Roland Niczuly e tras pe tușă la Sepsi OSK, însă portarul are spatele asigurat de contract. ”Am răbdare. Așa e viața sportivilor, mai ales în fotbal”

Marius ANGHEL 28 Jul. 2025, 14:12 Liga 2
Roland Niczuly e tras pe tușă la Sepsi OSK, însă portarul are spatele asigurat de contract. ”Am răbdare. Așa e viața sportivilor, mai ales în fotbal”

Situația lui Roland Niczuly la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este departe de a fi rezolvată. Cel mai vechi component al lotului echipei covăsnene nu mai intră în calculele conducerii și staffului tehnic condus de Ovidiu Burcă, însă cele două părți n-au ajuns nici până acum la un acord privind rezilierea contractului.

Niczuly mai are contract cu clubul încă doi ani.

Roland Niczuly încă este legat contractual de Sepsi OSK

Roland Niczuly împlinește în data de 21 septembrie 30 de ani, iar la Sepsi OSK este de nouă ani, din vara anului 2016. A promovat cu echipa în prima ligă încă din primul sezon petrecut în Liga 2, în 2017, a rezistat în lot în cei opt ani petrecuți de club în SuperLigă, însă retrogradarea a produs o ruptură între el și președintele Laszlo Dioszegi. Cei doi și-au împărțit declarații publice dure, însă nici la mai bine de două luni de la retrogradarea în Liga 2 nu au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului.

Goalkeeperul născut la Târgu Secuiesc mai are contract valabil încă doi ani cu Sepsi OSK, a fost reprimit la antrenamentele primei echipe, dar nu intră în calculele lui Ovidiu Burcă.

”Am răbdare, merg la antrenamente și îmi fac treaba, mai am doi ani de contract. Așa e viața sportivilor, mai ales în fotbal, chiar dacă faci zece lucruri bune și unul rău, lucrurile bune se uită repede și toată lumea își amintește doar de cel rău”, a spus Niczuly, pentru Szekely Sport, întrebat despre situația sa actuală.

  • Când spune lucru rău făcut, Niczuly se referă la greșeala pe care a făcut-o în meciul care i-a adus eșecul echipei și, totodată, retrogradarea directă în Liga 2, în 1-2 la Clinceni cu Unirea Slobozia.

Szekely Sport mai scrie că Roland Niczuly se pregătește ca în curând, prin Academia de Fotbal Roland Niczuly, să organizeze în perioada 7-10 august, la Catalina, o comună din județul Covasna, un prim turneu.

”Niczuly se antrenează cu echipa, vedem ce se va întâmpla! Sperăm că își va găsi o echipă și va merge acolo unde este dorit. Noi îi respectăm contractul, el face același lucru. Sperăm doar să facă pasul la următoarea sa echipă. Eu am mai mers la antrenamentele echipei, l-am văzut, dar eu, personal, nu am nimic. Nu vreau să mai deschid niște răni. Eu cred că a spus lucruri mai mult decât neadevărate, dar asta este. Oamenii mai spun unele lucruri la nervi. Am închis capitolul acesta și acum ne gândim la lucruri mult mai importante”, declara, recent, Laszlo Dioszegi, pentru DigiSport.

Covăsnenii au adus doi portari în lot în această vară

Inițial, președintele Laszlo Dioszegi spunea că Roland Niczuly nu mai este dorit fiindcă noul antrenor, Ovidiu Burcă, are în plan să utilizeze un portar ”under” în noul sezon.

Totuși, campania de achiziții a formației covăsnene trădează spusele acestuia. În afară de Szilard Gyenge (24 de ani) și Hunor Gedo (21 ani), clubul i-a adus în această vară pe Bela Fejer, în vârstă de 30 de ani, iar mai apoi l-a împrumutat pe Bogdan Ungureanu de la Rapid. Acesta din urmă are 18 ani și este singurul din lot care se încadrează la regula ”under”.

În ultimele amicale disputate, ambele desfășurate sâmbătă, cu CS Gloria Bistrița și AFC Odorheiu Secuiesc, Burcă i-a utilizat în poartă pe Bogdan Ungureanu, respectiv pe Bela Fejer.

În campania de achiziții din această vară, cu trupa din Sfântu Gheorghe au mai semnat Robert Silaghi (ex U Cluj), Daniel Iglesias, Daniel Vîrtej (ambii ex Steaua), Alin Techereș (împrumutat de la U Cluj, ex Unirea Ungheni), Joonas Tamm (ex Botev Plovdiv / Bulgaria), Alin Dobrosavlevici (ex Gloria Buzău) și Fabio Vianna (ex ETO Gyor / Ungaria).

  • Sepsi OSK debutează în Liga 2 duminică, 3 august, de la ora 11:00, într-un meci la Târgoviște, contra Chindia.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Marius ANGHEL 28 Jul. 2025, 14:12 Liga 2
Pe aceeași temă