Clubul Politehnica Iași are, începând de joi, 17 iunie 2021, un nou Consiliu Director.
În ședința Adunării Generale a Asociaților au fost validate propunerile făcute în urmă cu două zile, Vasile Simionaș, Cezar Honceriu, Ilie Gheorghică, Vlad Ciobanu și Cristian Amironesei, stabilindu-se totodată și noua conducere a CD.
Vasile Simionaș (70 de ani) va fi noul președinte al organismului, fostul mare fotbalist și antrenor fiind secondat de vicepreședintele Ilie Gheorghică, director al Liceului cu Program Sportiv Iași.
În cadrul ședinței, Florin Briaur, președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport, a fost desemnat manager general al clubului, acesta urmând să numească în zilele următoare un manager sportiv.
La ședința CD, care a stabilit întâlniri săptămânale pentru perioada imediat următoare, s-a discutat despre strategia pe termen scurt și mediu, soluțiile pentru banca tehnică și conducerea executivă. S-a mai hotărât că în cel mai scurt timp să fie efectuat un audit financiar și de personal la club.
Imediat după alegerea sa în conducerea Consiliului Director, președintele Vasile Simionaș a declarat:
”În peisajul fotbalului românesc, Poli are un farmec deosebit și un loc aparte, dar nu neapărat pentru divizia a doua, deși a jucat destul timp și la „matineu”. Vreau ca împreună, noi cei din structurile de conducere și toți ceilalți care sunt mânați de gânduri bune, să readucem echipa între cele mai bune din țară, iar suporterii să aștepte cu nerăbdare, dar și cu încredere, partidele viitoare din Copou.”
La rândul său, noul manager general, Florin Briaur, a declarat că obiectivul său este promovarea în Liga 1.
”Este o perioadă foarte încărcată în care trebuie să facem lucrurile repede și bine, mai ales. Chiar dacă, ierarhic, executivul este sub Adunarea Generală a Asociaților și Consiliul Director, activitatea celor din teren și de la birouri va fi extrem de importantă pentru revenirea echipei în Liga 1, principalul meu obiectiv. Suntem în discuții avansate pentru completarea organigramei clubului și cu alți oameni care și-au demonstrat calitățile și priceperea în acest domeniu. Foarte importantă e latura sportivă a activității, acolo unde imi doresc să colaborez cu profesioniști adevărați pe care îi aștept în zilele următoare în Copou. Suporterilor le transmit să aibă încredere în acest proiect nou, prin care vom face tot ce ne stă în putere pentru a readuce Politehnica in Liga 1. De asemenea, îi asigur că în primele zile de mandat îi voi invita la o discuție sinceră despre prezentul și viitorul Politehnicii”, a declarat Briaur.
În vârstă de 39 de ani, Briaur are o activitate de aproape două decenii în mass-media sportivă, iar în prezent este președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport din cadrul Consiliului Local Iași și consilier local.
Foto: Politehnica Iași
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-s-a-stabilit-noua-conducere-a-clubului-poli-iasi-cine-face-parte-din-adunarea-generala-noua-componenta-a-comitetului-director-si-cine-va-fi-manager-general-19189173
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ciprian-paraschiv-sageti-catre-cei-care-l-au-inlaturat-din-copou-la-despartirea-de-poli-iasi-poli-a-devenit-amanta-unor-interese-de-chiric-te-a-vrajit-ambrozia-dar-ai-primit-cucuta-19189407
https://liga2.prosport.ro/seria-1/impresarul-care-i-a-adus-in-romania-pe-ongenda-mevlja-ofosu-sau-palic-aproape-de-poli-iasi-va-fi-o-colaborare-strict-pe-partea-de-jucatori-pot-aduce-fotbalisti-de-calitate-19189345
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-ambrosie-se-desparte-de-poli-iasi-dupa-11-ani-reactia-fostului-presedinte-si-urarea-sa-pentru-noua-conducere-19189230
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primarul-mihai-chirica-atac-dur-la-adresa-consilierilor-care-nu-sunt-de-acord-cu-propunerile-pentru-conducerea-lui-poli-iasi-ei-nu-vor-nici-macar-echipa-in-liga-4-reprezentantii-p-19189210