Avantajată de victoria Brașovului în fața arădenilor de la UTA, CS Mioveni s-a apropiat la doar patru puncte de a doua poziție promovabilă direct după succesul cu 2-1 din weekendul trecut de la Timișoara, 2-1 cu ASU Poli. Gruparea argeșeană joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu CS Balotești, penultima clasată din Liga 2, astfel că are o misiune ușoară în a obține toate punctele puse la bătaie.
Antrenorul Alexandru Pelici nu așteaptă altceva decât o victorie cu ilfovenii în etapa a 26-a a Ligii 2.
„Este foarte importantă pentru noi această partidă și sunt foarte importante cele trei puncte. Mai importante poate ca niciodată. Am avut șansa să revenim în plutonul fruntaș și prin prisma rezultatelor care ne-au ajutat, acum trebuie să ne ajutăm și noi. Avem șanse să mai micșorăm distanța față de locurile de sus, dacă reușim să câștigăm, altfel, punctele luate la Timișoara nu au nicio valoare. Adversarii au o echipă schimbată în bine, cu un antrenor bun și au reușit să adune puncte în meciurile jucate de la reluarea campionatului. Baloteștiul este o echipă agresivă, face un pressing foarte bun și au pus probleme tuturor adversarilor și nu au avut în față adversari ușori, ci pe Foresta, pe Brăila…”, a spus, citat de csmioveni.ro, Pelici.
Tehnicianul argeșenilor laudă unul dintre jucătorii echipei ilfovene și speră ca elevii săi să se ajute și singuri în lupta pentru promovare. „Au în Herea un jucător, care, din punctul meu de vedere, este peste nivelul Ligii a 2-a, e golgheterul lor și reprezintă o piesă foarte importantă în angrenajul lor. Din păcate, noi avem în continuare probleme de lot, Mîrzeanu și Edi Stoica fiind accidentați, iar Gugu și Rădescu suspendați. Moralul echipei noastre este bun după această victorie obținută la Timișoara, sper să fim încrezători, dar nu încrezuți. Nu o să fie deloc un meci ușor cu Baloteștiul! Așa cum spuneam, etapa trecută rezultatele ne-au fost favorabile, iar acum este momentul să ne ajutăm și noi, având în vedere că UTA va sta, iar Satu Mare va juca la Sepsi… Avem încă șanse”, a mai declarat Pelici în conferința de presă premergătoare meciului cu CS Balotești.
CS Balotești vine după victoria cu 3-1 cu Metalul Reșița și nu mai are grija retrogradării.