:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2Fianis-zicu-poli-iasi-metaloglobus-baraj-superliga-1024x577.jpg)
Poli Iași a terminat la egalitate, pe teren propriu, cu Metaloglobus București, scor 1-1 (1-0), duminică, 25 mai, în prima manșă a barajului pentru menținere/promovare în SuperLigă.
Ștefan Ștefanovici a deschis scorul pentru Poli în minutul 12, iar Metaloglobus a restabilit egalitatea în minutul 86, prin Dragoș Huiban (86). Moldovenii au avut jocul în mână, au ratat și un penalty prin Alin Roman, apărat de George Gavrilaș, și au părăsit terenul în huiduielile publicului.
După meci, antrenorul echipei din Iași, Vasile Miriuță, și-a găsit cu greu cuvintele. A repetat obsesiv că e inadmisibil să ratezi atâtea ocazii clare cu nonșalanță. Inclusiv un penalty, în al doilea meci consecutiv, după cel cu Petrolul.
”Conlcuzia e una singură, un rezultat de egalitate. Mai contează ce spun eu, că e nemeritat? Am avut 7-8 ocazii, 11 metri, iar rezultatul e 1-1. Mâine nimeni nu mai vorbește că a avut Iașiul 11 metri și 4 ocazii singur cu portarul. E inadmisibil, frate, să ratezi atâtea ocazii. Nici nu știu când am mai avut atâtea ocazii în cariera mea de antrenor. Să ai 7 ocazii clare și să nu o dai în poartă! Asta e… 1-1, nu am ce să facem. Trebuie să ne pregătim și să mergem să câștigăm în retur. Putem face acest lucru.
Dacă faci 2-0 la penalty, după aceea faci și 3-0. Trebuia s-o dai în poartă, frate! Ce să-ți mai facă Miriuță sau președintele clubului? Să vină Miriuță să bată 11 metri? E al doilea meci în care avem penalty ratat. Și am scăpat de 3-4 ori singur cu portarul”, a declarat Vasile Miriuță la conferința de presă.
În ciuda remizei de pe teren propriu, Vasile Miriuță rămâne optimist și spune că elevii săi pot câștiga în returul de la Clinceni. Tehnicianul i-a avertizat însă pe jucători să aibă atitudine și să se gândească la cât de greu va atârna în CV-ul lor o eventuală retrogradare în fața unei echipe din liga secundă.
”Avem o săptămână să le ridic moralul, să-i pun pe picioare, pentru că sigur două zile unii dintre ei vor fi morți din punct de vedere psihic. Și să mergem să câștigăm în retur. Altă variantă nu avem. Dacă stăm și plângem… Nu-mi vine să cred, sincer. Acuma parcă mă trezesc dintr-un vis. Să ai atâtea ocazii clare, plus 11 metri. Nu știu, nu am nicio explicație.
Ca joc ce să mai spun? Ai adus-o în fața porții de o mie de ori. Mă așteptam să o dea în poartă, nimic altceva. Pentru că fotbalul se joacă pe goluri. Probabil unii jucători nu pot să ducă presiunea. Și dacă băteam cu 1-0 era complicat returul. Trebuie să mergem să câștigăm.
Atitudinea? Doamne ferește! Trebuie să se gândească și ei unde joacă pe viitor dacă Doamne ferește nu câștigi. Asta trebuie să facă jucătorii. Să joace și să rămână în prima ligă. Străinii care sunt aici să o facă bine și să rămână în continuare, românii la fel. Să strângă rândurile”, a completat Vasile Miriuță.
Returul barajului pentru un loc în SuperLigă dintre Metaloglobus București și Politehnica Iași se va disputa la Clinceni, duminică, 1 iunie, de la ora 21:00.
Reamintim, în acest baraj de menținere/promovare în noua ediție a SuperLigii se întâlnesc locul 7 în play-out-ul primei ligi, formația din Iași, și ocupanta locului 5 în Liga 2, a patra echipă cu drept de promovare din play-off, trupa din București, dar mutată de doi ani cu jocurile de acasă la Clinceni, în Ilfov.
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto și Sport Pictures