Știința Poli Timișoara, gata de start în Liga 2! Dan Alexa se teme de Chindia: ”Sincer, nu mi-aș fi dorit să o întâlnim în prima etapă”

Anda DELIU 03 Aug. 2026, 20:03 Liga 2
Știința Poli Timișoara, gata de start în Liga 2! Dan Alexa se teme de Chindia: ”Sincer, nu mi-aș fi dorit să o întâlnim în prima etapă”

Derby-ul rundei inaugurale a noului sezon de Liga 2, Știința Poli Timișoara – Chindia Târgoviște, este programat marți seară, pe arena Electrica din Timișoara.

Firește, emoțiile debutul, mai ales în contextul așteptărilor foarte mari, se simt pe deplin la bănățeni, iar Dan Alexa a și punctat că nu ar fi dorit să înceapă sezonul tocmai cu acest meci împotriva unei alte candidate la promovarea în prima ligă.

Dan Alexa nu voia Chindia ca adversar în prima rundă și își dorește determinare de la jucătorii săi

Dan Alexa a declarat înainte de acest meci din etapa care a început de sâmbătă că vrea să vadă o atitudine foarte mobilizată la jucători, pentru un sezon cu pretenții mari, pe care îl cataloghează drept foarte greu. Antrenorul de la Știința Poli admite că nu ar fi dorit să înceapă sezonul așa, cu acest derby.

”E un început de campionat, speranțele sunt foarte mari. Există o emulatie în momentul acesta la nivelul orașului, la nivelul județului, la ceea ce reprezintă Poli, speranțele sunt mari. Toată lumea ne vede favoriți la promovare. Eu cred că va fi un sezon foarte greu. Referitor la jocul de mâine, întâlnim, sincer, o echipă pe care nu mi-aș fi dorit să o întâlnim în prima etapă. Din punctul meu de vedere, fotbalistic, cred că sunt una dintre contracandidatele noastre serioase. O echipă care a investit, care a luat jucători, care are jucători de calitate, jucători care pot să facă diferența.

E primul joc, pentru noi cea mai mare problemă e omogenitatea, pentru că au venit foarte mulți jucători noi și încă suferim din punctul ăsta de vedere. Dar e un joc în care eu îmi pun speranţe, am încredere în jucătorii noştri, că se vor ridica la nivelul jocului, pentru că e un meci important. Lumea e curioasă şi vrea să vadă cum începem.

Pe lângă cele trei puncte care valorează foarte multe, pentru mine e important să arătăm foarte multă determinare. Ne-am pregătit foarte bine. Am arătat în jocurile de pregătire că suntem capabili de meciuri bune… Trebuie să jucăm cu încredere. E un prim joc, tot timpul primele jocuri suferă din punct de vedere al ritmului, al spectacolului. Dar pentru noi important e să luăm cele trei puncte și să arătăm consistență în ceea ce facem”, a declarat Dan Alexa.

Știința Poli nu e ferită de problemele medicale la debutul în Liga 2, iar Alexa e în dubii în privința ”underilor”

Cu toate că este prima etapă, nou-promovata în Liga 2 Știința Poli nu e ferită de problemele medicale.

Dan Alexa are probleme cu jucătorii sub vârstă. Acest meci va aduce un duel cu Alexandru Băluță, cel care a reclamat clubul timișorean la comisii după ce în presă a apărut o fișă cu denigrări la adresa sa.

”Pentru mine, cea mai mare problemă în momentul de față e cum așez underii. Pentru că avem probleme din punctul acesta de vedere. S-au accidentat Bonț, Dîrlea, Ianis Doană are niște probleme. Asta pentru mine e o problemă, pentru că poate să schimbe formatul echipei… În funcție de juniori voi face echipa. Cred că în proporție de 80 la sută cam știu primul «11», dar mai pot apărea surprize sau lucruri neprevăzute. Chindia are jucători care fac diferența. Au o omogenitate peste noi. Un cuplu de fundași centrali care au jucat împreună, au meciuri și la SuperLigă. Îl au pe Honciu, un jucător care iar poate să facă diferența. Iar în atac, de la dreapta la stânga sunt jucători care au foarte multe meciuri la SuperLigă. Sunt jucători care pot să facă ceva în orice moment. Aici vorbim de Popadiuc, Băluță și Neguț. Sunt o echipă periculoasă, o echipă care poate să-ți pună probleme și trebuie să luăm măsuri din acest punct de vedere. Chindia a investit, a luat jucători de calitate, jucători care eu cred că sunt peste nivelul Ligii 2. Aici mă refer la Neguț și la Băluță, în mod special”, a mai spus ”Chirurgul”.

