![FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite](https://media.prosport.ro/6xcI4QVulD0u_ZOw4pxikw3JUDA=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Ffc-bihor-oradea-csm-sigheu-marmatiei-2-e1739704034670.jpg)
Rapid a ajuns la al doilea meci la rând fără victorie în play-off-ul Ligii 2. După eșecul din etapa trecută, în runda a 5-a giuleștenii s-au împiedicat de CS Mioveni, cu care au remizat pe teren propriu, scor 1-1. Au avut 1-0 la pauză, după golul lui Cătălin Hlistei (43), dar au fost egalați în urma reușitei lui Bogdan Rusu (82).
Antrenorul Mihai Iosif ar fi vrut victorie și consideră că acest lucru trebuia să se și întâmple, conform modului în care s-a disputat meciul. În opinia sa, Rapid a fost echipa mai prezentă în joc și trebuia să ia cele trei puncte. Asta deși în partea a doua s-a văzut că feroviarii nu au intrat la fel de bine cum au făcut-o în prima parte.
În ultimele 45 de minute au fost pasaje de joc în care Rapid nu a ieșit din propria jumătate, iar golul Mioveniului din final era, oarecum, de intuit, din pricina jocului prestat de formația lui Alexandru Pelici.
”Am condus ostilităţile tot meciul, am luat gol dintr-o jumătate de şut, prima repriză am avut patru-cinci ocazii mari, nu am dat gol şi ocaziile se răzbună în fotbal. (N.r. – Referitor la modul în care a celebrat golul lui Hlistei) Am văzut camera acolo şi aşa mi-a venit pe moment. Mă bucur la orice gol, că e 1-0, că e 5-0, când înscrie Rapid, indiferent unde sunt, mă bucur.
(N.r. – Despre arbitraj) M-am supărat, poate mi s-a părut mie. Nu comentez arbitrajul, nu l-am comentat niciodată, nu îl comentez nici acum”, și-a început discursul de la finalul meciului Mihai Iosif, citat de Telekom Sport.
Iosif a vorbit deschis și despre atmosfera de la echipă, după ce Rapid a luat doar un punct în ultimele două jocuri. Etapa trecută a cedat cu 1-0 pe terenul celor de la U Craiova 1948 SA, dar Mihai Iosif a precizat că acest lucru nu a destabilizat în vreun fel vestiarul și că e în continuare foarte unit.
”Înfrângerea aceea (n.r. – cu U Craiova 1948 SA) a fost vreo mare tragedie? Craiova a avut un șut, a dat un gol. Poate nici noi nu am făcut cel mai bun meci, dar am jucat din trei în trei zile. Am stat pe drumuri, pe la Timișoara, pe la Craiova, pe la Miercurea Ciuc. Nu a fost ușor nici mental, nici fizic. Chiar nu a fost ușor.
Atmosfera trebuie să fie bună mereu, pentru că suntem un grup, suntem o familie aici. Așa am spus-o mereu, fotbalul este un sport unde trebuie să se bucure toată lumea. Răutăți, lucrurile acestea nu își au rostul în lumea sportului”, a continuat Mihai Iosif.
La fel ca la finalul fiecărui meci din play-off, Mihai Iosif a făcut o nouă analiză a luptei la promovare:
”Am spus-o mereu, poate după fiecare meci, toate echipele dacă sunt aici, înseamnă că merită în play-off. Dacă era una foarte bună în comparație cu celelalte, ar fi avut 10 puncte avans din sezonul regular. Dacă s-ar opri acum campionatul, am fi promovaţi.
Meciul următor va fi ca celelalte, foarte greu, dar pe care sperăm să îl câștigăm și să menținem șansele la promovare.”
Din păcate pentru Rapid, egalul cu CS Mioveni poate să coincidă cu mărirea diferenței dintre ea și liderul ”FC U” Craiova. Oltenii au în acest moment un avans de două puncte peste giuleșteni, în condițiile în care nu au evoluat deocamdată în etapa a 5-a.
Există și o parte bună, anume că feroviarii se vor menține și după această rundă pe locul 2, direct promovabil în Liga 1 la finalul campionatului. Păstrează un punct avans față de următoarea clasată, chiar CS Mioveni.
Rapid va juca meciul următor tot pe teren propriu, la 1 mai, de la ora 20:00, cu FK Csikszereda, în ceea ce reprezintă prima etapă a returului play-off-ului. În tur, formația lui Iosif a învins la Miercurea Ciuc cu 1-0.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-a-terminat-neinvinsa-turul-play-off-ului-a-remizat-cu-rapid-dar-alexandru-pelici-a-recunoscut-puteau-sa-inscrie-mai-mult-in-prima-repriza-antrenorul-spera-la-promovare-19181363
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-cs-mioveni-meci-important-in-lupta-pentru-locul-2-direct-promovabil-in-liga-1-jocul-de-la-mogosoaia-incepe-la-ora-1500-19181211
https://liga2.prosport.ro/special/opinii/a-fost-adus-daniel-niculae-ca-scut-impotriva-suporterilor-in-cazul-unei-nepromovari-neconcordantele-din-discursul-lui-angelescu-ridica-semne-de-intrebare-19181133
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victor-angelescu-a-lamurit-situatia-lui-daniel-niculae-la-rapid-acum-e-cumva-mai-presus-de-presedinte-discutiile-purtate-cu-fostul-atacant-si-care-sunt-sansele-sa-plece-din-nou-di-19181003
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-maldarasanu-nu-a-discutat-cu-nimeni-de-la-petrolul-despre-postul-de-antrenor-numele-meu-a-aparut-doar-pentru-ca-sunt-din-ploiesti-de-ce-nu-ar-accepta-o-functie-in-conducerea-19180736