SOS Liga 2: cluburile se întâlnesc cu președintele și secretarul general al FRF pentru a discuta despre criza din eșalonul secund

Mihai Andries 16 Feb. 2015, 10:38 Liga 2

Problemele apărute în ultimele săptămâni la cluburile din Liga 2 amenință integritatea sistemului competițional în cea de-a doua parte a actualului sezon de campionat. Dacă problemele financiare ale celor de la FC Bihor nu sunt o noutate, iar scurtcircuitul de la Fortuna a apărut din cauze fără legătură cu situația clubului, în schimb colapsul celor două Uniri din seria I a fost un șoc pentru toată lumea.

Controalele Curții de Conturi au provocat mari dureri de cap echipelor din Slobozia și Tărlungeni, care sunt la un pas de a abandona competiția. Prima lovitură a venit de la gruparea ialomițeană, care a fost forțată să își reducă bugetul la jumătate, context în care vineri s-a renunțat la toți jucătorii din afara orașului, punându-se accentul pe juniori în mod special. Situație care nu a fost pe placul lui Adi Mihalcea, iar principalul Unirii se pare că va părăsi echipa în aceste condiții. Asta dacă nu cumva azi se va decide, în ședința Consiliului Local, ca echipa să se retragă din campionat.

O altă bombă a fost detonată în weekend, când una dintre revelațiile seriei a doua, Unirea Tărlungeni, a anunțat prin vocea primarului Iosif Kiss că pentru partea a doua a sezonului nu există finanțare, deoarece Consiliul Local nu mai poate aloca bani ca urmare a controlului Curții de Conturi și, dacă nu se va găsi un finanțator, există riscul retragerii din campionat.

Miercuri, întâlnire cu șefii federației

Toate aceste probleme au dus la solicitarea de către președintele clubului FC Olt Slatina, Ionuț Ivan, a organizării unei întâlniri cu liderii FRF care să aibă ca subiect principal, printre altele, găsirea unor soluții din punct de vedere legal, care să permită finanțarea cluburilor din eșalonul secund și evitarea dispariției cluburilor din eșalonul secund și nu numai.

Oficialul clubului oltean a trimis o invitație tuturor cluburilor din Liga 2, prin care îi cheamă pe aceștia la sediul FRF, miercuri 18 februarie, cu începere de la ora 11:30. În prima parte a discuțiilor, care va dura o oră, conform programului anunțat, reprezentanții cluburilor vor discuta problemele arzătoare ale momentului privind Liga 2 și vor stabili principalele subiecte care vor fi expuse președintelui FRF, Răzvan Burleanu și secretarului general, Gheorghe Chivorchian, în întâlnirea cu aceștia, programată de la ora 13.

„Sperăm să găsim o cale legală pentru a se permite finanțarea în continuare a cluburilor și de către autoritățile locale, altfel există riscul să nu mai terminăm acest sezon decât jumătate din cei care am început. Curtea de Conturi a dat o grea lovitură cluburilor din Slobozia și Tărlungeni și există riscul să se repete povestea și alte echipe. De aceea, trebuie rezolvată cumva această problemă printr-o actualizare a legislației, prin care să se permită sprijinirea fotbalului și a sportului” a declarat Ionuț Ivan.

În programul transmis cluburilor, dar și siteului nostru, apare trecută și o posibilă întâlnire cu președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, de la ora 14, pentru care nu există încă o confirmare oficială.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

 

Mihai Andries 16 Feb. 2015, 10:38 Liga 2
Pe aceeași temă