Lipsa omogenității, marele dezavanataj

Căpitanul alb-violeților, Andrei Artean, a punctat că Știința Poli e dezavantajată, comparativ cu Chindia, de lipsa omogenității. Însă, marea motivație va venit de la suporteri, afirmă mijlocașul adus din prima ligă în această vară.

”Într-adevăr, întâlnim mâine o contracanditată clară a noastră la încercarea de promovare în prima ligă. O echipă bună, cred că au omogenitate față de noi. Chiar dacă și ei au făcut transferuri în această vară și au transferat și jucători de SuperLigă. Sunt o echipă care a jucat un baraj de promovare cu Farul, o echipă care, știm cu toții, are foarte multă calitate, şi le-au pus foarte multe probleme în acea dublă manșă. Cu siguranță ne va aştepta un meci greu, cum va fi tot acest campionat. Sper să facem un meci bun și să câștigăm, pentru că ar însemna foarte mult pentru noi să învingem o echipă bună, să arătăm o impresie la fel de bună, pentru că întotdeauna prima impresie contează și e foarte important cum începem în acest campionat. Chiar dacă nu e ușor, cu siguranță vom suferi din punctul acesta de vedere al omogenității, pentru că am venit mulți jucători noi. Până ne cunoaștem fiecare va dura ceva timp, dar nu cred că avem timp să vorbim de acest lucru. Pentru că trebuie să avem rezultate cât mai bune în cel mai scurt timp posibil. Și sper ca de mâine să începem lucrul acesta și să câștigăm, Mulți dintre colegi poate nu au experimentat (n.r. susținerea suporterilor viola). Eu ştiu ce înseamnă Timișoara, spiritul acesta al Politehnicii, am venit de la o vârstă fragedă și am crescut în spiritul acesta al Politehnicii. Îmi doresc din suflet sa fie iarăși la stadion cum era când am venit eu la Timișoara, adică să fie stadionul plin de oameni și tot acest oraș să respire acest aer polist. Asta înseamnă ceva frumos, pentru că presiunea aceasta adusă de suporteri cred că trebuie să ne dea foarte multă încredere și așa e frumos la fotbal, să joci cu această presiune și ei ne pot ajuta”, a declarat Andrei Artean.

Arena Electrica are 600 de locuri în plus

Alexandru Băluță a vorbit din partea Chindiei despre meciul de la Timișoara. Partida este programată marți, 4 august, de la ora 18:00, pe stadionul Electrica. La Timișoara se anunță 37 de grade pentru ziua jocului!

Stadionul Electrica reintră în circuitul Ligii 2 după o pauză de patru ani. La arena din cartierul Fabric s-a muncit inclusiv cu o zi înainte de joc pentru a se mări capacitatea sa.

”Încă 600 de locuri pe stadionul Electrica pentru suporterii alb-violeți
Promovarea Politehnicii Timișoara în Liga a II-a a creat o emulație și mai mare în jurul echipei. Campania de transferuri, rezultatele bune din meciurile de pregătire și tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă îi aduce pe timișoreni mai aproape de Poli. Abonamentele pentru tot sezonul s-au vândut în câteva minute, biletele la primul meci cu Chindia Târgoviște, la fel.
Pentru că cererile sunt foarte mari, am decis să venim în sprijinul suporterilor. Astfel, s-au achiziționat trei tribune mobile, aceste structuri modulare sporind capacitatea bătrânei arene Electrica cu 600 de locuri.
Știu că nu este soluția ideală, dar a fost cea mai la îndemână variantă într-un timp atât de scurt. Asta până când stadionul mic al Timișoarei va fi gata. Iar mai apoi ne mutăm acasă, pe Dan Păltinișanu!
Fie să renască!”, a transmis Alfred Simonis, președinte Consiliului Județean Timiș, instituția principal finanțator al clubului.

Declarațiile lui Dan Alexa și Andrei Artean înainte de meciul dintre Știința Poli și Chindia:

Foto și video: Știința Poli Timișoara

Anda DELIU 03 Aug. 2026, 20:03 Liga 2
Pe aceeași temă