FK Miercurea Ciuc a reluat pregătirile de câteva zile, iar de la finalul săptămânii trecute a ajuns în primul cantonament programat în această iarnă, la Harghita-Băi. O săptămână va dura stagiul, iar Robert Ilyeș ”îi încarcă” pe jucători pentru partea a doua a stagiunii.
Antrenorul a vorbit recent despre cum decurge perioada de pregătire și ce planuri are până la reluarea Ligii 2, urmând ca FK Miercurea Ciuc să anunțe, de altfel, și câteva veniri în lot.
Robert Ilyeș pune accent pe pregătirea fizică în această perioadă, iar în al doilea cantonament, care va fi organizat în Turcia, în Antalya, în perioada 1-15 februarie, se va axa și pe alte aspecte în afara celor fizice. Ciucanii lucrează la pregătirea fizică acum. Jucătorii aleargă pe munte pentru a se pune la punct, la 1.300 de metri altitudine.
Primele teste vor avea loc curând, pentru că FK Miercurea Ciuc va disputa două amicale, cu KSE Târgu Secuiescu și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, între cele două cantonamente.
”(…) Am ajuns la la Harghita-Băi, la 1.300 de metri deasupra nivelului mării. Știm că aerul de aici este mai rarefiat, ceea ce este grozav pentru dezvoltarea capacității aerobe. De aceea am decis să facem antrenamentul la această înălțime.
Jucătorii suferă, dar știu foarte bine că în fotbalul modern nu există succes fără rezistență fizică. Pentru a avea o condiție bună, trebuie să se pregătească serios. Mă bucur că toată lumea dă sută la sută și lucrează profesionist.
Încercăm să-i încurajăm pe băieți, deoarece suntem conștienți că acesta este cel mai dificil moment din pregătire. În acest punct al pregătirilor, ne antrenăm puțin cu mingea, mai mult ne axăm pe partea fizică. Cu toate acestea, când vom merge în Turcia, vom lucea mai mult cu mingea. (…)
S-a format o adevărată familie în cadrul echipei, iar asta se vede în realizările de pe teren. Rezultatele obţinute au întărit încrederea reciprocă. Dacă cineva are o problemă, ceilalți îl susțin, iar asta întărește unitatea echipei”, a transmis Robert Ilyeș, potrivit Szekely Sport, dintr-o traducere aproximativă din limba maghiară.
Ciucanii s-au despărțit, momentan, doar de Gabor Makrai și Andrei Gheralia, după cum a confirmat Robert Ilyeș. Însă, din acest punct FK Miercurea Ciuc se va concentra și pe achiziții, pentru a aduce un atacant de careu.
Antrenorul a recunoscut că este în căutare de un astfel de jucător și că sunt șanse mari să vină înaintea startului cantonamentului din Turcia.
”După plecările lui Makrai și Gheralia, scopul nostru este să aducem un atacant central care va putea juca pe poziția de număr 9. Nu vrem să grăbim acest proces, deoarece este extrem de important să găsim jucătorul potrivit.
În prezent, doar Dolny este disponibil pentru respectiva poziție, ceea ce nu este suficient pentru a doua jumătate a campionatului. Sper că vom reuși să întărim lotul cu un atacant chiar înainte de cantonamentul din Turcia”, a mai spus Ilyeș.
În actuala stagiune, FK Miercurea Ciuc e mare favorită la promovarea în SuperLiga României. Are un parcurs aproape perfect până acum, până în această iarnă, fiind deja calificată în play-off-ul întrecerii din divizia secundă.
Robert Ilyeș și conducerea au început deja să facă strategia pentru 2025, pentru partea a doua a stagiunii, iar o parte din perioada de pregătire de iarnă a fost pusă la punct. FK Miercurea Ciuc se va pregăti în primă fază pe plan local, iar ulterior, până la reluarea Ligii 2, va merge în Turcia.
Acolo, vor urma și alte meciuri amicale, pe lângă cele stabilite deja, cu KSE Târgu Secuiescu și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2.
Foto: FK Miercurea Ciuc