Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, spune că până
la sfârșitul acestei săptămâni va plăti cea de a doua jumătate din
rata contractuala a jucătorilor.
Fotbaliștii echipei FC Botoșani își vor primi în această săptămână
și restul banilor din contracte. Asta susține finanțatorul
formației botoșănene, Valeriu Iftime, cel care a mai precizat că în
ceea ce privește primele de joc, fotbaliștii vor mai avea de
așteptat. Practic, conducerea clubului FC Botoșani va achita
diferențele la rata contractuală scadentă la 31 martie, dar
problemele financiare nu se încheie aici, deoarece pe 31 mai devine
scadența cea de a patra rată contractuală. În ceea ce privește
primele de joc restante, acestea depășesc 50.000 de euro.
Jucătorii au în momentul de față de încasat primele pentru
victoriile cu Farul Constanța și Săgeata Stejaru, din deplasare, și
cu Delta Tulcea, de acasă, precum și pentru egalurile cu Dinamo II
București și FCM Bacău. „Încă avem probleme financiare.
Rata a patra a contractului este scadentă la 31 mai și noi abia
acum reușim să o achităm pe a treia. Vom mai avea discuții cu
jucătorii și sperăm să înțeleagă. Conform regulamentului, putem
întârzia cu maxim 60 de zile plata contractelor. De asemenea, avem
și câteva prime restante. Fiecare titular va avea de încasat
aproximativ 5000 de lei din prime”, susține Cornel
Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani.
„În mod sigur săptămâna asta le dau banii. Nu știu.
Astăzi, mâine… În funcție de cum am banii în cont. Cert este că le
dau și diferența de bani. Cât privește primele restante, încă nu
știu când le voi plăti, dar fiecare își va lua banii în funcție de
randamentul pe care l-a avut”, a spus Valeriu
Iftime.
Articol scris de Răzvan
Sauciuc