:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Feugen-beza-stefan-grigorie-scm-ramnicu-valcea-cs-tunari-1024x595.jpg)
CSC Dumbrăvița a pierdut meciul din prima etapă a play-out-ului Ligii 2, sâmbătă, în deplasarea de la Ungheni, scor 0-1 cu Unirea, iar după joc a lansat mai multe acuze.
Către Comisia Centrală de Arbitraj (CCA), dar și către clubul gazdă, pentru modul în care a organizat meciul.
Adrian Pop, managerul Unirii Ungheni, nu a rămas fără reacție.
CSC Dumbrăvița, prin managerul Florin Macavei, a transmis, la rece, la o zi după jocul de la Ungheni, că CCA a avut o delegare total neinspirată în ceea ce-l privește pe arbitrul asistent orădean Ovidiu Timar, care, potrivit clubului timișean, l-a influențat pe arbitrul central Sergiu Anton în două decizii importante din finalul jocului. La un gol anulat și la o lovitură primită în cap de atacantul Paulevici, nesancționată nici măcar cu cartonaș galben, deși jucătorul a suferit o comoție și, ulterior, avea să fie transportat la spital.
Totodată, Macavei este convins că Unirea Ungheni nu a îndeplinit condițiile minime de organizare a meciului, fiindcă nu a avut la stadion două ambulanțe. În acest sens, conducătorul Dumbrăviței a informat că va depune memoriu la FRF.
”Suntem nevoiți să tragem un semnal de alarmă vizavi de ceea ce s-a întâmplat ieri, la Ungheni. Jocul a fost oprit timp de 10 minute, timp în care ambulanța s-a aflat pe teren și a acordat îngrijiri jucătorului nostru. Mai apoi, s-au așteptat alte 15 minute pentru sosirea unui echipaj SMURD care l-a transportat pe jucătorul nostru la spital, la Târgu Mureș. El ar fi trebuit dus de urgență la spital, dar acest lucru nu a fost posibil, din cauza faptului că la teren se afla o singură ambulanță, deși în regulament se specifică foarte clar faptul că gazdele trebuie să asigure prezența a două echipaje de ambulanță pe toată durata desfășurării unui joc. Avem imagini și filmări care dovedesc faptul că nu a existat decât acel echipaj, care a pătruns în teren în momentul accidentării lui Paulevici. De altfel, vom și depune memoriu la Federația Română de Fotbal în acest sens.
Nu vorbim aici despre o nemulțumire generală legată de arbitraj, deși pe toată durata meciului au existat mai multe faze de joc, mai mult sau mai puțin importante, în care ne-am simțit nedreptățiți. În plus, considerăm total neinspirată delegarea unuia dintre arbitri asistenți. Ceea ce dorim să subliniem în mod deosebit este maniera cu totul nepotrivită în care a fost judecată faza faultului asupra lui Paulevici. Vorbim aici despre viața unui fotbalist, a unui om, care a fost pusă în pericol prin transportarea sa mult întârziată la spital. Mai mult decât atât, arbitrul de centru, domnul Sergiu Anton, nu a dictat decât un simplu fault de joc în urma acestei faze, fără să îl sancționeze pe jucătorul gazdelor. Singura sancțiune a fost îndreptată împotriva mea, un cartonaș roșu pentru proteste. De altfel, domnul arbitru a refuzat în repetate rânduri să admită că a fost ceva în neregulă la această intervenție, replica dânsului fiind «Ați văzut dumneavoastră?», deși nu era datoria mea să văd infracțiunea, ci datoria lui. Ce dovadă mai clară poate exista dacă jucătorul gazdelor, Cristin Jalbă, l-a și sunat după meci pe Paulevici, pentru a-și cere scuze pentru gestul său?!”, a transmis Florin Macavei.
Liga2.ro a cerut un punct de vedere al conducătorului Unirea Ungheni în urma declarației lui Florin Macavei.
Reacția lui Adrian Pop, managerul clubului din Ungheni, este fermă. Spune că jocul a fost organizat conform regulamentului, iar despre faza în care Paulevici a fost lovit de Jalbă consideră că este o exagerare a timișenilor.
”Jocul a fost organizat conform ROAF. Totul este o exagerare… Nu a fost nimic așa grav… pe cum prezintă dânșii situația.
A fost un contact, nu a fost lovire cum pretind dânșii, între Jalbă și jucătorul advers, care se deplasa cu spatele spre poarta noastră. Jucătorul de la Dumbrăvița cade după 7-8 secunde.
Ambulanța nu a plecat cu jucătorul pentru că nu era o situație critică. Era o contuzie, conform concluziei medicului de pe ambulanță. Am făcut pașii corecți în această situație.
Repet, o exagerare! De altfel, jocul a fost unul destul de bun, având în vedere calitatea gazonului afectat de ploaia torențială din dimineața partidei”, a declarat Adrian Pop.
Articolul din ”Regulamentul de organizare a activității fotbalistice” (ROAF) despre care Florin Macavei spune că nu a fost îndeplinit întocmai de Unirea Ungheni, iar pentru asta depune memoriu la FRF, dar și despre care vorbește, totodată, Adrian Pop este ”Articolul 54 | Asistenţa medicală”.
”Punctul 8” este cel vizat în acest caz, iar el spune următoarele:
”Pentru disputarea unui joc oficial, organizatorul este obligat să asigure prezenţa la teren a două autosanitare (dotate corespunzator), sau a unei autosanitare (dotata corespunzator), şi a unui autoturism (pe care să fie inscripţionată o cruce roşie pe fond alb). Aceste mijloace de transport, ale căror numere de înmatriculare vor fi înscrise în raportul de arbitraj, vor staţiona în incinta sau în imediata apropiere a terenului, pe toată durata jocului. Delegatul de joc si arbitrul sunt obligati să verifice respectarea acestei condiţii, înainte de începerea jocului şi, ulterior, până la terminarea jocului, potrivit dispoziţiilor prezentului regulament.”
Nicăieri nu ”se specifică foarte clar” despre prezența a două ambulanțe la stadion pe durata meciului, așa cum pretinde Macavei că trebuie să se întâmple pentru organizarea unui meci.
Decizia ca ambulanța să nu plece de urgență la spital cu Paulevici a aparținut medicului de pe respectivul echipaj medical, după cum reiese din declarația lui Pop.
Altfel, dacă nu există un caz de forță majoră, niciodată ambulanța echipată corespunzător și al cărui număr de înmatriculare este trecut în raportul de joc nu pleacă de la stadion, ci așteaptă venirea unei alte ambulanțe, care să preia sportivul sau persoana care are nevoie de ajutor și să o transporte la spital. Lucru care s-a petrecut și în cazul atacantului Dumbrăviței, după cum a povestit chiar Macavei.
Foto: Marius Bardasanu și Iosif Vajnar / PIXEL ProSport