Steaua atacă a treia prezență în play-off-ului Ligii 2 cu o singură achiziție și un lot format din 25 de jucători. Primul meci din 2025, contra echipei a cărui conducător a numit-o ”proiect avorton”!

Marius ANGHEL 21 Feb. 2025, 14:26 Liga 2
Steaua atacă a treia prezență în play-off-ului Ligii 2 cu o singură achiziție și un lot format din 25 de jucători. Primul meci din 2025, contra echipei a cărui conducător a numit-o ”proiect avorton”!

Steaua își începe meciurile oficiale din 2025 contra FC Voluntari, un adversar pe care l-ar putea întâlni de alte două ori în play-off.

Dacă echipa bucureșteană este ca și calificată în grupa de promovare, avansul său de puncte din acest moment fiind greu de întrecut de cel puțin cinci formații, cea din ilfov tremură serios pentru menținerea între primele șase clasate.

Steaua și-a anunțat lotul pentru partea a doua a sezonului de Liga 2, dar și amicalul pe care îl va avea atunci când în campionat se joacă etapa 20. Momentat, sâmbătă debutează etapa 18, iar Steaua și FC Voluntari joacă în Ghencea în meciul derby al rundei.

25 de jucători în lotul Stelei pentru partea a doua a sezonului de Liga 2. Daniel Oprița are o singură achiziție, dar și câțiva tineri de la juniori în vedere

Daniel Oprița are puține noutăți în lot pentru partea a doua a sezonului de Liga 2, ediția 2024-2025, una în care cel mai probabil va evolua în play-off, pentru a treia oară în patru sezoane de când activează la acest nivel competițional.

Joi, 20 februarie 2025, cu două zile înainte de reînceperea campionatului, Steaua și-a anunțat lotul de jucători și numerele de pe echipamente. Printre cei 25 de componenți, singura noutate cu statut de achiziție este atacantul Cristian Măgerușan, născut la Bistrița și care la nivel de seniori a jucat până acum doar în Irlanda, pentru trei echipe. În rest, în lot au fost cooptați tineri din cadrul clubului, Mario Roman, care a și apucat să joace pe finalul unui meci din prima parte a sezonului, Ciprian Radu, Denis Pîrcălabu și Alexandru Iordan.

Lotul Stelei pentru partea a doua a sezonului 2024-2025 îi cuprinde pe:

  • portari: Horia Iancu, Adrian Frănculescu,
  • fundași: Mihai Kereki, Dean Beța, Daniel Vîrtej, Adrian Ilie, Gabriel Nedelea,
  • mijlocași: Stephan Drăghici, Adrian Popa, Rareș Enceanu, Daniel Iglesias, Rober Sierra, David Matei, Alin Raicu, Florin Răsdan, Adrian Pop, Rareș Maeschi, Mario Roman, Ciprian Radu, Denis Pîrcălabu,
  • atacanți: Remus Chipirliu, Nacho Heras, David Păcuraru, Cristian Măgerușan, Alexandru Iordan.

După cum se poate observa, Steaua are doar doi portari în lot, Iancu prinzând foarte rar lotul în prima parte a sezonului și neavând nicio prezență pe teren.

La capitolul plecări sunt portarul Rafael Munteanu, ajuns la AFC Câmpulung Muscel, și atacantul Alexandru Dane, ajuns la Vedița Colonești.

În lotul Stelei pot fi cuprinși foarte bine și mijlocașul veteran Valentin Bărbulescu (39 de ani), utilizat în unele dintre amicale, sau Hussein Shehait, despre care FRF spune că s-a întors la club după ce în prima parte a sezonului a fost împrumutat la CS Afumaţi.

Steaua întâlnește FC Voluntari în primul meci oficial din 2025! Președintele ilfovenilor numea echipa din Ghencea drept ”avorton”!

În primul meci oficial din 2025, Steaua întâlnește nu numai o posibilă adversară inclusiv în play-off, ci și o formație condusă de cineva care a numit-o drept ”avorton”, pentru asta președintele FC Voluntari fiind amendat de FRF. Mai mult, la finalul anului trecut și inclusiv la începutul actualului an, noul acționar al FC Voluntari, Gigi Nețoiu, a tot lansat în spațiul public varianta că echipa sa s-ar putea asocia cu clubul din Ghencea! Suporterii Stelei au și avut reacție pe această temă, numind aceste zvonuri drept o dorință de destabilizare a clubului ”militar”.

Meciul dintre Steaua și FC Voluntari are loc sâmbătă, de la ora 13:30, pe stadionul din Ghencea, și reprezintă derby-ul etapei a 18-a, prima programată în 2025.

Din cauza excluderii Mioveniului din campionat, decizie pusă în aplicare de FRF săptămâna trecută, fapt care a dus la anularea rezultatelor argeșenilor, Steaua a pierdut trei puncte și acum are 34 acumulate în 16 jocuri. S-a menținut, însă, pe locul 2 și are un avans de opt puncte față de FC Voluntari, Campionii FC Argeș și CS Afumați, aflate pe locurile 5, 6 și 7, ultimul ducând în play-out. Toate aceste trei echipe au, însă, un meci mai puțin disputat decât Steaua.

  • Despre jocul cu Steaua, primul oficial din 2025, FC Voluntari își numește adversarul drept ”CSA Steaua București”, deși FRF, organizatoarea competiției, a pus în aplicare solicitarea ”militarilor” de a nu mai trece echipa în clasament cu ”CSA”. În replică, Steaua anunță că are meci cu ”SC FC Voluntari SA”, denumire sub care ilfovenii apar în clasamentul federației!

Amical cu Chindia pentru echipa lui Daniel Oprița în etapa de Liga 2 în care stă

Așadar, trupa condusă de Daniel Oprița va sta o dată în ultimele patru etape rămase de disputat în sezonul regular al Ligii 2. Se va întâmpla în etapa 20, penultima.

Atunci, în weekendul 7-9 martie, Steaua, care ar fi trebuit să joace cu Viitorul Pandurii, la rândul său exclusă de FRF din campionat, și-a programat un amical cu Chindia, care la rândul său va sta în etapa 20, fiindcă ar fi trebuit să întâlnească CS Mioveni. ”Detalii exacte despre acest joc vor fi comunicate ulterior”, a informat Steaua în legătură cu amicalul cu târgoviștenii.

În etapa 19, Steaua joacă în deplasare la Ceahlăul, joi, 27 februarie, de la ora 19:00, iar în etapa 21, ultima, are meci în deplasare la AFC Câmpulung Muscel, ultima clasată, la 15 martie.

Foto: Steaua București 

Marius ANGHEL 21 Feb. 2025, 14:26 Liga 2
Pe aceeași temă