Steaua, prima echipă care învinge FC Hermannstadt în acest sezon. Daniel Oprița: ”Știu că este frustrant, dar noi ne-am creat ocazii destul de multe atunci când nu am reușit să câștigăm”

Marius ANGHEL 07 Nov. 2021, 12:17 Liga 2

Steaua a reușit în etapa a 13-a a Ligii 2 ceea ce nu realizase nimeni în acest sezon: să învingă FC Hermannstadt. Ultima echipă rămasă invincibilă în acest campionat a fost răpusă chiar pe teren propriu de ”militari”, cu un gol venit în urma unei gafe a portarului Vlad Muțiu.

Cu 1-0 s-a impus Steaua la Mediaș, sâmbătă, reușind, totodată, să iasă din pasa neagră pe care a traversat-o în ultimele trei etape, când n-a putut obține victoria cu Astra (1-1 în Ghencea), Petrolul (0-2 pe Ilie Oană) și Concordia Chiajna (0-0 în Ghencea).

Muțiu a gafat, Buhăescu a punctat. FC Hermannstadt, modestă în atac

Buhăescu putea deschide scorul încă din prima repriză, când a avut singura ocazie de gol a jocului. Stoica a greșit, Buhăescu a rămas singur cu Muțiu, însă portarul a parat cu piciorul mingea trimisă plasat din 8 metri lateral stânga spre colțul lung.

În partea a doua, Petrescu a executat periculos o lovitură liberă de la distanță, însă Bălbărău (48) n-a avut emoții în a respinge în corner, chiar dacă s-a întins serios în stâng.

După ce Pantea (52) a fost iertat de eliminare, Steaua a reușit să înscrie în urma unei faze fixe. Adi Popa a centrat în fața careului mic, Muțiu a ieșit să rețină, însă a scăpat mingea direct în Vasile Buhăescu (53) și acesta a trimis-o în poarta goală.

Ulterior, FC Hermannstadt n-a arătat deloc reacție și cel care putea marca a fost Adi Popa. ”Motoreta” nu mai are însă viteza pe care o avea la FCSB și prins în careu între Stoica și Pantea a preferat să simuleze un penalty, lucru care i-a adus un galben. Singura încercare a sibienilor a fost la un șut al lui Plazonja (77) din fața careului, pe jos, din întoarcere, dar Bălbărău a respins în lateral.

Daniel Oprița, după victoria cu FC Hermannstadt: ”Am fost echipa care s-a apărat, am încercat să-i surprindem pe contraatac”

După jocul de la Mediaș, antrenorul Daniel Oprița a vorbit despre tactica pe care a gândit-o în fața Hermannstadtului.

”Băieții au dat dovadă de caracter, atitudine, asta le-am cerut, muncă, sacrificiu. De data asta, noi am fost echipa care s-a apărat, am încercat să-i surprindem pe contraatac. Am încercat să nu le dăm spații. Am făcut un joc bun defensiv. Au avut și ei câteva situații. Nu pot să spun că au fost ocazii clare, ca ale noastre. Noi am avut vreo două situații în care puteam să înscriem. Știu că este frustrant și pentru ei să piardă. Și nouă ni s-a întâmplat, să dominăm și să nu reușim. Dar noi ne-am creat ocazii destul de multe atunci când nu am reușit să câștigăm”, a spus antrenorul Stelei la microfonul DigiSport.

  • Steaua în meciul cu FC Hermannstadt: Bălbărău – D. Oroian, Walace, Beța, Ad. Ilie – Ad. Popa (Em. Pacionel 59′), Bărbulescu (cpt.), Șt. Pacionel (Măd. Mihăescu 59′), Steph. Drăghici – Buhăescu (Enceanu 59′), Chipirliu (Răsdan 72′). Rezerve neutilizate: H. Iancu – Bactăr, Zătreanu, Rob. Neacșu, Călințaru.

Steaua, la patru puncte de Metaloglobus, prima aflată sub pozițiile de play-off

În ciuda victoriei cu FC Hermannstadt, Steaua a rămas pe locul 6 în Liga 2 după 13 etape, asta pentru că FC Buzău a câștigat acasă cu Unirea Dej (scor 1-0) și fiindcă are un golaveraj mai bun se află tot în fața echipei lui Oprița. Totuși, bucureștenii și-au mărit avansul la patru puncte față de ocupanta locului 7, acum ocupat de Metaloglobus (2-1 cu Brăila), după ce Unirea Slobozia a pierdut la Iași (1-3 cu Politehnica).

Oprița a spus că și-a făcut griji că Steaua poate pierde locul de play-off.

”Important e că nu pierdem contactul cu plutonul fruntaș. Ne distanțăm puțin de echipele care veneau din spate, pentru că se apropiaseră și nu puteam să așteptăm numai la jocul rezultatelor, să ne intereseze ce fac celelalte echipe. Le-am și spus înainte de meci că trebuie să mai facem și noi ceva, să luăm puncte, pentru că, până la urmă, astăzi, dacă Slobozia câștiga la Iași, iar noi pierderam, ieșeam din play-off. E o victorie muncită și cred că meritată. Felicit jucătorii pentru atitudine și dăruire”, a declarat Daniel Oprița.

Față de FC Hermannstadt, însă situată pe locul 2, Steaua are trei puncte în spate, 25 față de 28. Lider este Petrolul, cu 36 de puncte.

Urmează al patrulea meci consecutiv cu o adversară din zona play-off-ului

Etapa viitoare, programată peste două săptămâni, Steaua urmează să întâlnească pentru al patrulea meci consecutiv o echipă din zona de play-off. În Ghencea ajunge ”U” Cluj, care momentan încă nu a jucat în runda a 13-a și cu o victorie luni cu FC Brașov (ora 17:30) poate urca pe locul 2.

”Am avut și încă avem această serie, de patru meciuri, în care întâlneam primele echipe din clasament. Am și vorbit cu băieții. Victoria asta e foarte importantă dacă o legăm cu încă o victorie cu U Cluj și am rezolva, așa, un pic, ne-am apropia mai mult de play-off, să putem să rămânem în play-off și să fim aproape de echipele din față”, a mai spus Daniel Oprița.

REZUMATUL meciului FC Hermannstadt – Steaua 0-1:

https://www.youtube.com/watch?v=1z0WxfN8zzI

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures
Video: LookSport

https://liga2.prosport.ro/seria-1/politehnica-timisoara-cs-comunal-selimbar-se-joaca-de-la-ora-1400-banatenii-sunt-in-cautarea-primelor-puncte-cu-nicolae-croitoru-antrenor-fc-hermannstadt-steaua-incepe-la-ora-1500-19208795

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-13-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-alte-trei-partide-au-loc-tot-astazi-19208751

Marius ANGHEL 07 Nov. 2021, 12:17 Liga 2
Pe aceeași temă