Nu mai e loc de înțelegere între Sepsi OSK și Roland Niczuly, iar clubul covăsnean continuă războiul rece cu goalkeeperul.
Intrat în dizgrația oficialilor clubului după retrogradarea în Liga 2, fostul căpitan al echipei din Sfântu Gheorghe a fost tras pe ”linie moartă” și acum este cauza unui litigiu.
După ce a refuzat condițiile de depărțire propuse de club, Roland Niczuly (foto, alături de Laszlo Dioszegi) doar se antrenează cu echipa, însă nu a prins lotul la niciun meci din actualul sezon al Ligii 2, așa cum patronul-președinte Laszlo Dioszegi i-a promis în mod public.
Titularul postului de portar la Sepsi OSK în acest sezon este Bogdan Ungureanu (18 ani), împrumutat în această vară de la Rapid.
Ultima mutare făcută de Sepsi OSK împotriva lui Niczuly este la Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
”Reclamant
• ACS Sepsi OSK Sf. GHeorghe
Pârât
• Niczuly Roland – Csaba
Ratificare Termen 03.12.2025”, este ultimul verdict dat în cazul ajuns pe masa Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
Se pare că oficialii covăsneni au făcut sesizare la FRF pentru a pune în practică regulamentul de ordine interioară al clubului, susținând că Niczuly ar avea câteva kilograme în plus! Portarul riscă o amendă de câteva sute de euro din acest motiv. Niczuly și-a angajat avocat, astfel că războiul continuă.
Roland Niczuly este de nouă ani la Sepsi OSK. A promovat cu echipa în prima ligă încă din primul sezon petrecut în Liga 2, în 2017, a rezistat în lot în cei opt ani petrecuți de club în SuperLigă, însă retrogradarea a produs o ruptură între el și președintele Laszlo Dioszegi. Cei doi și-au împărțit declarații publice dure, însă nici la mai bine de șase luni de la retrogradarea în Liga 2 nu au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului.
Goalkeeperul născut la Târgu Secuiesc mai are contract valabil încă doi ani cu Sepsi OSK, a fost reprimit la antrenamentele primei echipe, dar nu intră în calculele lui Ovidiu Burcă.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures