Știința Poli Timișoara a perfectat o achiziție în această iarnă chiar înainte de primul său joc oficial din 2026.
Noul jucător semnat, Damian Isac, fost la UTA și ACSM Reșița, vine după o perioadă de mai bine de jumătate de an fără legitimare. Așadar, nu poate fi vorba de o mutare făcută pentru a fi un fel de ”jolly joker” la partida cu Ghiroda de sâmbătă.
Fotbalistul a împlinit luna trecută, în data de 31 ianuarie, 25 de ani și evoleuază pe postul de mijlocaș central. Este originar din același oraș cu noul său antrenor, Dan Alexa, Caransebeș, și a început fotbalul acolo, la CSȘ-ul local. Ulterior, încă din perioada junioratului, Damian Isac a ajuns la UTA, teoretic, marea rivală a Politehnicii Timișoara.
Deși a fost component al naționalele U17, U19 și chiar U21, cariera fotbalistică nu i-a prea surâs în ultimii ani din cauza accidentărilor. Alături de UTA a câștigat Liga 2 în 2020 și a promovat în prima ligă, campionat în care a strâns 42 de meciuri în trei sezoane și un pic. Din octombrie 2023 a mers la Reșița, în Liga 2, unde a rămas până vara trecută, a anului 2024. Pentru bănățeni a evoluat în 18 partide de campionat în două sezoane și a înscris un gol.
De la începutul sezonului actual, Isac a fost liber de contract.
După această perioadă de inactivitate, cu ultimul meci oficial disputat în data de 17 aprilie 2025 (0-2 la Steaua – foto principal), Isac a ajuns la antrenamentele alb-violeților abia în data de 25 februarie 2026.
”Mulțumesc staffului tehnic, conducerii, pentru șansa acordată. Sunt foarte fericit că pot juca pentru acest club. Astăzi a fost primul antrenament, unul bun pentru mine. Îmi doresc să fiu sănătos și să pot să ajut echipa. Am mai fost coleg cu Andrei Gavrilă, cu Romario Benzar, David Popa, Vlad Morar și Robi Burlacu. Eu văd o luptă strânsă, un campionat bun, puternic, dar cred că trebuie să ne facem noi jocul nostru și să câștigăm fiecare meci. Suporterii sunt minunați, uniți. Ne dorim ca la fiecare meci să fie alături de noi, să ne împingă de la spate precum cel de-al 12-lea jucător pe teren. Contează foarte mult susținerea lor!”, a declarat fotbalistul după primul său antrenament cu noua sa echipă.
Iarna aceasta, Știința Poli i-a adus pe Alin Țegle, Sebastian Micu (ambii foști la CS Tunari), Raul Ailenei (ex CSC Dumbrăvița, împrumutat de la Ripensia), Vladuț Morar (ex CS Dinamo), Robert Burlacu (împrumutat de la ACSM Reșița), Claudiu Savianu (SC Dinamo), Mihai Pînzariu (CFR Cluj) și, acum, Damian Isac (ex ACSM Reșița).
Antrenorul Dan Alexa a declarat ca nu vrea să schimbe neapărat foarte multe în echipă.
Sâmbătă, în prima etapă din 2026, a 18-a din sezonul regular, Știința Poli are meci în deplasare la CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Echipa va fi avantajată în clasament de retragerea formației CSL Hidro Mecanica Șugag. Trupa din județul Alba a anunțat că nu va mai continua în Liga 3. Modificarea în clasament însă nu s-a operat oficial, până când Comisia de Disciplină și Etică va valida retragerea. CS Hidro avea doar două puncte obținute în 17 jocuri, unul în tur, contra Știința Poli, și altul în retur, împotriva Ghirodei. Doar acesta din urmă se va transforma în rezultat la ”masa verde”.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Politehnica Timișoara