SC Popești Leordeni își continuă invincibilitatea în Liga 2, ba chiar a reușit la Bistrița prima sa victorie în deplasare. Cătălin Gheorghe: ”Este o dovadă de mare caracter și maturitate din partea grupului nostru”

Marius ANGHEL 12 Sep. 2026, 17:53 Liga 2

SC Popești Leordeni a trecut cu bine și peste deplasarea de la Bistrița și continuă să fie una dintre cele trei echipe neînvinse în acest sezon de Liga 2.

Nou-promovata ilfoveană a reușit, sâmbătă, în etapa a 7-a a sezonului regular, să câștige cu 3-2 contra CS Gloria Bistrița. Nu numai că își continuă parcusul fără eșec în campionatul în care se află la debut, dar a bifat a patra victorie, ba chiar pe prima în deplasare.

SC Popești Leordeni a obținut la Bistrița prima sa victorie în deplasare în Liga 2

Toate cele cinci goluri ale jocului desfășurat pe stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița au fost marcate în prima repriză, iar SC Popești Leordeni s-a aflat, cu excepția primelor patru minute, până să deschidă scorul, la conducerea partidei.

Mihai Neicuțescu a marcat primul, în minutul 4, din 6 metri, după ce a profitat de o alunecare a lui Bradu, în urma unei pase pe culoar trimisă de Căpraru. După alte patru minute, tot trupa ilfoveană a punctat. Același Neicuțescu a pătruns în careu pe stânga, a trecut de trei-patru adversari, a centrat în fața porții pentru Iacob, dar până ca mingea să ajungă la acesta a respins-o în propria poartă Dragoș Rîpeanu (8).

Bistrițenii au reintrat în joc prin golul marcat de Ibuchi Chukwu în minutul 17, cu o lovitură de cap din 6 metri, din spatele lui Fîrțînescu, după o centrare din dreapta a lui Lupu. Dar diferența de două goluri s-a refăcut din minutul 33, când golgheterul Popeștiului și al Ligii 2, Quadri Taiwo, titularizat pentru a doua oară în acest sezon, în meciuri consecutive, a punctat din nou. Africanul a fost atent la o minge respinsă ca un amator, în față, de experimentatul Greab, la un șut normal al lui Nadolu, de la distanță, și a îndeplinit o simplă formalitate din 6 metri.

Omul meciului de până atunci, Mihai Neicuțescu s-a resimțit și a fost înlocuit în minutul 40 cu Cristian Balgiu, iar la scurt timp bistrițenii au mai marcat și ei o dată. Chukwu i-a trimis lui Lupu, acesta a deviat din prima pentru Jimmy Otega King (42), iar africanul a finalizat cu un șut cu stângul, din prima, la prima bară, în ciuda opoziției lui Rădulescu.

Martori a cinci goluri marcat în prima parte a jocului, publicul bistrițean se aștepta la un spectacol fotbalistic și în partea secundă. Numai că acest lucru nu s-a mai întâmplat, fiindcă cele două echipe nu au mai înscris niciun gol în repriza secundă, iar tabela a arătat la finalul același scor consemnat încă din minutul 42.

Cătălin Gheorghe, după victoria cu CS Gloria: ”Vreau să îmi felicit băieții pentru un efort absolut fantastic”

Dacă în precedentele trei deplasări remizase de fiecare dată, chiar la scorul de 1-1, acum, SC Popești Leordeni nu numai că a reușit să înscrie mai mult de un gol, dar a și obținut prima sa victorie ”afară”. Cu 3-2 s-a mai impus în alte două jocuri disputate în acest sezon de debut al său în Liga 2.

”În primul rând, vreau să îmi felicit băieții pentru un efort absolut fantastic. Să vii la Bistrița, pe terenul unei echipe solide și extrem de bine organizate, și să pleci cu toate cele trei puncte este o dovadă de mare caracter și maturitate din partea grupului nostru. Această victorie ne dă o încredere uriașă și ne ajută să ne păstrăm seria excelentă de invincibilitate în acest start de campionat. Ne bucurăm în seara asta, este pe deplin meritul băieților, însă de mâine rămânem cu picioarele pe pământ. Campionatul este lung și greu, așa că ne întoarcem la muncă pentru a pregăti următorul joc”, a spus, după joc, antrenorul secund cu rol de principal Cătălin Gheorghe, citat de site-ul clubului ilfovean.

