Steaua, egală cu Petrolul mai bine de o repriză în amicalul din Ghencea. Bucureștenii se laudă cu mulți tineri utilizați în partea secundă a jocului

Marius ANGHEL 22 Mar. 2025, 00:57 Liga 2

Steaua a rezistat o repriză fără gol încasat în amicalul disputat vineri seară, 21 martie 2025, în Ghencea, contra prim-divizionara Petrolul Ploiești, însă la final s-a văzut învinsă cu scorul de 0-2.

Dacă clubul bucureștean se laudă că pe final de joc a avut pe teren opt jucători de la academia sa, dintre care trei s-au aflat la debut, la Petrolul s-a consumat primul meci de la revenirea pe bancă a antrenorului turc Mehmet Topal.

Steaua a cedat în Ghencea în amicalul cu Petrolul

Fără meci oficial la finalul acestei săptămâni, în condițiile în care ligile în care evoluează sunt în pauză pe durata acțiunilor echipelor naționale, Steaua și Petrolul s-au întâlnit vineri seară, începând de la ora 18:00, într-un joc amical programat în nocturnă pe stadionul din Ghencea.

A fost 0-0 după prima repriză și 2-0 la final pentru Petrolul, după ce pentru ploieșteni au marcat Mario Bratu și Ali Demirel, în minutele 52, respectiv 89.

  • Meciul a fost transmis în direct, pe conturile lor de YouTube, atât de Petrolul, cât și de Steaua, însă, spre deosebire de prahoveni, bucureștenii au avut un unghi de filmare mult mai apropiat de gazon și au oferit și comentariu, unul chiar de nivel profesionist.

”Cedăm în amicalul cu Petrolul
Formația noastră a pierdut jocul amical din această seară, de pe teren propriu, scor 0-2 (0-0), în fața celor de la Petrolul Ploiești (Liga 1).
Au fost 90 de minute echilibrate, în care ocaziile au fost prezente la ambele porți, cu un mic plus pentru oaspeți.
‼ În partea secundă, pe final de joc, formația noastră a avut în teren opt jucători de la Academia Steaua, iar Stroescu, Rotaru și Lanțoș au debutat la prima echipă”, a transmis Steaua despre acest joc test.

”Profitând de pauza competițională, formația noastră a susținut, astăzi, un joc de verificare în compania divizionarei secunde Steaua București, partida desfășurându-se pe terenul principal al complexului din Bulevardul Ghencea.
„Lupii” s-au impus cu 2-0, ambele goluri ale întâlnirii fiind marcate după pauză. Mario Bratu (52) a deschis scorul cu o execuție de excepție, „decarul” petrolist propulsând balonul în vinclul din dreapta portarului advers cu un șut expediat de la circa 25 de metri, iar turcul Ali Demirel (89) a „închis” tabela, fructificând o pasă primită de la același Bratu.
Revenit pe teren după o absență mai îndelungată, Lucian Dumitriu n-a rezistat, din păcate, decât până în minutul 20. Fundașul stânga a acuzat din nou probleme la genunchiul afectat și urmează să se stabilească dacă este vorba despre o recidivă și, evident, gravitatea accidentării.
Portarul Raul Bălbărău a fost menajat pentru acest joc, în condițiile în care, zilele trecute, a trecut printr-o intervenție chirurgicală dentară.
La ora la care „lupii” jucau în Ghencea, echipa națională „U20”, cu Mihnea Rădulescu și Alin Boțogan printre convocați, întâlnea Polonia, în deplasare, într-o partidă din cadrul Elite League. Dintre cei doi petroliști doar Boțogan a fost folosit, el evoluând pe tot parcursul întâlnirii pierdute de către „tricolori” cu scorul de 1-0”, a informat Petrolul.

Steaua începe play-off-ul Ligii 2 contra Argeșului, Petrolul joacă în play-out-ul SuperLigii cu Unirea Slobozia

Steaua a început în formula: Frănculescu – Beța, Kereki, Ad. Ilie – St. Drăghici, Enceanu, Vîrtej, Dani Iglesias, Nedelea – Ad. Popa, Nacho Heras. Au mai intrat: H. Iancu, Luca Stroescu – Răsdan, Maeschi, Mihai Bobaru, Alexandru Iordan, Matei Țicală, Ștefan Rotaru, Mario Roman, Alin Raicu și Tudor Lanțoș.

Steaua, clasată pe locul 2 la finalul sezonului regular al Ligii 2, este calificată în paly-off, unde va evolua fără drept de promovare, iar în prima etapă are meci pe teren propriu, cu CFC Argeș. Partida este programată pentru ziua de duminică, 20 martie, de la ora 11:00. Trupa piteșteană are șapte puncte mai puțin față de cea bucureșteană.

De partea cealaltă, cu Mehmet Topal revenit pe banca sa în această săptămână, Petrolul i-a avut pe teren în prima repriză pe: Linner – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu (Tolea 21′) – Keita – Val. Gheorghe, Hanca, Jyry, Grozav – Irobiso. După pauză au intrat: Mih. Eșanu – Ludewig, Stănică, B. Marian, Tolea (Paraschiv 70′) – Mateiu – D. Radu, M. Bratu, Stancovici, Demirel – Răducan.

Petrolul a terminat sezonul regular din SuperLigă pe locul 9 din 16, play-out-ul l-a început cu un eșec pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-2, rezultat care a dus la despărțirea de antrenorul Adrian Mutu, iar în etapa a doua o va întâlni î deplasare, la Clinceni, pe Unirea Slobozia, vineri, de la ora 17:30. Ialomițenii au șase puncte mai puțin în clasament decât prahovenii.

Foto: Steaua București 

Marius ANGHEL 22 Mar. 2025, 00:57 Liga 2
Pe aceeași temă