U Craiova 1948 SA, clubul din Liga 2 finanțat de Adrian Mititelu, a reacționat pe pagina sa de Facebook după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a decis că FRF a procedat corect înscriind în competiţii clubul condus de Mihai Rotaru cu titulatura Universitatea Craiova, fapt contestat de afaceristul oltean. TAS a constatat că actuala vicecampioană a României este cea care poate juca sub denumirea de Universitatea Craiova, deoarece este în asociere cu clubul de drept public condus de Pavel Badea.
Gruparea din liga secundă scrie că, momentan, TAS a luat decizii doar în două dintre cele cinci procese care erau pe rol. Într-unul s-a respins contestația făcută de CS U Craiova împotriva FRF, de afiliere a ”FC U” Craiova. Iar în a doua i s-a respins contestația lui Mititelu împotriva deciziei FRF de a îi da dreptul clubului din Liga 1 să folosească în competiții denumirea de Universitatea Craiova.
Actualul lider din Liga 2 spune că va traduce deciziile TAS și le va publica pentru a fi citite de toți suporterii ei, pentru a asigura transparență, dar și că așteaptă la finalul acestei luni alte două verdicte ale TAS.
”TAS a soluționat 2 din cele 5 procese pe care le avem pe rolul acestei Instanțe de drept sportiv.
Ambele procese au fost in contradictoriu cu CSU și FRF.
In primul proces in care CSU a contestat afilierea noastră definitiva la FRF, TAS a respins contestația și a menținut decizia de afiliere definitiva.
In al doilea proces in care clubul nostru a contestat decizia Comitetului Executiv al FRF, prin care care s-a acordat dreptul CSU de a folosi in campionat denumirea de Universitatea Craiova, TAS a respins contestația noastră.
Menționam ca, in ambele procese, părțile care au pierdut procesul au fost obligate la plata unor cheltuieli de judecată.
In zilele următoare, după ce va fi realizată traducerea acestor decizii, ele vor fi publicate pe aceasta pagina pentru a asigura transparentă necesară, pentru ca suporteri și toți cei interesați sa înțeleagă obiectul și natura litigiilor in discuție. Mai informam faptul ca, la finalul aceste luni, asteptam alte doua decizii importante de la TAS”, sună precizarea postată de U Craiova 1948 SA pe pagina sa de Facebook.
DECIZIA TAS în procesul dintre Adrian Mititelu și Federația Română de Fotbal o puteți CITI AICI.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mititelu-a-mai-pierdut-un-proces-in-razboiul-cu-frf-mihai-rotaru-si-echipa-craiovei-din-liga-1-decizia-tas-in-privinta-detinatoarei-marcii-si-a-dreptului-de-a-folosi-denumirea-universitatea-c-19152885
https://liga2.prosport.ro/seria-1/justitia-a-decis-echipei-lui-adrian-mititelu-i-se-interzice-sa-foloseasca-denumirea-universitatea-craiova-reactia-clubului-aflat-pe-locul-1-in-liga-2-ne-vom-conforma-sentintei-chiar-dacaa-19149479
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/adrian-mititelu-este-la-un-pas-sa-cedeze-psihic-in-lupta-cu-mihai-rotaru-in-procesul-pentru-palmaresul-universitatii-craiova-daca-si-acum-justitia-ii-face-jocurile-eu-voi-spune-stop-19152699