Start excelent de campionat pentru Remus Chipirliu la Steaua, mai bun decât cel în care a avut vârful carierei, când marca 30 de goluri pentru Juventus. Atacantul tot și-a făcut autocritica după jocul cu Brăila

Marius ANGHEL 16 Aug. 2021, 13:21 Liga 2

Remus Chipirliu (29 de ani) are un început de sezon în tricoul Stelei poate cel mai bun din cariera sa de fotbalist. Atacantul gălățean are trei goluri marcate în primele trei etape ale Ligii 2, mai bine decât în campionatul în care a reușit să înscrie de cele mai multe ori de când joacă la seniori.

”Dubla” din meciul de sâmbătă cu Dacia Unirea Brăila (scor 5-2) l-a urcat pe prima treaptă a clasamentului golgheterilor Ligii 2 în acest sezon, la egalitate cu Ionuț Adrian Voicu de la Concordia Chiajna, ambii având trei reușite în primele trei etape.

Remus Chipirliu, la cel mai bun start de sezon al său, peste cel de la Juventus, în care a dat 30 de goluri

În cariera sa, Chipirliu a mai avut un start aproape asemănător pe când evolua la Juventus București și era antrenat tot de Daniel Oprița. În ediția 2016-2017 de Liga 2, la finalul căreia obținea promovarea cu echipa din Colentina, gălățeanul înscria nu mai puțin de 30 de goluri în 28 de meciuri. Începea cu o ”dublă”, în meciul din prima etapă cu CS Mioveni (4-1), iar al treilea gol îl marca însă în etapa a 5-a, în 2-0 cu CS Afumați. Era tot al treilea joc desfășurat în acel start de campionat, fiindcă în etapele 3 și 4 nu evolua.

Chipirliu a reușit atunci cel mai bun sezon din cariera sa, înscriind un număr impresionat de goluri, 30 doar în campionat, cum rar se mai întâmplă acum, nici măcar la nivelul Ligii 3 nedându-se atâtea goluri de un singur jucător.

Atunci a fost bătaie mare pentru titlul de golgheter, pe locul 2 în clasament situându-se Adrian Petre (UTA) și Attila Hadnagy (Sepsi OSK), ambii cu câte 28 de reușite. Chipirliu, chiar dacă promova cu Juventus, prindea atunci un transfer în Liga 1 la Astra, echipă aflată pe val, unde nu avea să confirme.

Chipirliu și-a făcut autocritica: ”Mai puteam da minimum două goluri foarte ușor”

După jocul de sâmbătă cu Dacia Unirea, în care antrenorul Daniel Oprița își anunța public jucătorii că e supărat pe ei, din cauza gafelor din apărare, Chipirliu spunea că nu numai defensiva a greșit, ci și compartimentul ofensiv, din care face parte.

Atacantul a spus că doar el ar mai fi trebuit să înscris de alte două ori, pe lângă cele două reușite, însă nu a putut motiva de ce nu a făcut-o.

”Nu e supărat neapărat după gafele din apărare, pentru că se poate întâmpla la orice meci. Cum au fost gafe apărare, și noi (n.r. – atacanții Stelei) am avut câteva situații de a marca incredibile, chiar și eu, personal cred că mai puteam da minimum două goluri foarte ușor. Însă, nu neapărat lipsa de concentrare ne-a lipsit, pentru că, sincer să vă spun, eu mi-am dorit să marchez și golul trei, însă poate și oboseala, și… nu-mi dau seama”, a spus Bogdan Chipirliu la finalul partidei desfășurate în Ghencea.

Chipirliu a înscris în acest sezon unicul gol al succesului cu FK Csikszereda (scor 1-0), în etapa 1, dând primul gol la inaugurarea cu un meci oficial al noului stadion Ghencea. Tot el înscris și primele două reușite în amicalul de inaugurare a arenei, în acel 6-0 cu sârbii de la OFK Belgrad. În meciul din etapa a 2-a, 2-0 în deplasare cu Viitorul Pandurii, nu a înscris, însă a făcut-o acum de două ori, cu Dacia Unirea Brăila (scor 5-2), în etapa a 3-a.

Diferența de scor din meciul cu Brăila, una ”meritată”. Atacantul Stelei e nemulțumit însă că s-a jucat pe caniculă

Despre succesul cu Brăila, atacantul gălățean a fost de părere că diferența de scor a fost una meritată pentru echipa sa.

”A fost un meci destul de greu, fiindcă s-a jucat pe această căldură insuportabilă. Am dat gol rapid, dar am luat gol imediat. Da, într-un final, ne bucurăm că am câştigat la o diferență destul de clară și, spun eu, meritată. Nu e vorba că nu suntem obișnuiți să jucăm la astfel de ore, dar este foarte cald și ne este foarte greu să jucăm din cinci în cinci zile. Acum, în trei zile, avem meci pe sintetic, după, iar, la Slobozia, jucăm la ora 16:00. Cine știe ce călduri vor mai fi”, a mai spus Chipirliu la microfonul TelekomSport.

  • Marcatorii meciului Steaua – Dacia Unirea Brăila 5-2 au fost Remus Chipirliu (4, 44), Vasile Buhăescu (57) și Dragoș Huiban (67, 90), pentru gazde, respectiv Gabriel Răducan (5) și Adrian Ilie (54 – autogol), pentru oaspeți.

Pentru Steaua urmează meciul din Cupa României și Progresul Spartac. ”Nu ne temem de niciun adversar”

Pentru Steaua urmează la mijlocul acestei săptămâni meciul din Faza a II-a a Cupei României, tur care s-a desfășurat în mare parte săptămâna trecută. Echipa lui Daniel Oprița va întâlni în deplasare, la București, pe teren sintetic, formația de Liga 3 Progresul Spartac, adversara din sezonul trecut.

Meciul are loc miercuri, 18 august, de la ora 17:00, iar Chipirliu spune că Steaua are ca obiectiv să câștige toate partidele, indiferent de ce adversar va întâlni.

”Eu, personal, și cred că și colegii mei sunt de aceeași părere, nu ne temem de niciun adversar. Nu cred că este nicio echipă în campionatul acesta despre care poți spune că este foarte, foarte bună și detașată de restul echipelor. Însă, trebuie să tratăm fiecare meci cu aceeași seriozitate. Cum am spus și înainte să înceapă campionatul, prima etapă, noi vrem să luăm fiecare meci în parte, vom da totul la fiecare meci și vedem ce va fi. Vrem să tratăm fiecare meci la victorie, cu oricine am juca. Nu ne interesează numele ceilalte echipe, noi trebuie să dăm totul și sunt convins că vom avea rezultate bună și în cupă, dacă vom trata serios toate meciurile”, a declarat Remus Chipirliu.

În campionat, Steaua va juca în etapa a 4-a la 22 august, de la ora 16:00, la Unirea Slobozia, liderul Ligii 2. Echipa ialomițeană are tot 9 puncte acumulate, însă are un golaveraj superior, 10-0, față de 8-2, cât are Steaua. Trupa lui Oprița e pe locul 2, depășind, la rândul ei, la golaveraj ”U” Cluj, FC Hermannstadt și Concordia Chiajna, care și ele au tot câte 9 puncte după primele trei etape.

Foto: George Filip și Eduard Vînătoru / Mediafax Foto

Marius ANGHEL 16 Aug. 2021, 13:21 Liga 2
Pe aceeași temă