Politehnica Iași și ACS USV Iași, echipă ce evoluează în play-out-ul Ligii 3, s-au întâlnit, marți, într-un meci amical disputat pe terenul 2 din cadrul Complexului ”Emil Alexandrescu”.
Partida a fost câștigată de echipa ce reprezintă Universitatea de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” Iași, cu scorul de 2-0 (2-0), prin golurile marcate de Eric Călin (36) și Omar Maktoum (37).
Antrenorul Tibor Selymeș a ținut să perfecteze acest amical pentru a vedea la lucru mai mulți juniori din academie, ce ar putea fi cooptați în viitor la antrenamentele echipei de seniori. Astfel, în primul 11 au apărut șase juniori, iar pe bancă au fost alți cinci.
Printre titularii Politehnicii s-a regăsit și fundașul ghanez Mohammed Umar (foto), care a rămas pe teren până la final. Stoperul în vârstă de 23 de ani a jucat primul meci după o pauză de nouă luni cauzată de o accidentare gravă la genunchi suferită în meciul amical cu Metalul Buzău, disputat în iulie anul trecut.
În condițiile în care ACS USV Iași a mizat pe opt titulari din ultimul meci de campionat în formula de start, echipa lui Cristian Ungureanu s-a impus cu scorul de 2-0 (2-0), rezultat parafat încă din prima parte.
Eric Călin a deschis scorul în minutul 26, după o acțiune a lui Eduard Sandu, urmată de o pasă cu călcâiul care l-a lăsat liber cu poarta goală în șase metri. Omar Maktoum a stabilit scorul final în minutul 37, după ce portarul Cuciureanu a respins greșit o minge centrată de Bogleș. Autorul golului a preluat, a driblat scurt și a majorat diferența cu un șut din careu.
Antrenorul Tibor Selymeș a început meciul în formula Cuciureanu – G. Gligor, Pojar, Umar, Pichiu – Ciapă, Jianu – Bujor, Olaru, Lăcătușu – Istratie, iar după pauză au mai intrat portarul Ailenei și jucătorii de câmp Dr. Plămadă, Al. Dumitriu, Dateș, Pitisciuc și Moraru.
De cealaltă parte, antrenorul celor de la ACS USV Iași, Cristian Ungureanu, a folosit următorii jucători: Pavel – Turcu, Asofiei, Fărcaș – Șova – Bogleș, Omar, Izmană, C. Eric – Ed. Sandu, Sâea. În repriza a doua au mai jucat Bârlădeanu – Băbuță, Nechita, Zăloagă, Ureche, Viorică, Curcă, Sîrbu, Condac, Voion și Bălășel.
Foto: Răzvan Păsărică și Sorin Pană / Sport Pictures