Universitatea Cluj a programat meciurile de verificare, după începerea pregătirilor de vară. Echipa antrenată de Erik Lincar, după câteva ședințe pe plan local și după multe veniri, 10 anunțate până acum, va disputa primele partide test.
Întâiul amical va avea loc ”în familie”, contra echipei U19 a clubului. Acesta se va disputa vineri, 25 iunie, dar următoarele cinci dueluri anunțate de Universitatea Cluj au fost programate în luna iulie.
Erik Lincar își va verifica jucătorii contra a trei formații din Liga 2 și una din Liga 3. În primă fază, ”U” Cluj va întâlni, în luna iulie, Unirea Dej, nou-promovată în divizia secundă. Jocul va avea loc la Dej, potrivit informațiilor puse la dispoziție de ardeleni.
Apoi, patru zile mai târziu, pe 7 iulie, Universitatea Cluj va primi vizita celor de la Viitorul Șelimbăr, la rândul lor promovați recent în Liga a 2-a. Pe 10 iulie, va avea loc o nouă dispută cu Unirea Dej, de data aceasta pe teren propriu.
În ultimele două partide, elevii lui Erik Lincar se vor mai duela cu Ripenisia, pe 14 iulie, acasă, și contra celor de la SCM Zalău, pe 16 iulie, tot acasă.
”Mâine începem seria meciurilor de pregătire din presezon cu un joc-școală împotriva juniorilor U19.
Până la începutul campionatului vom avea parte de încă cinci partide:
VS. Unirea Dej – 3 iulie
VS. Viitorul Șelimbar – 7 iulie
VS. Unirea Dej – 10 iulie
VS. Ripensia Timișoara – 14 iulie
VS. SCM Zalău – 16 iulie”, sunt precizările clubului pe pagina de Facebook, FC Universitatea Cluj.
Deși în România s-a dat drumul porților stadioanelor și meciurile de fotbal se pot disputa cu fani în tribune, ”U” Cluj nu va organiza, foarte probabil, amicalele de pe teren propriu cu suporteri. Nu a fost comunicat motivul acestei decizii, deocamdată.
”Următoarele jocuri de pregătire de pe teren propriu se vor disputa fără spectatori. Vom reveni cu informații pe site-ul oficial www.fcucluj.ro și pe pagina de Facebook în cazul în care vom lua o altă decizie în ceea ce privește accesul fanilor pe stadion la meciurile amicale”, a informat clubul clujean.
Înainte ca amicalele și datele exacte să fie anunțate oficial de Universitatea Cluj, deși ele fuseseră programate la nivel intern, Erik Lincar declara că i-a fost teamă de faptul că ar putea să nu găsească adversari importanți. Îi era frică de faptul că va disputa doar amicale cu echipe din Liga 3, dar în cele din urmă iată cu ”U” Cluj a programat partide cu trei dintre formațiile care vor evolua sezonul următor în Liga 2.
”Și din cauza pandemiei am preferat să rămânem aici (n.r. – să se pregătească la Cluj și nu în altă parte), avem condiții excelente. La început chiar m-am speriat, că a fost, așa, un pic de stres pentru mine, pentru că nu prea erau echipe de Liga a 2-a în jurul Clujului.
Noroc că a promovat Unirea Dej, Șelimbărul și preferăm să nu facem deplasări prea lungi. Jocurile or să se disputa aici la noi, acasă, la Cluj”, declara Erik Lincar cu privire la meciurile amicale din această vară.
Foto: Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/selectionerul-ungariei-a-fost-aproape-de-u-cluj-ioan-ovidiu-sabau-cu-care-e-prieten-din-perioada-brescia-l-a-ofertat-19190191
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-andrei-blejdea-rupe-tacerea-dupa-plecarea-de-la-dinamo-a-fost-cea-mai-grea-perioada-a-vietii-mele-ce-spune-despre-transferul-la-u-cluj-si-mesajul-pentr-19189960
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-reluat-pregatirile-costel-enache-a-avut-doar-9-jucatori-la-primul-antrenament-in-copou-19190217