Steaua s-a întors pe locul 1 după victoria clară cu Minaur Baia Mare. Daniel Oprița a avut emoții până la desprindere, dar a remarcat doi jucători: ”Are calități, poate ajunge mai sus de Liga 2” / ”E sufletist, e tânăr, îi trebuie încredere!”

Andrei PASCU 05 Mar. 2023, 18:00 Liga 2

Steaua a trecut, duminică, la scor de Minaur Baia Mare, în etapa a 18-a de Liga 2. S-a terminat 3-0 confruntarea din Ghencea, dar desprinderea a venit pe final, în ultimele minute, când gazdele au marcat de două ori.

Până atunci, Steaua a tremurat, după cum a declarat Daniel Oprița, pentru că oricând maramureșenii puteau să aibă o ocazie importantă și să restabilească egalitatea. O fază fixă, un contraatac, iar Steaua putea să se încurce.

Steaua, victorie la scor cu Minaur Baia Mare, dar Daniel Oprița nu a fost deloc liniștit

Steaua a controlat clar partida cu Minaur Baia Mare, însă a condus cu 1-0 până spre final. A deschis scorul în minutul 29, prin Mădălin Mihăescu, și ”a așteptat” ultimele secvențe pentru a mări diferența.

A făcut echipa bucureșteană 2-0 în minutul 88, prin Adrian Popa, iar tabela a fost închisă de Atanas Trică, în al treilea minut adițional.

La final, la conferința de presă, Daniel Oprița a declarat că a avut ceva emoții, chiar dacă echipa lui s-a prezentat destul de bine. I-a fost teamă de un gol care ar fi putut pica din nimic, însă în cele din urmă s-a liniștit când a văzut că Popa a dus scorul la 2-0.

  • Steaua: Dincă – Drăghici, Beța, Mihăescu, Ad. Ilie – Ad. Popa, Bărbulescu (cpt.)(Balgiu 46′), Enceanu (Dav. Matei 90′), Bodișteanu (Corbu 90′) – Kayondo (Trică 73′), Chipirliu (Șt. Pacionel 84′)
    Rezerve neutilizate: H. Iancu – Ciocoteală, D. Oroian, Em. Pacionel

Steaua, la prima victorie după trei etape, în urma jocului cu Minaur Baia Mare

În plus, un detaliu important este acela că Steaua a revenit pe locul 1 în Liga 2 și a bifat primul succes după trei partide în care a luat numai două puncte, după 0-1 cu FC Brașov, 1-1 cu Gloria Buzău și 2-2 cu Unirea Slobozia.

E important că am luat cele trei puncte. Deși scorul arată că nu am avut probleme, am suferit, am trăit periculos. Nu pot să spun că ne-au pus cei de la Baia Mare probleme, dar când ai 1-0 până spre final, nu poți să știi ce o să fie.

Sunt bucuros că am luat cele trei puncte, erau importante. Ocaziile se răzbună, am avut pe contraatac multe șanse, și în duel unu la unu cu portarul, așa cum a fost și la Kayondo, dar eram pe locul 3. Deși nu am câștigat ultimele trei meciuri, era important să câștigăm acum, să revenim pe locul 1.

Eu trăiesc la intensitate maximă orice meci, acum încep să mă liniștesc”, a declarat Daniel Oprița la conferința de presă.

Daniel Oprița, încântat de evoluțiile lui Mahadi Mahrez Kayondo și Atanas Trică

Oprița a comentat și evoluțiile a doi dintre jucătorii săi, Mahadi Mahrez Kayondo, venit de la CSM Deva, în iarnă, și Atanas Trică, omul care a închis tabela în duelul cu Minaur Baia Mare. De amândoi a fot încântat Oprița, mai ales că au evoluat, până să semneze cu Steaua, cu precădere în Liga 3.

Antrenorul Stelei se așteaptă ca evoluțiile celor doi să fie tot mai bun în etapele care vin.

(N.r. – Despre Kayondo) ”Chiar sunt foarte mulțumit de el, am strigat la el să alerge, să pună presiune. Aleargă mult, pune presiune, a scăpat în spațiul de la centrul terenului și nu e ușor să faci sprinturi. Sunt foarte mulțumit de cum a evoluat până acum. E un jucător care are calități, poate ajunge mai sus de Liga 2.

(N.r. – Despre Trică) Vedem la final dacă îl păstrăm, acum e pe un drum bun, începe să fie cel pe care îl așteptam. E tânăr, trebuia să se adapteze la Liga 2, pentru că a jucat mai mult la Liga 3 până acum. Trebuie să înțeleagă că trebuie să facă mai mult, să fie mai agresiv și a început să facă asta.

Are talie, acum știe când să sară, să pună presiune pe adversari. E sufletist, este tânăr, îi trebuie încredere!”, a mai spus Oprița.

Steaua, locul 1 în Liga 2, la egalitate cu Poli Iași

Steaua a terminat anul 2022 pe locul 1 în Liga 2 și va continua să fie lider și după această etapă a 18-a din sezonul regular. Are 37 de puncte acumulate în urma a 11 victorii, patru egaluri și trei înfrângeri, fiind la egalitate cu locul 2, Poli Iași, și cu două puncte peste locul 3, SC Oțelul.

În 2023, Steaua va mai întâlni în sezonul regular Ripensia (deplasare).

Iată ce a declarat Daniel Oprița despre lupta pentru play-off:

Vrem să câștigăm toate meciurile, să fim pe locul 1. Trebuie să câștigăm, să învingem în toate meciurile. Nu știu dacă în privința promovării se va face ceva, dar e bine să tratăm serios toate partidele.

Eu, sincer, văd Iașiul la promovare, dacă ar fi să ne excludem pe noi. Plus că au făcut multe transferuri bune și au un antrenor pe măsură. Tot la acest capitol i-aș adăuga pe cei de la Oțelul și de la Dinamo. Eu sunt foarte sigur că Dinamo va ajunge în play-off, pentru că e la mâna ei. Nu cred că va da cu piciorul acestei șanse”.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-minaur-baia-mare-se-joaca-de-la-ora-1100-militarii-au-nevoie-de-victorie-pentru-a-reveni-pe-locul-1-19262286

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-victorie-pe-final-cu-ripensia-19262379

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iulian-rosu-din-nou-decisiv-pentru-dinamo-19262370

https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-lasat-cu-un-cap-spart-si-un-jucator-transportar-la-doua-spitale-in-meciul-dintre-unirea-dej-si-metaloglobus-starea-portarului-dorian-railean-luat-de-ambulanta-imediat-dupa-flui-19262289

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-lider-in-liga-2-cel-putin-pentru-o-noapte-dupa-victoria-cu-poli-timisoara-leo-grozavu-incercam-sa-facem-fotbal-de-calitate-19262265

Andrei PASCU 05 Mar. 2023, 18:00 Liga 2
Pe aceeași temă