Ultima clasată în Liga 2, CS Tunari a reziliat contractul cu fundașul central Ricardo Grigore, unul dintre cele mai importante nume care se mai aflau în lot după reunire.
Clubul din Ilfov îl semnase pe apărător în septembrie 2025, dar acum a decis să îi anunțe plecarea, după șase meciuri și un gol bifate de Grigore în Liga 2.
Înainte să ajungă la CS Tunari, Ricardo Grigore a jucat ultima dată în Spania, la CD Eldense, echipă retrogradată din liga a doua în liga a treia. Fundașul, cunoscut în țară pentru că a evoluat la SC Dinamo, U Craiova și Petrolul, dar în special la clubul bucureștean, a semnat cu CS Tunari în toamnă, formație nou-promovată în Liga 2.
Fundașul central are și trei meciuri pentru echipa națională de seniori a României, în 2021, când selecționer era Mirel Rădoi, dar cu timpul a pierdut ritmul de grație. Acum a ajuns în punctul în care a reziliat, din diverse motive, contractul cu ultima clasată din Liga 2.

La Eldense, Grigore a strâns pentru echipa spaniolă circa 300 de minute pe teren în patru jocuri, două în liga secundă și două în cupă. Anterior, în sezonul 2023-2024, a prins circa 660 de minute în 12 meciuri pentru Dinamo, în prima ligă, în cupă și în barajele de menținere în campionat.
În sezonul 2022-2023, fundașul bucureștean a avut 13 meciuri în două competiții pentru U Craiova și trei meciuri în prima ligă pentru Petrolul.
Acum, Ricardo Grigore este în căutare de echipă.
”Arsenal Tunari și Ricardo Grigore au ajuns la un acord de reziliere a contractului.
Îi mulțumim pentru munca, implicarea și profesionalismul arătate în tricoul nostru și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, a transmis CS Tunari.
În primă fază, CS Tunari a anunțat despărțirea de jucătorii Patrick Mutu, Marco Dică, Gabriel Plumbuitu, Marian Șerban, Arthur Gyorgyi și Cătălin Hlistei, iar astăzi a confirmat și plecarea lui Alin Țegle, despre care Liga2.ro a scris că va semna cu Știința Poli Timișoara. Tot cu echipa lui Dan Alexa, fostul antrenor al ilfovenilor, semnează și Sebastian Micu, plecat de la CS Tunari în toamnă.
Șerban și-a găsit și el echipă, fiind prezentat de formația de Liga 3 – Academica Balș.
Apoi, a fost comunicată și despărțirea de Dan Spătaru.
Foto: Tudy (Sport Pictures) și FC Bihor