UTA și Gloria Buzău vor juca la Arad în fața unui stadion plin, cu participarea în noua ediție a SuperLigii pe masă. Mircea Rednic: ”Merităm să rămânem în prima ligă și așa va fi”

Călin MNERIE 03 Jun. 2023, 22:35 Liga 2
UTA și Gloria Buzău vor juca la Arad în fața unui stadion plin, cu participarea în noua ediție a SuperLigii pe masă. Mircea Rednic: ”Merităm să rămânem în prima ligă și așa va fi”

UTA a ajuns să depindă de un meci, de un singur rezultat, pentru a disputa și cel de-al patrulea an consecutiv în prima ligă. În sezonul în care, conform bugetului de salarii, arădenii ar fi trebuit să se bată la play-off, sunt în situația de a pleca de la un 0-0 în manșa secundă a barajului cu Gloria Buzău, echipa de pe locul 5 din liga secundă.

Nu mai e loc de calcule, ”Bătrâna Doamnă” are nevoie de victorie duminică seara, începând cu ora 21:00, în fața unui stadion plin, ce o va purta pe brațe atâta timp cât vede atitudine și fotbal din partea elevilor lui Mircea Rednic. Altfel, ”sabia” poate fi cu două tăișuri, căci – până la urmă – e un meci de totul sau nimic în fața unui adversar mult mai slab cotat.

Mircea Rednic: ”Vreau concentrarea pe care nu am avut-o la Buzău”

Mircea Rednic pare să conștientizeze importanța disputei și este destul de optimist cu privire la deznodământul ei.

”Vreau concentrarea pe care nu am avut-o la Buzău, este un meci foarte important, de menținere în SuperLiga. Și noi, ca echipă, suporterii, orașul, cu toții cred că merităm să rămânem în prima ligă și sunt ferm convins că așa va fi. Nimeni nu își doreste să aibă în CV o retrogradare, e vorba în primul rând de imaginea noastră. Sigur că va conta stadionul plin, în atmosfera de aici nu ai cum să nu reacționezi pozitiv, dacă nu o faci mai bine te lași de fotbal. Vreau să zic că publicul de aici a fost cu bun simț, jucătorii să fie fericiți, pentru că în alte părți fanii sunt mult mai agresivi, la Arad au fost lăsați să își facă treaba în ciuda rezultatelor mai slabe. Nu poți să dai greș într-un asemenea meci. Buzăul va juca în stilul ei, se apără, pe contraatac și la faze fixe e periculoasă”, a prefațat antrenorul arădenilor meciul de duminică seară, ultimul al sezonului în ceea ce privește prima ligă.

”Meciul poate să dureze 90, 120 de minute, trebuie să lucrăm la penalty-uri”

Rednic mai susține că la pauza meciului din Crâng îi venea să schimbe un număr mare de jucători, dar regulamentul nu-i permitea atâtea schimbări pe cât și-ar fi dorit. Totodată, a explicat și de ce a trecut la pauză din 4-4-2 în 4-2-3-1, dar și-a și lăudat și jucătorii din defensivă. La retur, ”Puriul” ia în calcule inclusiv loviturile de departajare.

”La Buzău, toate ocaziile lor au fost pe greșelile noastre, dar greșelile din alea simple, de pase. În primele 15 minute trebuia să-l scot pe Anton și pe alții. În afară de apărare, restul…Deci noi am luat un punct, adică nu am pierdut meciul, pentru că apărarea a fost aproape perfectă și a mers exact cum ar trebui. Au câștigat dueluri, au stat bine în teren, au și jucat bine la offside, deci ei au ținut echipa, ceilalți mai puțin, au rămas datori. Ai mei au mai acuzat ora la care s-a disputat meciul, dar și terenul ce nu era cum ar trebui, chiar dacă de afară se vedea că arată bine. Mi-e clar acum că ceea ce îmi doresc eu nu pot să aplic. Am și schimbat pentru că în cel în care am început ai nevoie ca toată lumea să alerge și în momentul de față nu putem să facem asta. Se și vede că după fiecare meci trei-patru jucători cu probleme musculare. Meciul poate să dureze 90, 120 de minute și penalty, trebuie să lucrăm la penaltyuri, nu suntem prea siguri pe noi. Se joacă, nu vreau să ajungem în scenariul ăsta, dar noi trebuie să fim pregătiți, a adăugat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

 

Adrian Mihalcea: ”Va fi un meci de atitudine și sacrificiu pentru noi”

