Unirea Slobozia vrea un final de an perfect în Liga 2! Pune mare preț pe o victorie cu CSM Ceahlăul, iar președintele Ilie Lemnaru a transmis un mesaj

Andrei PASCU 01 Dec. 2023, 16:13 Liga 2
Unirea Slobozia vrea un final de an perfect în Liga 2! Pune mare preț pe o victorie cu CSM Ceahlăul, iar președintele Ilie Lemnaru a transmis un mesaj

Unirea Slobozia este formația din Liga 2 cu cea mai bună apărare și având opt victorii, patru egaluri și două eșecuri până acum, în urma celor 14 meciuri disputate în sezonul regular. Are patru puncte de recuperat în raport cu locul 1, CSC Șelimbăr, și trei puncte față de locul 2, Corvinul Hunedoara.

Însă, Unirea Slobozia nu a apucat să joace în etapa a 15-a, ultima din 2023 în Liga 2, urmând să o facă sâmbătă, de la ora 11:30, pe teren propriu, contra CSM Ceahlăul.

Unirea Slobozia încheie anul în Liga 2 cu CSM Ceahlăul, în etapa a 15-a

Conducerea echipei din Slobozia nu se avântă cu declarații puternice nici în urma unui parcurs atât de bun de întrecere, având încă prezentă imaginea eșecului din sezonul trecut, când a ratat accederea în play-off. Dacă de această dată play-off-ul este ca și asigurat, Unirea Slobozia va începe să se concentreze, în pauza de iarnă, și pe lupta pentru promovare.

Ilie Lemnaru, președintele clubului din Slobozia, a transmis un mesaj pe pagina de Facebook personală, în care a vorbit, scurt, despre importanța duelului cu CSM Ceahlăul, dar și despre importanța unui public numeros în tribune, pentru susținerea formației lui Adrian Mihalcea.

Ilie Lemnaru face apel la suporteri înainte de partida Unirea Slobozia – CSM Ceahlăul

Deși Unirea Slobozia nu are unul dintre cele mai mari bugete din Liga 2, fiind la jumătate din formațiile care au ca obiectiv declarat promovarea în SuperLiga României, Ilie Lemnaru a precizat că echipa pe care o reprezintă poate face un pas important în urma unui posibil succes în duelul cu trupa din Piatra Neamț.

Avem nevoie foarte mare de sprijinul suporterilor. E o diferență mare între a comenta pe mijloacele de comunicare și a fi la stadion. Nu putem rezolva aceste probleme – mă refer la bătălia pentru play-off – fără sprijinul suporterilor.

Suntem conștienți de importanța meciului de SĂMBĂTÅ și vom încerca să dăm totul pe teren. Așteptăm suporterii alături de noi, iar la final să ne bucurăm cu toții, mai ales că în acest sezon a fost munca tuturor!”, a transmis Ilie Lemnaru pe pagina personală de Facebook.

Unirea Slobozia poate termina anul la două puncte de liderul CSC Șelimbăr

Unirea Slobozia are 28 puncte, fiind pe locul 3, cu patru puncte mai puțin decât liderul CSC Șelimbăr, dar și la trei lungimi de locul 2, Corvinul Hunedoara. Acestea din urmă au jucat deja în runda a 15-a și au mărit ecartul. CSC Șelimbăr a remizat cu CSM Reșița, scor 2-2, iar Corvinul Hunedoara a învins Steaua, scor 1-0

Unirea Slobozia are două rezultate pozitive la rând în Liga 2 înaintea confruntării cu CSM Ceahlăul. Înainte de remiza cu Concordia Chiajna, din runda trecută, scor 0-0, a învins Campionii FC Argeș, scor 1-0, după 0-1 cu CSM Slatina și 0-1 cu Gloria Buzău.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-si-fk-miercurea-ciuc-la-al-saselea-meci-direct-19294903

https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-a-invins-csc-dumbravita-scor-2-0-in-etapa-15-din-liga-2-19294914

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-pierdut-si-ultimul-meci-din-2023-cu-cfc-arges-19294900

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-incheie-un-an-dezastruos-cu-un-meci-cu-csc-dumbravita-19294734

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-a-invins-steaua-1-0-in-etapa-15-din-liga-2-19294878

Andrei PASCU 01 Dec. 2023, 16:13 Liga 2
Pe aceeași temă