză și Poli Iași era în SuperLigă.

Shayon Harrison a securizat promovarea Iașiului

Poli Iași și-a majorat avantajul la scurt timp de la reluare, în minutul 58, prin Shayon Harrison. Yabre a sărit pe sub o minge în propria jumătate, Robert Ion, pe fază, i-a pasat lui Harrison, care tot din lateral stânga a găsit colțul lung cu o execuție perfectă, în plasa laterală.

Dorinel Munteanu a schimbat imediat linia ofensivă, și-a consumat toate modificările până în minutul 62, dar era prea târziu pentru ca Oțelul, care în afară de organizarea defensivă nu a arătat mai nimic în Copou, să mai spere la ceva. Abia pe final, Galațiul a avut șansa golului de onoare, dar Cruceru l-a găsit la post pe Ianoș Brînză, cu un șut din careu.

Iașiul nu a avut probleme în a gestiona avantajul de pe tabelă și s-a impus fără emoții cu 2-0.

Spectatorii ieșeni au invadat terenul din Copou la final

Finalul derby-ului a găsit Copoul în sărbătoare. Spectatorii făceau valuri, scandând ”Campionii, campionii” și ”Cine e pe primul loc”, iar după ultimul fliuier al arbitrului Ionuț Coza spectatorii au dat năvală pe teren, unde au sărbătorit împreună cu jucătorii și stafful revenirea în prima ligă după doi ani în eșalonul secund.

Blocaj total în Copou. Spectatorii au venit la meci și la pauză

Deși oficialii clubului au făcut apel în dese rânduri la spectatori să vină din timp la stadion, pentru a evita blocajele, cei care au plecat târziu spre Copou au ratat startul partidei cu SC Oțelul. Ba chiar mulți ai ajuns la pauză. Și asta pentru că bulevardul Copou și străzile lăturalnice s-au blocat efectiv de mașini cu mai mult de jumătate de oră înainte de startul meciului.

Cei aflați în trafic nu au mai fost lăsați să urce cu mașinile de către polițiști, astfel că mulți suporteri ai Iașiului au ajuns la meci după jumătatea primei reprize sau chiar la pauză.

Altfel, lovitura de începere a fost dată de fostul mare fotbalist ieșean Vasile Simionaș, antrenor în trecut atât la Poli Iași, cât și la Oțelul, cu această din urmă formație evoluând în cupele europene. ”Simi” a purtat un tricou cu ”numărul” 5+5, acesta împlinind la sfârșitul lunii aprilie 55 de ani de la debutul în prima ligă.

Înaintea partidei s-a ținut și un moment de reculegere în memoria fostului jurnalist și scriitor ieșean Dan Teodorescu, decedat cu două zile înaintea partidei la vârsta de 72 de ani.

POLITEHNICA IAȘI – SC OȚELUL GALAȚI 2-0

Alin Roman 45+1′, Shayon Harrison 58′

Poli Iași: Brînză – Martac, Tincu (cpt.), Katanec, Ștefanovici – Marchioni (V. Lică 87′) – Itu, A. Roman (Fr. Cristea 76′), Musi (Mogoș 87′) – Harrison (Vojtus 65′), Rob. Ion (Ant. Dumitru 65′)
Rezerve neutilizate: Jankov – Kouadio, Fl. Plămadă, Finica
Antrenor: Leo Grozavu

SC Oțelul: Dur-Bozoancă – Andr. Rus, Yabre, Ghiocel (cpt.), Nedelea – Cisotti, I. Neagu (Cruceru 57′), Jardan (Zivulic 57′) – Scocîlcă (Mitoi 62′), Cîrjan (K. Fatai 62′), Oct. Ursu (A. Nica 62′)
Rezerve neutilizate: R. Pop – Farcaș, Sîrghi, D. Panait
Antrenor: Dorinel Munteanu

Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iași). Arbitru central: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov). Arbitri asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și George Suciu (Câmpia Turzii). Arbitru de rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa). Observator de arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat de joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Poli Iași a promovat matematic, însă nu și-a asigurat și locul 1. SC Oțelul e și ea aproape de promovare

Cu 52 de puncte, Poli Iași își asigură pentru cel puțin încă o etapă locul 1 în Liga 2, acum distanțându-se la patru puncte de Steaua (locul 2, 48 puncte) și la 13 de Dinamo (locul 4, 39 puncte).

SC Oțelul rămâne pe locul 3, cu 45 de puncte, la șase puncte peste Dinamo, astfel că rămâne la un avans important și poate obține și ea în curând promovarea directă.

În etapa a 7-a, Poli Iași joacă duminică, de la ora 12:00, în deplasare la Gloria Buzău (locul 5, 38 puncte), iar SC Oțelul joacă tot duminică, de la ora 14:30, în deplasare la București, cu Steaua.

Foto: Tudy Fotograful sportiv (Sport Pictures), Dragoș Pășcăneanu și Sorin Pană (Mediafax Foto)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-a-digerat-cu-greu-esecul-din-copou-si-aruncat-cu-acuzatii-in-adversari-poli-iasi-se-va-preda-cu-dinamo-cu-buzau-si-asa-mai-departe-a-spus-antrenorul-otelului-ara-19269153

https://liga2.prosport.ro/seria-1/leo-grozavu-un-antrenor-fericit-dupa-promovarea-cu-poli-iasi-nu-a-fost-o-partida-spectaculoasa-dar-ne-a-interesat-in-primul-rand-victoria-iesenii-au-furat-startul-petrecerii-inca-19269055

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-sc-otelul-galati-se-joaca-de-la-ora-1730-echipa-lui-leo-grozavu-poate-promova-matematic-de-astazi-19268956

https://liga2.prosport.ro/seria-1/suspendat-la-jocul-cu-dinamo-adrian-mihalcea-s-a-declarat-surprins-de-publicul-venit-sa-incurajeze-gloria-buzau-pacat-de-atmosfera-asta-de-liga-1-puteam-sa-continuam-lupta-pentru-promovare-19268944

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-a-remarcat-revenirea-in-meci-a-jucatorilor-sai-contra-gloriei-buzau-echipa-are-caracter-ce-a-spus-antrenorul-dinamovist-despre-arbitraj-si-criticile-primite-in-ultima-19268894

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbal-pe-paine-in-crang-nu-mici-de-1-mai-gloria-buzau-dinamo-se-joaca-de-la-ora-1730-cu-o-miza-importanta-pentru-ambele-echipe-speranta-la-un-loc-direct-promovabil-19268838

Narcis POHOAȚĂ 02 May. 2023, 22:00 Liga 2
Pe aceeași temă