Steaua se află în fața unui moment extrem de important, inaugurarea noului stadion din Ghencea. Pe 7 iulie va avea loc evenimentul așteptat de ani de zile de întreaga suflare ”militară”. Până la partida cu OFK Belgrad, elevii lui Daniel Oprița au testat, pentru prima dată, suprafața de joc.
A fost organizat un joc școală, iar la stadion și-a făcut prezența un fost fotbalist emblematic al Stelei, Tudorel Stoica.
Jucătorii sunt entuziasmați de faptul că vor debuta pe noua arenă, dar în același timp îi vor avea alături și pe suporteri. Stadionul este deschis în limita a 50 la sută din capacitate.
Valentin Bărbulescu și Raul Bălbărău au oferit primele declarații după ce au călcat pe gazon și abia așteaptă jocul de miercuri, 7 iulie, cu echipa din Serbia.
Valentin Bărbulescu: ”O minunăție, o plăcere. Îți dă plăcerea aia de a juca fotbal pe un asemenea stadion, pe un asemenea gazon. Sunt convins că dacă nu era această regulă cu 50 la sută (n.r. – din pricina pandemiei, arena va fi deschisă doar la jumătate), stadionul ar fi fost plin. Era solt out”.
Raul Bălbărău: ”Am multe sentimente care mă încearcă în momentul ăsta și pot să zic doar că aștept cu mare nerăbdare să înceapă meciul (n.r.- amicalul din 7 iulie)”.
Foarte probabil, la ora meciului cu OFK Belgrad vor fi epuizate toate biletele. Steaua a scos la vânzare tichete pentru jumătate din capacitatea totală, în jur de 15.000, iar până duminică, 4 iulie, la ora prânzului, mai erau valabile aproximativ 2.000 de tichete.
Evenimentul din 7 iulie e unul special nu doar prin prisma inaugurării stadionului, ci și pentru că în 2021 s-au făcut, pe 7 mai, 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Fotbaliștii care au câștigat trofeul în 1986 vor fi prezenți pe stadion.
”7 iulie 2021, o zi istorică pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Odată cu meciul prin care arena Steaua se va inaugura, vom avea ocazia de a sărbători împreună cu suporterii și iubitorii clubului roș-albastru, 74 de ani de istorie dar și 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni.
La 47 de ani distanță, echipa de fotbal care a inaugurat vechiul stadion Steaua, reintră pe teren, de această dată într-o arenă nouă, strălucitoare, o arenă a secolului XXI! Inaugurarea noului stadion al clubului militar, va avea loc miercuri, 7 iulie 2021, ora 19.15, printr-un meci de fotbal ce rescrie istoria, în compania echipei OFK BELGRAD.
Eroii de la Sevilla, componenți ai lotului Steaua 86, cei care au reușit prin ambiție, determinare și perseverență să aducă Cupa Campionilor Europeni în vitrina clubului, vor fi prezenți la acest eveniment istoric”, a anunțat Steaua, evenimentul, zilele precedente.
Foto și video: Steaua TV
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorit-la-brasov-rares-enceanu-continua-cu-steaua-in-liga-2-astept-cu-nerabdare-sa-jucam-pe-noul-stadion-cu-suporterii-nostri-in-tribune-19191120
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csa-steaua-a-anuntat-preturile-biletelor-si-conditiile-de-participare-la-amicalul-cu-ofk-belgrad-cel-de-inaugurare-a-noului-stadion-steaua-eroii-de-la-sevilla-vor-fi-prezenti-la-ev-19190782
https://liga2.prosport.ro/seria-1/masuri-de-relaxare-suplimentare-care-dau-dreptul-echipelor-sa-deschida-stadioanele-la-50-la-suta-din-capacitate-in-cazuri-speciale-e-permisa-ocuparea-tuturor-locurilor-comunicatul-mts-19190697