Și CSC Dumbrăvița a luat jucător de la ACSM Reșița. Timișenii și-au stabilit și primii adversari din amicale

Anda DELIU 10 Jun. 2026, 16:20 Liga 2
Și CSC Dumbrăvița a luat jucător de la ACSM Reșița. Timișenii și-au stabilit și primii adversari din amicale

CSC Dumbrăvița a anunțat prima sa mutare a verii, după câteva săptămâni fără prea multe informații dinspre echipa care va începe al cincilea sezon consecutiv în Liga 2. Andrei Burlacu, fost la ACSM Reșița, vine la echipa de fotbal din comuna de lângă Timișoara. De asemenea, formația la care continuă ca antrenor Florin Fabian și-a stabilit primele amicale din această vară.La scurt timp după ce ACSM Reșița a anunțat plecarea sa, timișenii au anunțat achizițiaAndrei Burlacu trece de la ACSM Reșița la CSC DumbrăvițaCSC Dumbrăvița și ACSM Reșița au colaborat înainte de acest anunț în privința lui Andrei Burlacu, iar ambele cluburi au transmis mutarea în același timp, miercuri, 10 iunie 2026, la ora 14:00.Anterior, trupa din Valea Domanului fusese prinsă ”în offside” de Știința Poli Timișoara, FC Bihor Oradea și Petrolul Ploiești, în privința plecărilor jucătorilor Mihai Dolghi, Nicu Modan, respectiv Robert Jerdea, trei dintre oamenii de bază cel puțin în ultimul sezon.Așadar, din Banatul de munte, de la Reșița, unde și-a petrecut ultimii trei ani, Andrei Burlacu merge acum în câmpia bănățeană. În vârstă de 29 de ani, cel născut la Botoșani a mai jucat în cariera sa pe la U Craiova, Poli Iași, Chindia Târgoviște, Concordia Chiajna, FCSB, CS Mioveni și FC Botoșani. În ultimele trei sezoane a evoluat la echipa din Reșița. În ediția 2025/26 de Liga 2 a absentat mult, căci a prins doar 7 jocuri sub conducerea socrului Flavius Stoican și a lui Leo Doană, în care a strâns puțin peste 200 de minute pe teren, dar a înscris un gol.”Clubul nostru are bucuria de a anunța primul transfer pentru viitorul sezon, atacantul Andrei Burlacu.
Născut la 12 ianuarie 1997 la Botoșani, a evoluat la nivel de seniori la Universitatea Craiova, Politehnica Iași, Chindia Târgoviște, Concordia Chiajna, FCSB, CS Mioveni, FC Botoșani, iar în ultimele trei stagiuni a jucat tot în Banat, la CSM Reșița.
În total, a adunat 81 de meciuri și 6 goluri în prima divizie, respectiv 43 de meciuri și 8 goluri în Liga 2. A fost internațional U21 al României.
Bun venit, Andrei! Îți dorim cât mai multe realizări în alb-verde!”, e anunțul dumbrăvițenilor.În schimb, Reșița, în stilul caracteristic, a transmis câteva cuvinte despre fostul său jucător:”Contractul lui Andrei BURLACU cu clubul nostru a ajuns la final!
Mulțumim pentru tot, Andrei!
Mult succes la noua ta echipă!”Patru adversari pentru amicale, stabilițiÎn altă ordine de idei, dumbrăvițenii au anunțat și primii adversari stabiliți pentru amicalele din aceasttă vară, în contextul în care echipa se va reuni în data de 22 iunie.

Echipa va fi în cantonament în perioada 9-17 iulie, în afara zonei Timișoarei, însă nestabilită.

Primul amical va fi cu UTA (25 iunie), iar dumbrăvițenii spun că va fi în deplasare, deci undeva în județul Arad. În 4 iulie, pe terenul alb-violeților va fi un amical cu Știința Poli, iar în 8 iulie, la Dumbrăvița, vine CSC Șelimbăr.

După cantonament, în data de 25 iulie se va juca contra CSC Ghiroda și Giarmata Vii.

Alte meciuri de pregătire vor avea loc în perioada de cantonament, dar, deocamdată, CSC Dumbrăvița nu a menționat nici locația, nici adversarii sau numărul de jocuri.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Anda DELIU 10 Jun. 2026, 16:20 Liga 2
Pe aceeași temă