Progresul Spartac complică situația în lupta la play-off! A făcut ”remontada” cu FK Miercurea Ciuc și a produs surpriza debutului de an în Liga 2. Andrei Erimia: ”E bine pentru moral și în clasament”

Răzvan STÎNGĂ 27 Feb. 2023, 14:58 Liga 2

Progresul Spartac a făcut surpriza pe terenul echipei FK Miercurea Ciuc, cu care a remizat, scor 2-2, în etapa a 17-a, prima a anului în Liga 2. Nou-promovata a revenit de la 0-2 și a scos un punct nesperat, complicând astfel lupta pentru play-off din perspectiva multor echipe.

A început slab confruntarea de la Miercurea Ciuc pentru Progresul Spartac, care a luat golurile în mai puțin de 40 de minute.

Progresul Spartac, remiză cu FK Miercurea Ciuc după ce a fost condusă la două goluri

Formația lui Andrei Erimia a încasat primul gol în minutul 14, când a punctat Ignas Kruzikas, iar ulterior, în minutul 36, Soufiane Jebari a dublat avantajul gazdelor, favorite pe hârtie și meciul părea deja tranșat.

Însă, Progresul Spartac a revenit chiar înainte de pauză, în primul minut adițional, 45+1, cu o reușită a lui Ionuț Tudorache, care a profitat de o eroare colectivă în apărarea FK Miercurea Ciuc.

În repriza secundă, pe fondul încrederii căpătate în urma reușitei lui Tudorache, Progresul Spartac a forțat și a restabilit egalitatea în minutul 90+3, prin Andrei Purice. Au fost și alte ocazii bune pentru formația bucureșteană anterior reușitei, care putea spera și la o victorie, lucru remarcat și de Andrei Erimia.

  • Progresul Spartac, cu FK Miercurea Ciuc: Wynney – Leafu, Menn, Parfeon, Mih. Șandru (M. Dumitru 89’), Sil. Matei, I. Costea (Purice 46’), Petcu (Mat. Andrei 81’), Cip. Stanciu (cpt.), Ed. Radu (I. Tudorache 30’), Tong (46’)
    Rezerve neutilizate: Ciontoș – Vl. Alexandrescu

Andrei Erimia, moral crescut după remiza scoasă de Progresul Spartac pe terenul echipei FK Miercurea Ciuc

Antrenorul Progresului Spartac a remarcat importanța punctului în clasamentul Ligii 2, dar și impactul moral pe care îl va avea acest rezultat pentru confruntările următoare, din sezonul regular și din play-out.

Am jucat pe un stadion frumos, cu două galerii frumoase, în special cea a nostră, și se cerea un meci frumos, pe măsură. Cred că spectatorii au avut parte de un meci frumos, din categoria celor tensionate și cu finaluri neașteptate, cum a fost și cel cu Brașov.

Nu am reușit să ducem până la capăt «remontada» și ne-am oprit la golul egalizator. E bine și așa, e bine pentru moral, e bine și în clasament și e bine că a venit în urma unui joc în care am dat dovadă de putere mentală. Destul de repede s-a făcut 2-0 pentru un adversar puternic, o echipă solidă fizic, un club structurat bine, care are ca obiectiv promovarea.

În condițiile astea, părea că meciul va fi pierdut de noi, dar totuși schimbările au făcut diferența. Au reușit jucătorii introduși să micșoreze diferența de pe tabelă mai întâi, iar apoi am egalat. Ne-am descătușat și bucurat la final, un meci bun făcut de băieți.

Nu ne-am dorit să plecăm de la 0-2, am luat goluri foarte ușor, dar e bine că am reușit nu numai să revenim pe tabela de marcaj, ceea ce sigur că e cel mai important, dar și să avem o performanță solidă defensiv în restul meciului. Nu cred că adversarul a mai avut ocazie periculoasă după golul de 2-0.

În schimb, am marcat două goluri, dar am mai avut și alte ocazii importante de a marca. După 2-2 am avut o ocazie bună, iar asta a fost bine”, transmis Andrei Erimia.

Andrei Erimia, laude pentru jucătorii aduși în această iarnă la Progresul Spartac: ”Plus la nivel de experiență”

Progresul Spartac nu a făcut foarte multe schimbări de lot în această iarnă, dar Erimia a ținut să puncteze că în jocul de la FK Miercurea Ciuc s-a văzut și experiența crescută în rândul echipei sale, prin numele pe care le-a convins să vină în pauza competițională.

Se vede că au venit jucători, puțini, dar au adus un plus la nivel de experiență și al gestionării anumitor momente.

Mă bucur că a adus Ciprian Stanciu echilibrul de care vorbeam, de care aveam nevoie în cadrul echipei. Sunt lucruri pozitive care cred că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul în meciurile următoare”, a mai punctat Erimia.

Progresul Spartac, duel cu CSC Dumbrăvița runda următoare

Progresul Spartac ocupă locul 17 în Liga 2, cu 16 puncte, la egalitate cu Ripensia, locul 16, care momentan are un golaveraj superior. În 2023, Progresul Spartac mai are de disputat meciuri cu CSC Dumbrăvița (acasă) și Poli Iași (deplasare) în sezonul regular.

În cele 16 etape disputate în 2022, Progresul Spartac a adunat trei victorii, șase egaluri și șapte înfrângeri și un golaveraj de 14 goluri marcate și 23 primite.

În 2023, Progresul Spartac a reușit, iată, o surpriză în duelul cu FK Miercurea Ciuc, iar la final a sărbătorit egalul cu cei câțiva suporteri veniți tocmai din București. Erimia le-a mulțumit pentru efort:

A fost o deplasare lungă și dificilă acum, cred că am făcut șapte ore și rezultatul e important și în clasament, un punct, dar și la nivel mental. E foarte important să ne odihnim bine și să ne pregătim de partida cu Dumbrăvița, care a câștigat și a luat un avans și mai mare.

E foarte important să ne pregătim și să jucăm la un nivel poate mai bun decât am făcut cu Miercurea Ciuc. Va fi o provocare cu adevărat.

Ne-am bucurat la final alături de galerie. E plăcut și fantastic că un grup atât de mic de oameni vine și ne susține peste tot! A făcut asta și azi, egalul ăsta e și pentru suporteri!”.

 

Foto: FK Miercurea Ciuc
Video: Progresul Spartac

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cinci-meciuri-televizate-in-penultima-etapa-a-sezonului-regular-al-ligii-2-runda-a-18-a-incepe-si-se-termina-cu-doua-jocuri-in-care-echipele-lupta-pentru-play-off-19261496

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-poli-iasi-primele-echipe-calificate-matematic-in-play-off-in-acest-sezon-de-liga-2-situatia-celorlalte-formatii-care-se-lupta-pentru-grupa-de-promovare-19261367

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-17-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-poli-iasi-poate-egala-liderul-steaua-fk-miercurea-ciuc-tinteste-sa-urce-pe-loc-de-play-off-19261178

https://liga2.prosport.ro/seria-1/zoltan-szondy-acuzatii-grave-inaintea-partidei-fk-miercurea-ciuc-progresul-spartac-19261066

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-tamas-debut-cu-victorie-la-concordia-chiajna-19261535

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-va-disputa-meciurile-din-liga-2-tot-la-buftea-19261266

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 27 Feb. 2023, 14:58 Liga 2
Pe aceeași temă