Fost antrenor al UTA-ei în startul sezonului 2016-2017, dar și adversar al arădenilor pe banca Chindiei în toamna anului trecut, pe noua arenă ”Francisc Neuman”, Mihalcea pare conștient de atmosfera pe care o vor crea susținătorii „roș-albilor” duminică seara. „Un meci sold-out la Arad nu va fi ușor de luat în piept, ca să spun așa. E foarte important cum vom trece de momentele de presiune pe care adversarul, prin încurajările venite de la un stadion plin și frenetic, le va pune pe noi, după care să ducem meciul într-o zonă dorită de noi. Să zicem că ne-a convenit cum s-a jucat în tur, cu diferența că de această dată vrem și trebuie să profităm de ocazia sau ocaziile pe care, sper eu, ni le vom crea. Va fi un meci de atitudine și sacrificiu pentru noi, e nevoie să ținem nivelul de organizare și agresivitate defensivă ridicat. Șansele noastre sunt intacte după prima manșă, ba chiar pot spune că avem o doză de curaj importantă după cum s-a jucat în urmă cu o săptămână. Sigur, UTA rămâne favorită, joacă acasă, e echipa de Liga 1, dar am văzut că se poate. Câteodată, în fotbal, ca și în sport, acel 1% de șansă la victorie poate deveni mai important decât 99%, susține ”principalul” buzoienilor, care revine pe banca echipei sale după două etape de suspendare.

Absențe importante de-o parte și de cealaltă

Ambele echipe ajung la meciul decisiv al sezonului cu destule probleme de efectiv. UTA nu-i are la dispoziție pe Balauru, Marrone, Erico, Benga, Milosevic și Șteau (toți cu probleme medicale), în timp ce Otele și mai ales Postolachi vor strânge din dinți să fie pa gazon.

Totodată, Benzar și Cascini și-au reziliat deja contractele cu arădenii. Dincolo, buzoineii i-au recuperat pe Vîrtej lși Gaitan, dar nu și pe Cârstocea, Angelov, Pandele și Godwin, acesta din urmă accidentându-se chiar la meciul tur cu echipa de la care este împrumutat.

Formații probabile:

UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Abeid – Batha, Anton – R. Pop (Negoescu), Ubbink, Roger jr. – Postolachi (Keseru).
Gloria Buzău: D. Rusu – Oteliță, Vîrtej (Gaitan), Wiktorski, Sălceanu – A. Lopez, Trebotic – Dudu, Greu, Blejdea – Boiciuc.

Radu Petrescu arbitrează UTA – Gloria Buzău

Meciul de la Arad va fi arbitrat de centralul Radu Petrescu (București) și de asistenții Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) și Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe). Arbitru de rezervă este Rareș George Vidican (Satu Mare). Arbitru VAR este Marcel Bîrsan (Bucureşti), iar cel AVAR este Stelian Slabu (Braşov). Observator de arbitri este Octavian Șovre (Satu Mare), iar delegat de joc este federalul Felix Grigore (Bucureşti).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-a-prins-curaj-dupa-egalul-din-tur-cu-uta-adrian-mihalcea-cateodata-in-fotbal-acel-1-la-suta-de-sansa-la-victorie-poate-deveni-mai-important-decat-99-la-suta-19273659

https://liga2.prosport.ro/special/opinii/si-nu-ne-lasa-pre-noi-in-liga-i-19273655

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mircea-rednic-l-a-taxat-pe-joseph-godwin-atacantul-gloriei-buzau-nu-are-minte-cum-sa-accepti-sa-joci-cand-tu-esti-fotbalistul-uta-ei-19273645

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-de-la-uta-apostrofati-de-suporterii-deplasati-la-buzau-mircea-rednic-imi-cer-scuze-in-numele-echipei-pentru-felul-cum-ne-am-comportat-astazi-antrenorul-nemultumit-de-j-19273114

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-ramane-cu-sansa-a-doua-in-fata-celor-de-la-uta-e-de-parere-adrian-mihalcea-11-jucatori-vom-avea-si-vom-merge-sa-jucam-antrenorul-trupei-din-crang-despre-cum-e-sa-tra-19273096

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-sub-asteptari-in-crang-barajul-se-decide-la-arad-gloria-buzau-a-dat-o-replica-buna-in-special-in-prima-repriza-19273088

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-uta-arad-se-joaca-de-la-ora-1400-in-mansa-tur-a-barajului-de-promovare-mentinere-in-prima-liga-19272975

Călin MNERIE 03 Jun. 2023, 22:35 Liga 2
Pe aceeași temă