Steaua și CS Dinamo, egale în Ghencea! ”Militarii” au primit gol încă din secunda 12 și au ratat victoria la ultima fază. Daniel Oprița are la dispoziție un jucător de la CFC Argeș

Marius ANGHEL 04 Feb. 2026, 16:26 Liga 2

Steaua și CS Dinamo, colege în Liga 2 în acest sezon, au terminat la egalitate un meci amical disputat miercuri, 4 februarie 2026, fiecare conducând câte o dată în această întâlnire desfășurată pe terenul 4 din Complexul Sportiv Steaua.

2-2 a fost scorul final al partidei în care, pe final, era să izbucnească și o bătaie între jucători.

Sub comanda lui Daniel Oprița a jucat și Robert Popescu, un jucător ofensiv de la Campionii FC Argeș care a bifat puține minute pentru piteșteni în prima parte a sezonului. Acesta a irosit, la ultima fază a amicalului, o ocazie imensă prin care putea asigura victoria Stelei.

CS Dinamo a înscris în Ghencea, în amicalul cu Steaua, încă din secunda 12

La fel ca în campionat, unde în etapa a 3-a s-au întâlnit pe arena Arcul de Triumf și au remizat, la scorul de 0-0, Steaua (locul 8, cu 30 de puncte acumulate în 17 etape) și CS Dinamo (locul 19, cu 12 puncte) au terminat la egalitate și amicalul disputat în această perioadă de pregătire de iarnă. De această dată însă, jocul desfășurat în cadrul Complexului Sportiv Steaua a avut goluri, întâlnirea încheindu-se cu scorul de 2-2.

Nici nu a început bine jocul, că echipa antrenată de Florin Bratu a deschis scorul. În secunda 12, mingea intra în poartă după un șut din fața careului al lui Jean-Calvin Kouban Mbanga, una dintre achizițiile din această iarnă ale dinamoviștilor, un atacant care în prima parte a sezonului a evoluat la CS Afumați. Francezo-camerunezul a finalizat cu piciorul drept din 18 metri central, lângă bara din stânga, după ce a interceptat o minge recuperată și preluată prea lung de Nacho Bonet, după ce spaniolul intervenise în urma unei erori a lui Răsdan, care pasase direct la adversar, în centru!

Egalarea a venit relativ repede, în minutul 12. Adi Popa a centrat dintr-o lovitură liberă din lateral stânga, Dragoș Nedelcu a recentrat din dreapta, din 6 metri, la bara a doua, iar Mario Roman, nemarcat în 5 metri, a pus capul și a marcat.

Chipirliu și Mălăele au marcat în repriza a doua

Steaua a dominat în mare parte jocul și a reușit să treacă la conducere la scurt timp după începerea reprizei a doua, după mai multe înlocuiri efectuate la pauză de cei doi antrenori.

În minutul 49, nou-intratul Lascu a primit mingea în dreapta, a avansat și a pasat în centrul careului, de unde Bogdan Chipirliu, și el nou-intrat și demarcat excelent, a finalizat simplu din 10 metri, pe sub portarul Dincă, fostul său coleg în sezonul 2022/23.

Nici golul egalizator al celor de la CS Dinamo nu s-a lăsat prea mult așteptat, chiar dacă a venit cumva neanunțat, în condițiile în care Steaua continua să domine. În minutul 56, Stanley a interceptat mingea în stânga careului, a centrat în fața porții, unde Roberto Mălăele era lăsat complet liber, iar acesta a finalizat cu un șut moale din 6 metri, printre picioarele portarului Stroescu.

Cătălin Cocoș s-a dat cocoș la Adrian Ilie, dar nu l-a urmat pe stelist l-a invitația la bătaie în afara terenului!

Amicalul a avut și un moment tensionat pe final. În minutul 81, după o intrare tare a lui Cătălin Cocoș asupra lui Adrian Ilie, urcat în ofensivă pentru a centra, cei doi și-au adresat cuvinte dure și apoi au ajuns să se îmbrâncească. ”Cocoșul” dinamovist s-a inflamat, după ce el avusese intrarea care îi putea aduce fundașului stelist o accidentare, și a continuat să pălăvrăgească.

