Vasile Buhăescu a deschis calea Petrolului către victorie cu Rapid, iar acum debordează de încredere: ”Ne-am descătuşat. Vreau să promovez a cincea oară în Liga 1”

Răzvan STÎNGĂ 07 Nov. 2020, 14:48 Liga 2

Vasile Buhăescu (32 de ani) a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Petrolului, în victoria de vineri seară, din etapa a 11-a din Liga 2, contra Rapidului, scor 2-0. Atacantul a deschis calea echipei către succes, după ce a marcat primul gol, în minutul 7.

Petrolul a înregistrat prima victorie pe teren propriu, după trei meciuri consecutive în care a scos un singur punct. Jucătorii ploieștenilor au simțit momentul nefast de pe ”Ilie Oană”, după cum a spus Vasile Buhăescu, și au vrut neapărat să rupă seria neagră, mai ales că aveau în față și o rivală tradițională, Rapid. Atacantul Petrolului speră ca momentul să fie unul de descătușare, iar echipa să nu mai treacă printr-o astfel de perioadă, care a pus presiune suplimentară.

Vasile Buhăescu: ”Vreau să promovez  pentru a cincea oară în Liga 1” 

Chiar și suporterii i-au criticat pentru acest lucru, Buhăescu precizând că înainte de ”Primvs Derby” au avut loc mai multe discuții cu aceștia. Vârful venit la Petrolul în această vară are mare încredere acum și vrea să obțină promovarea în Liga 1.

Fericirea este prea mare, nu reuşisem să câştigăm acasă de vreo patru meciuri. Ne-am descătuşat, mai ales că a venit victoria împotriva Rapidului, o contracandidată a noastră. Ne doream să câştigăm pentru toţi oamenii care înconjoară Petrolul, noi, suporterii care ne-au transmis că îşi doresc foarte mult şi am vrut să îi facem fericiţi.

Să îi zicem încurajare, au fost pe la noi, am avut nişte discuţii, dar eu zic că a fost bine. Să sperăm că aşa va fi, să legăm cât mai multe victorii, eu vreau să promovez acum pentru a cincea oară în Liga 1. Vreau să ajut orice echipă la care joc să îşi îndeplinească obiectivele”, a declarat Buhăescu la finalul partidei.

Petrolul, încă un meci pe ”Ilie Oană”, cu Aerostar Bacău 

Petrolul a marcat câte un gol pe repriză, pentru victoria din primul ”Primvs Derby” al sezonului. Autorii golurilor au fost Vasile Buhăescu (minutul 7) și Manuel Botic (minutul 90+2). Ploieștenii au urcat până pe locul 4 în urma acestui succes, în timp ce Rapid se clasează pe poziția a 13-a.

În runda a 12-a, Petrolul joacă tot pe teren propriu, cu Aerostar Bacău, iar meciul pare la prima vedere o simplă formalitate. Moldovenii sunt abia pe penultimul loc, 20, cu 4 puncte în nouă meciuri.

Foto: Cristian Stavri/ Sport Pictures 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-jucatorii-si-suporterii-petrolului-au-sarbatorit-impreuna-dupa-victoria-din-derby-ul-cu-rapid-imagini-spectaculoase-la-portile-stadionului-ilie-oana-19156297

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-salt-spectaculos-in-clasamentul-ligii-2-dupa-victoria-din-derby-ul-cu-rapid-viorel-moldovan-crede-ca-lupii-au-iesit-din-criza-am-reusit-sa-ne-deblocam-dedic-ace-19156270

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-nou-episod-din-primvs-derby-petrolul-rapid-se-joaca-de-la-ora-1900-in-deschiderea-etapei-a-11-a-a-ligii-2-ambele-echipe-o-duc-rau-in-clasament-19156132

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 07 Nov. 2020, 14:48 Liga 2
Pe aceeași temă