S-a făcut ultimul pas spre desființarea Progresului!

05 Feb. 2009, 16:38 Liga 2
S-a făcut ultimul pas spre** desființarea Progresului!

Acționarii clubului Progresul București au hotărât, în urma Adunării Generale în care s-a luat act de decizia Băncii Naționale a României de a evacua gruparea "bancară" din baza sportivă în care își desfășoară activitatea, să cedeze gratuit către BNR echipa, trofeele și palmaresul, ca ultimă soluție pentru a evita desființarea.

"BNR provoacă decesul sportiv al echipei din Parcul cu Platani. Pentru a salva clubul de la desființare, acționarii au decis să cedeze BNR, cu titlu gratuit, echipa de fotbal, toate trofeele, inclusiv palmaresul".

Actualii acționari acuză voalat BNR de interese ce nu au nimic în comun cu activitatea sportivă, susținându-și punctul de vedere cu informațiile apărute în presă cu privire la valoarea terenului din Cotroceni, evaluat la peste 200 de milioane de euro.

Banca Națională a României refuză categoric să se implice în finanțarea Progresului, justificându-și poziția prin interdicția stabilită de lege, ce nu îi permite să se implice financiar pentru sprijinirea activităților sportive. Instituția condusă de Mugur Isărescu intenționează să lase baza în folosința asociației sportive a angajaților.

"Sub nicio formă BNR nu va prelua clubul Progresul, pentru că legea nu permite băncii susținerea activităților sportive. Cei de la Progresul vor să facă performanță pe bani puțini. Le-am reziliat contractul de închiriere, pentru că nu și-au plătit chiriile la timp, utilitățile nici atât, au fost de atâtea ori debranșați. Chiria pe care ei trebuiau să o plătească era zero-profit, deoarece acoperea doar taxele și impozitele pe care BNR trebuie să le plătească pentru deținerea acelei baze. În cadrul BNR funcționează o asociație sportivă din care fac parte salariații", a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Mugur Șteț. 

Baza sportivă din Cotroceni a fost preluată de banca centrală de la Ministerul Tineretului și Sportului cu obligația de a susține activitatea sportivă de performanță.

05 Feb. 2009, 16:38 Liga 2
Pe aceeași temă