Răzvan Began s-a întors în Liga 2! Portarul, chemat să apere o nou-promovată

Andrei PASCU 10 Jul. 2026, 13:37 Liga 2
Răzvan Began s-a întors în Liga 2! Portarul, chemat să apere o nou-promovată

SC Popești Leordeni l-a anunțat ca achiziție și pe Răzvan Began, după cum Liga2.ro a comunicat de mai mult timp! Abia acum a făcut precizările oficiale și nou-promovata în Liga 2, în cazul portarului în vârstă de 29 de ani.

În prima parte a sezonului precedent, Began a apărat poarta celor de la CS Gloria Bistrița, iar din iarnă, din ianuarie 2026, semna un acord în Liga 3, cu Minaur Baia Mare.

Răzvan Began, noul portar al SC Popești Leordeni

De când a început campania de achiziții, SC Popești Leordeni a reușit să convingă fotbaliști cu experiență să semneze, în speranța că va reuși să își îndeplinească obiectivul, menținerea în Liga 2.

Astfel, noua mutare în dreptul venirilor este Răzvan Began, fotbalist care excelează și el la capitolul experiență.

Portar la Dunărea Călărași până în vara lui 2021, Began a făcut la acel moment un pas important în carieră și a semnat în Liga 1. El s-a înțeles cu Sepsi OSK la acea vreme, dar după două sezoane a ajuns la FC Botoșani, pentru ca în vara anului trecut să fie acontat de Dinamo. Așadar, trei ani petrecuți de portar la formații din prima divizie, cu puține meciuri disputate și ulterior întors în ligile inferioare.

În timpul petrecut în primul eșalon, Began a bifat doar 11 meciuri pentru Sepsi OSK, încasând 13 goluri și închizând poarta definitiv într-o partidă, iar pentru FC Botoșani a prins doar un meci. Pentru Dinamo nu a apucat să debuteze în întâlnirile oficiale.

În vara anului 2024 a ajuns în Liga 3, la CS Gloria Bistrița Năsăud, echipă cu care a reușit după un an promovarea în Liga 2, dar de la care a plecat în iarna trecută, la Minaur Baia Mare, înapoi în Liga 3, după ce în prima parte a sezonului nu a fost folosit deloc de antrenorii Cristian Pustai și Nicolae Grigore.

Încă o achiziție pentru capitolul experiență a nou-promovatei din Liga 3 în Liga 2

Înainte să ajungă la Dunărea Călărași, Răzvan Began, originar din Sighetu Marmației, a mai trecut pe la echipe precum Daco-Getica București, ACS Poli Timișoara, FC Hermannstadt, Foresta Suceava, Luceafărul Oradea și Farul Constanța (clubul falimentar, nu cel actual din prima ligă sau cel înființat de suporteri).

La juniori a fost și la CFR Cluj și CSM Sighetu Marmației.

Acum, cu o lună înainte de împlinirea a 30 de ani, Răzvan Began a semnat cu SC Popești Leordeni.

Lotul SC Popești-Leordeni pentru sezonul 2026-2027 se completează cu un nou nume.

Răzvan Began se alătură echipei noastre.

Portar cu experiență în Liga 1 și Liga 2, Răzvan vine la Popești-Leordeni după evoluții pentru cluburi precum Dinamo București, Sepsi OSK și FC Botoșani. Experiența acumulată în fotbalul românesc îl recomandă pentru această nouă provocare.

Răzvan, ne bucurăm că ai ales să faci parte din familia noastră!

Îți dorim ca acest nou capitol să fie plin de încredere, reușite și momente frumoase în tricoul alb-roșu.

Bine ai venit, Răzvan”, a transmis clubul din Ilfov.

SC Popești Leordeni, transferuri pentru Liga 2

Cu o zi înainte de prezentarea lui Răzvan Began, SC Popești Leordeni a mai anunțat două achiziții: Nicușor Fota și Abdoulaye Niakate.

Marius Tudorică a fost prima achiziție anunțată de SC Popești Leordeni, care a fost căpitan al celor de la Metalul Buzău. Apoi, a fost comunicată și venirea lui Mihai Neicuțescu, care s-a despărțit ultima dată de Concordia Chiajna.

Din informațiile Liga2.ro, cu ilfovenii au mai semnat și Eric Damaşcan (18 ani, mijlocaș central, împrumutat de la FCSB), Robert Enache (24 ani, mijlocaș stânga, ex Chindia Târgoviște) și Andrei Sorin Sora (18 ani, atacant, ex CSO Plopeni, dar aparține de MXPro Academy).

Dintre cei cu care s-a reușit promovarea, SC Popești Leordeni le-a prelungit contractele jucătorilor Alexandru Gheorghe (accidentat), Alexandru Dane, Andrei Sin, Alexandru Nicola, Ionuț Nadolu, Nicolae Leafu, Mihai Ion, Leonard Boiangiu, Cristian Balgiu, Andrei Bobaru și Willie Njindja, iar sub contract cu clubul mai erau Adrian Mușat, Bogdan Fîrțînescu, Rareș Maeschi și Patrick Mutu.

Foto: Minaur Baia Mare, Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și SC Popești Leordeni

Andrei PASCU 10 Jul. 2026, 13:37 Liga 2
Pe aceeași temă