În precedentele meciuri disputate la Bistrița în acest sezon, CSC Șelimbăr (1-2) a plecat învinsă, Concordia Chiajna (2-1) a câștigat, iar CSM Olimpia Satu Mare (0-1) a pierdut și ea. Așadar, CS Gloria a arătat că poate pierde acasă și cu alte echipe, nu numai cu SC Popești Leordeni.

Directorul sportiv cu rol de antrenor principal în acte, Petre Pașculea, nu a fost pe bancă astăzi, fiind suspendat.

  • SC Popești Leordeni, contra CS Gloria Bistrița: M. Rădulescu – Nadolu, Andr. Bobaru, Șt. Duțu, Fîrțînescu (Leafu 46′) – Rz. Iacob, Raji, Tudorică (cpt.), Neicuțescu (Balgiu 40′), Căpraru (Mustacă 76′) – Taiwo (Mih. Ion 89′). Rezerve neutilizate: Began – E. Damașcan, Boiangiu, Rob. Enache, Den. Ciobanu. Adiționali: – P. Mutu, L. Pătrășcoiu.

Quadri Taiwo a înscris iar și a ajuns la 8 goluri marcate în 7 jocuri

Quadri Taiwo, titularizat pentru a doua oară în acest sezon de Liga 2, în meciuri consecutive, a reușit să înscrie și de această dată, demonstrând, astfel, că știe să marcheze și din această postură, nu numai din cea de intrat pe teren de pe bancă.

Cu golul marcat la Bistrița, nigerianul împrumutat de la U Cluj a ajuns la 8 reușite și rămâne la două goluri în fața principalului său urmăritor, Ianis Doană (6 goluri pentru Știința Poli Timișoara).

Africanul în vârstă de 20 de ani a mai punctat câte o dată în meciurile cu SCM Râmnicu Vâlcea (1-1) și FC Bacău (3-2), de două ori contra FC Bihor (3-2) și de trei ori cu ACSM Reșița (4-1). Nu a marcat în jocurile cu CSC Dumbrăvița (1-1) și Cetatea Suceava (1-1).

  • 1-1 la SCM Râmnicu Vâlcea, 3-2 cu FC Bacău, 1-1 la CSC Dumbrăvița, 4-1 cu ACSM Reșița, 1-1 la Cetatea Suceava, 3-2 cu FC Bihor Oradea și 3-2 la CS Gloria Bistrițasunt rezultatele echipei SC Popești Leordeni în Liga 2.

SC Popești Leordeni a urcat pe podiumul Ligii 2, cel puțin până marți, și urmează să aibă un adevărat test de ”caracter și maturitate” 

Cu această victorie, a patra obținută în șapte etape, SC Popești Leordeni a urcat, cel puțin temporar, până marți, pe locul 3 în clasamentul Ligii 2. Are 15 puncte acumulate și este la patru puncte sub liderul CSM Slatina și la două sub Știința Poli Timișoara.

Tot 15 puncte au și Concordia Chiajna și ACSM Reșița, aceasta din urmă urmând să joace marți (ora 17:00), acasă, contra FC Bacău, deci are posibilitatea să urce înapoi pe locul 2 în cazul unui succes.

Momentan, diferența dintre cele trei echipe cu 15 puncte este făcută de golaveraj, 16-10 pentru ilfovenii din Popești Leordeni, 17-12 pentru ilfovenii din Chiajna și 11-7 pentru cărășeni.

În etapa următoare, a 8-a, SC Popești Leordeni joacă sâmbătă, de la ora 12:30, acasă, la Clinceni, cu Știința Poli Timișoara. Va fi derby-ul etapei și un test adevărat de ”caracter și maturitate” pentru ilfoveni, așa cum spunea Cătălin Gheorghe după victoria de la Bistrița.

Foto: CS Gloria Bistrița

Marius ANGHEL 12 Sep. 2026, 17:53 Liga 2
Pe aceeași temă