Rapid, gata de debut! Bogdan Barbu asigură fanii că moralul e la cote înalte înaintea jocului cu Ripensia: ”Mergem la victorie”. Un jucător accidentat a revenit, iar un fotbalist de la ”satelit” a fost promovat

Răzvan STÎNGĂ 20 Feb. 2021, 13:35 Liga 2
Rapid, gata de debut! Bogdan Barbu asigură fanii că moralul e la cote înalte înaintea jocului cu Ripensia: ”Mergem la victorie”. Un jucător accidentat a revenit, iar un fotbalist de la ”satelit” a fost promovat

După o perioadă de pregătire în care nu a pierdut vreun meci amical, Rapid se află în fața primei partide oficiale din acest an. Mijlocașul Bogdan Barbu (28 de ani), venit în această iarnă în Giulești, a prefațat confruntarea de duminică, de la Timișoara, cu Ripensia.

Bogdan Barbu: ”Cred că suntem toți pregătiți de primul meci oficial” 

Bogdan Barbu speră să debuteze pentru Rapid, mai ales că a declarat că este susținător al echipei de când se știe. Fotbalistul le-a dat încredere fanilor înainte de partida de pe Bega, precizând că Rapid este pregătită să înceapă cu victorie anul 2021.

Mă simt foarte bine, cred că suntem toți pregătiți de primul meci oficial. Sper să învingem, să luăm cele trei puncte. Cantonamentul nu a fost unul atât de lung, dar ne-am simțit bine. Atmosfera e una ok și mergem cu gândul la victorie.

Emoții am, dacă nu ai emoții joci degeaba. Ar putea fi debutul meu la echipa iubită și sper să fie totul bine. Am urmărit celelalte adversare, cred că va fi o luptă strânsă pentru play-off și mai apoi la promovare”, a declarat Bogdan Barbu pentru FC Rapid 1923.

Alexandru Catrici a revenit la antrenamentele Rapidului / Nicolae Grigore a luat un mijlocaș de la ”satelit” 

Înaintea jocului cu Ripensia, Rapid a primit și o veste bună în privința jucătorilor accidentați. La antrenamente a revenit Alexandru Catrici (19 ani), care s-a confruntat cu o tendinită. Pentru a completa lotul pentru deplasarea de la Timișoara, antrenorul Nicolae Grigore a promovat de la echipa secundă un mijlocaș. Este vorba de Antonio Bradu (18 ani).

VEȘTI BUNE

Alex Catrici (19 ani) a început alergările după o perioadă de lungă de accidentare, din cauza unei tendinite.

Nicolae Grigore l-a chemat la antrenamentele primei echipe pe mijlocașul central Antonio Bradu (18 ani), de la Rapid 2”, se arată pe pagina de Facebook, FC Rapid 1923.

Nicolae Grigore: ”Meciul cu Ripensia va fi extrem de complicat” 

Nicolae Grigore a prefațat și el confruntarea cu Ripensia, după ultimul amical al iernii, cu CS Mioveni, câștigat cu 2-1. Antrenorul a evidențiat plusurile formației timișorene.

Meciul cu Ripensia va fi extrem de complicat. E o echipă omogenă care nu a schimbat aproape deloc în această iarnă. E o echipă care a marcat foarte mult în pregătire, o echipă foarte bine organizată. Va fi un meci foarte greu, dar sunt convins că avem calitatea să îl tranșăm. Avem jucători care pot face diferența în orice moment”, a spus antrenorul giuleștenilor.

Foto și video: FC Rapid 1923

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-joaca-in-deschiderea-etapei-a-17-a-fc-u-craiova-in-ultimul-meci-runda-a-doua-a-ligii-2-din-2021-se-disputa-tot-de-joi-pana-marti-programul-19170221

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/pagina-de-facebook-a-rapidului-a-fost-sparta-de-hackeri-giulestenii-si-au-recuperat-o-dupa-cateva-ore-19170167

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-petruescu-lauda-rapidul-inaintea-meciului-cu-ripensia-despre-echipa-sa-spune-ca-e-defavorizata-din-toate-punctele-de-vedere-asteptarile-pe-care-le-are-de-la-ultimele-jocuri-19169986

 

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 20 Feb. 2021, 13:35 Liga 2
Pe aceeași temă