Steaua a câștigat cu emoții contra CS Tunari, după un meci dominat. Daniel Oprița a vorbit la superlativ despre jucători: ”Și dacă se termina egal eram mulțumit”

Andrei PASCU 02 Aug. 2025, 15:59 Liga 2

Steaua a făcut multe schimbări de lot în această vară, chiar dacă a bifat încă o întrecere, 2024-2025, solidă, dar startul de campionat actual, 2025-2026, a arătat că poate spera din nou la o clasare pe primele locuri în Liga 2.

În noua ediție de divizie secundă, Steaua a trecut cu 3-1 de nou-promovata CS Tunari, în deplasare, marcând două goluri în finalul întâlnirii. La pauză, trupa lui Daniel Oprița nu a marcat, iar rezultatul a fost 0-0. A punctat la scurt timp după reluare, dar CS Tunari egalase în minutul 80.

Steaua, învingătoare contra CS Tunari în prima partidă din Liga 2, sezonul 2025-2026

În duelul de la Tunari, primele 45 de minute s-au încheiat fără ca vreuna dintre formații să puncteze. Însă, la pauză, Daniel Oprița și-a motivat elevii, care au intrat încrezători pe teren apoi și au reușit să deschidă scorul în minutul 47, prin Ștefan Pacionel.

Avantajul de numai un gol a rămas pe tabelă până în minutul 80, punct din care au mai fost marcate trei goluri! În primă fază, CS Tunari a egalat, chiar în minutul 80, prin Dan Spătaru, dar ”militarii” au forțat și până la urmă au mai punctat de două ori.

A readus Steaua în avantaj Bogdan Chipirliu, în minutul 88, pentru ca două minute mai târziu tabela să fie închisă de Alex Gualda.

  • Steaua: Frănculescu – Mih. Adăscăliței, Beța, Ad. Ilie – Răsdan, Doană, Alex Gualda, Șt. Pacionel, St. Drăghici – Lascu, Rubio
    Rezerve: Pletea – Al. Iordan, Lumbu, M. Ioniță, Rotaru, Mar. Roman, Chipirliu, Ad. Popa, Nedelea

Daniel Oprița, încântat după prima reprezentație a Stelei

Succes important pentru trupa din Ghencea, care l-a mulțumit chiar și pe Daniel Oprița. Antrenorul era curios să vadă exprimarea echipei într-o partidă oficială, după schimbările majore de lot din vară. A afirmat că a fost încântat de evoluția elevilor săi și că ar fi fost mulțumit chiar și dacă Steaua remiza la Tunari.

Tot meciul am avut emoții, dar jocul mi-a plăcut. Și dacă meciul se termina egal eram mulțumit. Mi-a plăcut cum a jucat echipa, păcat că nu am marcat în prima repriză, iar în a doua nu am reușit să ne desprindem, pentru că am avut puterea să conducem cu 2-0, 3-0… a fost și căldura.

Am reacționat bine după ce adversarii au marcat, mă bucur că jucătorii au avut reacție pe această căldură. Eram curios să văd cum merge echipa după schimbările din vară, avem jucători noi, tineri, străini, eram și eu curios să văd cum arătăm în meciuri oficiale.

Sper ca în următoarele meciuri, cu echipele puternice, să facem față. Vedem pe parcurs cum și ce vom face. Nu vreau să vorbesc prea multe acum, pentru că e doar un meci. Le-am spus jucătorilor, însă, că e important și cum plecăm, trebuie să acumulăm puncte de la început.

Dacă te așezi sus de la începutul campionatului, e mult mai bine! Sunt 28 de etape, nu sunt multe, iar orice punct contează”, a spus Daniel Oprița la Metropola TV.

Bogdan Chipirliu a jucat cu probleme, dar a marcat

Chiar dacă a fost iar decisiv pentru Steaua, așa cum se întâmplă de sezoane bune, Chipirliu a avut probleme cu spatele în ultima săptămână. Nu s-a pregătit normal, dar Oprița a mizat pe el și a avut inspirație. Atacantul Stelei a marcat din nou, ajutând la succesul contra CS Tunari:

Chipirliu nu s-a antrenat toată săptămâna, a avut probleme cu spatele. A dat gol și l-a luat iar spatele.

Trupa din Ghencea, duel cu Concordia Chiajna în etapa 2 

Pentru Steaua urmează un duel complicat, cu o echipă care vrea sezon de sezon promovarea în SuperLiga României, Concordia Chiajna. Ilfovenii au debutat la rândul lor cu succes în noua stagiune, 2-0 cu AFC Câmpulung Muscel, pe terenul propriu.

Despre întâlnirea cu gruparea antrenată de Nicolae Dică, Daniel Oprița a afirmat:

Ne așteaptă un meci greu, și Chiajna a făcut multe schimbări de lot. Ne așteaptă o partidă interesantă, sperăm să avem un joc bun și să câștigăm. Apoi urmează Cupa României, unde sperăm ca noi să reușim mai multe.

Foto: Steaua și Sport Pictures

Andrei PASCU 02 Aug. 2025, 15:59 Liga 2
Pe aceeași temă