:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fianis-zicu-FC-METALOGLOBUS-BUCURESTI-ACSM-RESITA-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-26.10.202413-1024x576.jpg)
Veste groaznică pentru Rareș Ispas, fundașul stânga al Politehnicii Iași.
Accidentat în minutul 31 al returului barajului cu Metaloglobus, după ce s-a lovit genunchi în genunchi cu Christ Kouadio, jucătorul în vârstă de 24 de ani a suferit o fractură de rotulă și va fi operat marți dimineață în Capitală.
Imediat după ciocnirea cu Kouadio, Rareș Ispas și-a dat seama de gravitatea accidentării, chiar și pe primele imagini difuzate în direct putându-se observa rotula dislocată.
Fundașul echipei din Iași a primit îngrijiri medicale câte minute pe teren, după care a fost transportat cu ambulanța la spital, unde a efectuat un RMN. Din nefericire, verdictul primit din partea medicilor a fost teribil!
Deși avea dureri groaznice, Ispas și-a încurajat colegii de pe targă, înainte de a pleca cu ambulanța la spital. Fundașul Iașiului a strâns pumnii și le-a transmis un mesaj de îmbărbătare coechipierilor, care însă au continuat jocul în aceeași notă lamentabilă.
Pentru a afla gravitatea accidentării lui Rareș Ispas, ProSport l-a contactat pe asistentul medical al echipei ieșene, Andrei Gâdea, cel care i-a fost în permanență alături fotbalistului. Acesta a explicat că rotula s-a rupt în mai multe fragmente, iar Ispas va trebui să stea minimun șase luni!
”Rareș a suferit o fractură cominutivă de rotulă. Practic rotula este ruptă în mai mult de trei fragmente. Mâine (n.r. – marți) va fi suspus unei intervenții chirurgicale la Clinica Medicover, va fi operat de către dr. Ion Codorean.
Este o accidentare gravă. Vedeți, din dorința de a câștiga, din adrenalina meciului, s-a produs o accidentare destul de gravă. Dar Rareș este jucător puternic și sunt convins că va trece cu bine peste intervențiile chirurgicale, pentru că vor fi două. Prima dată va fi cea de fixare a rotulei, urmând ca în 2-3 luni să i se scoată acele șuruburi. Probabil va sta peste 6 luni, poate 7, în funcție și de cum va decurge recuperarea, după ce va vedea și domnul doctor ce este în interiorul genunchiului. Important este ca el să rămână puternic. A trăit și el intens meciul, uitându-se la colegi, chiar și pe teren, când a făcut semnul de schimbare, și-a încurajat colegii. Din păcate, rezultatul a fost unul negativ”, a declarat Andrei Gâdea pentru ProSport.