CSM Slatina și Steaua s-au întâlnit în etapa a 9-a din Liga 2 și au oferit un meci frumos. Ambele echipe sunt cu gândul la accederea în play-off-ul campionatului, iar sâmbătă, 5 octombrie, la Slatina, au remizat, scor 1-1.
A fost un meci în care trupa lui Daniel Oprița a revenit pe tabelă, pentru că formația din județul Olt a condus. ”Militarii” puteau da lovitura pe finalul partidei, dar jucătorii nu au fost exacți la finalizare și rezultatul a fost remiză.
Cătălin Doman a fost primul jucător care și-a trecut numele pe lista marcatorilor, în minutul 30, după ce a înscris cu un șut sigur, de la 11 metri, după un penalty obținut de Cătălin Golofca. Apoi, Adrian Popa a egalat în partea secundă, în minutul 64, pentru Steaua, iar avantajul de pe tabelă s-a menținut până la ultimul fluier.
Daniel Oprița a concluzionat la finalul partidei că rezultatul nu a fost unul echitabil, dar că a fost un meci frumos pentru spectatorii și telespectatorii neutri, întrucât cele două echipe au avut câteva ocazii de gol importante. Opinia lui Oprița a fost diferită de cea a lui Daniel Oprescu, care a declarat că scorul de egalitate a fost cel corect.
Antrenorul Stelei a afirmat că a fost mulțumit de jucătorii săi, chiar dacă a fost foarte nervos la marginea terenului pe tot parcursul meciului și a gesticulat evident la multe dintre șansele irosite de elevii săi.
Altfel, Oprița a fost nemulțumit de anumite decizii luate de brigada de arbitraj, pentru că au fost momente în care discuta supărat cu arbitrul de rezervă.
”Trebuia să câştigăm. În a doua repriză am fost echipa care a a impus ritmul, pot să spun că era normal fiind conduşi să încercăm noi mai mult, dar şi după egalare am încercat să câştigăm. După situaţii, chiar şi după ocazii, pentru că în afara de bara din prelungiri, noi am avut acea lovitură liberă, ocazia lui Chipirliu, dar după joc aş fi vrut să câştigăm.
Până la urmă trebuie să ne mulţumim cu un punct, cu faptul că rămânem neînvinşi, dar egalurile…pierzi totuşi două puncte. Sunt mulţumit de evoluţia tuturor. Ca atitudine, n-am ce să le reproşez, s-au bătut, au vrut, au făcut acea greşeală, le-am făcut cadou un penalty, şi am avut de alergat după egalare, păcat că nu am reuşit să şi câştigăm.
Slatina mereu este o echipă bună, un adversar redutabil, mai ales pe teren propriu, se vede astea şi din rezultate, din locul din clasament. Dacă e să vorbeşti, dinainte oricine se mulţumeşte cu egal aici, dar astăzi aş fi vrut mai mult, pentru că se putea”, a precizat Daniel Opriţa, conform News Flux.
Până acum, opt meciuri oficiale a bifat Steaua în acest sezon de Liga 2. A acumulat 17 puncte și este pe locul 4, dar la un punct de locurile 2 și 3, ocupate de Metaloglobus și CSM Slatina. În același timp, e la egalitate formația din Ghencea cu locul 5, ACSM Reșița.
După pauza competițională din Liga 2, în etapa a 10-a, Steaua va juca pe terenul propriu, în Ghencea, cu Concordia Chiajna.
Foto: News Flux