Pe lângă jucători de pe teren au intervenit și membri ai celor două staffuri, iar Ilie a făcut pași în direcția vestiarului, făcând gesturi largi către jucătorul dinamovist să-l urmeze, să arate probabil cât de tare este la bătaie în afara terenului! ”Cocoșelul” dinamovist a bătut în retragere, iar spiritele s-au calmat în cele din urmă, iar cei doi ”îngălbeniți” nu au mai avut nimic de împărțit ulterior.

Notabil pe final de amical a mai fost bara din minutul 84 a lui Mălăele, după un șut din stânga careului la colțul lung, dar și ratarea imensă de la ultima fază a jocului, în minutul 90+2, a lui Robert Popescu. Acesta, servit ideal de Nedelcu, a trimis pe lângă poartă, pe lângă bara din dreapta, din 7 metri, deși putea îndeplini o simplă formalitate!

Robert Popescu n-a impresionat la CFC Argeș, a ajuns la Steaua și s-a remarcat cu o ratare uriașă!

În acest meci, Daniel Oprița l-a utilizat și pe Robert Popescu, un jucător născut la Craiova, care într-o lună (9 martie) împlinește 23 de ani și care vine de la CFC Argeș, unde în prima parte a sezonului a fost utilizat doar circa 60 de minute în două jocuri din prima ligă și tot cam atâtea într-o partidă din Cupa României.

Oprița este în căutarea unui atacant, iar jucătorul care a mai trecut pe la FCSB, FC Voluntari și FC Hermannstadt, pentru ultimele două având destule meciuri în prima ligă în calitate de ”under”, a fost utilizat pe toată durata amicalului cu CS Dinamo și s-a remarcat cu o ratare mare la ultima fază a partidei.

Pentru Steaua au jucat: Frănculescu – Mih. Adăscăliței, Nacho Boner, Ad. Ilie – Răsdan, Șt. Pacionel, Dr. Nedelcu, Nic. Popescu, Ad. Popa – M. Roman, Rob. Popescu. După pauză au intrat: Stroescu – Nedelea, Șt. Rotaru, Lascu, Rubio și Chipirliu.

Acesta a fost al doilea amical al iernii disputat de Steaua, după ce în primul a trecut cu scorul de 3-2 de Cetatea Turnu Măgurele (Liga 3). Următorul test al echipei lui Oprița este programat sâmbătă, 7 februarie, de la ora 12:00, tot în Ghencea, contra CSM Alexandria (Liga 3).

Mihai Leca, ”stâlpul” din defensiva dinamoviștilor lui Florin Bratu!

De partea cealaltă, Florin Bratu a început acest amical avându-l în primul 11 pe Mihai Leca (33 ani), fundaș care și-a început cariera în Ghencea și care ultima dată a evoluat la Chindia, în sezonul trecut! Tot în formula de start s-au mai aflat și alți șase jucători nou-veniți iarna aceasta: Ioniță, Răuță, A. Cocoș, Soare, Stanleu și Mbanga.

CS Dinamo a evoluat în prima repriză în formula: Den. Moldovan – Cernamoriț, Mih. Leca, Sil. Matei, Ad. Ioniță – Al. Răuță, Mălăele – A. Cocoș, C. Soare, Stanley – Mbanga. Din debutul părții a doua au intrat Dincă și Rob. Enache, iar pe parcurs au mai pătruns pe teren și Al. Zaharia, Uleia, A. Anghel, Demci, Ct. Cocoș, Bg. Alexandru, Neculai, Balcă și R. Florea.

Pentru ”câini”, acesta a fost al treilea amical disputat în această iarnă, după 4-0 cu CFC Argeș U18 și 2-1 cu SCM Râmnicu Vâlcea.

Urmează meciul cu Farul Constanța, din ultima etapă a grupelor Cupei României, programat joi, 12 februarie, de la ora 18:00, la CNF Buftea.

Până la reluarea Ligii 2, CS Dinamo mai avea stabilit și un test în data de 14 februarie, contra U Craiova 2, însă e greu de crezut că va avea loc, în condițiile în care ”satelitul” din Liga 3 se întoarce în data de 13 februarie din cantonamentul din Turcia.

Foto: Steaua București 

Marius ANGHEL 04 Feb. 2026, 16:26 Liga 2
Pe aceeași temă