Răzvan Began, portar care a reziliat în această în iarnă contractul cu CS Gloria Bistrița și care în acest moment se pregătește cu echipa de Liga 3 – Minaur Baia Mare (foto principal și foto articol), a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
În vârstă de 29 de ani, Began a fost găsit vinovat în urma unui proces început în urma unei altercații cu un bărbat, acesta din urmă ajungând la spital. În plus, fotbalistul trebuie să plătească și 30.000 de euro daune către victimă.
Fotbalist cu experiență în Liga 2, Răzvan Began a fost găsit vinovat pentru infracțiunea de vătămare corporală, iar acum a fost dictată pedeapsa, la doi ani și jumătate de la deschiderea dosarului.
Incidentul a avut loc într-un club din București, din Centrul Vechi, iar pedeapsa e aproape de cea maximă în acest caz, care prevede trei ani și 10 luni. Portarul l-a lovit cu pumnul pe bărbatul victimă, care a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt.

În următorii trei ani, Began va fi sub supraveghere și va avea anumite obligații. În primul rând, dacă va avea iar probleme cu legea, atunci pedeapsa va intra în aplicare. Însă, decizia nu este definitivă și poate fi atacată de fotbalist.
Altfel, el va presta muncă în folosul comunității pentru patru luni (120 de zile), dar instanța a decis să plătească și daune de 30.000 de euro către victimă.
”În temeiul 194 alin. (1) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpatul Began Răzvan Cătălin la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În temeiul art. 93 alin (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., obligă inculpatul pe durata termenului de supraveghere, la prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, care se va executa în cadrul în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov sau în cadrul Primăriei Braşov, pe o perioadă de 120 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege, precum și dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune.
În temeiul art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1349 C. civ., art. 1357 alin. (1) C. civ., art. 1381 şi art. 1385 alin. (1) C. civ, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Dumitrache Georgian împotriva inculpatului BEGAN RĂZVAN CĂTĂLIN şi obligă inculpatul la plata către aceasta a unei despăgubiri civile cu titlu de daune morale în cuantum de 30.000 euro (echivalent în lei la data plăţii), actualizat cu indicele de inflaţie de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă. În temeiul art. 398 C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) teza I C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 2.000 lei este aferentă fazei de urmărire penală).
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.I.2026”. Se arată în decizia publicată pe portal.just.ro.

Portar la Dunărea Călărași până în vara lui 2021, Began a făcut la acel moment un pas important în carieră și a semnat în Liga 1. El s-a înțeles cu Sepsi OSK la acea vreme, dar după două sezoane a ajuns la FC Botoșani, pentru ca în vara anului trecut să fie acontat de Dinamo. Așadar, trei ani petrecuți de portar la formații din prima divizie, dar acum s-a întors în ligile inferioare.
În timpul petrecut în primul eșalon, Began a bifat doar 11 meciuri pentru Sepsi OSK, încasând 13 goluri și închizând poarta definitiv într-o partidă, iar pentru FC Botoșani a prins doar un meci. Pentru Dinamo nu a apucat să debuteze în întâlnirile oficiale, iar acum a ajuns în Liga 3, la Gloria Bistrița Năsăud, echipă care va evolua în noul sezon de Liga 3 în Seria 7.
Înainte să ajungă la Dunărea Călărași, Răzvan Began a mai trecut pe la echipe precum Daco-Getica, ACS Poli, FC Hermannstadt, Foresta Suceava, Luceafărul Oradea sau Farul.
Timp de un an și jumătate, vara anului 2024 – începutul anului 2026, Began a fost sub contract cu CS Gloria Bistrița. Acum se pregătește cu formația de Liga 3 – Minaur Baia Mare.
Began are peste 50 de meciuri la nivelul Ligii 2, dar și 10 partide în primul eșalon din România.
Foto: Minaur Baia Mare